Sfântul Bretanion este primul episcop de pe teritoriul ţării noastre despre care avem date exacte. A ocupat scaunul de Tomis, Constanţa de azi, importantă cetate de la malul Mării Negre, la începutul primului mileniu creştin. De numele său se leagă vizita împăratului Valens şi refuzul lui Bretanion de a primi erezia ariană. A corespondat cu Sfântul Vasile cel Mare şi a perfectat trimiterea în Capadocia a moaştelor Sfântului Sava Gotul. Ca monah, a iubit sfinţenia şi asceza, a fost un susţinător al călugărilor de pe întinsul eparhiei sale şi mentor al Sfântului Ioan Casian.
De viaţa Sfântului Bretanion, episcop al Tomisului, se leagă o întâmplare minunată care pune în evidenţă credinţa şi modul cum trebuie să ascultăm de păstor.
În anul 369 cetatea Tomisului primeşte vizita împăratului roman Valens. Acesta mergea la Constantinopol şi venea după o lungă şi încercată campanie purtată împotriva goţilor, dar încheiată cu pacea de la Noviodunum, Isaccea de astăzi. De aceea, cetatea şi-a pus straie de sărbătoare pentru a-şi întâmpina conducătorul. Odată în viaţă puteau să vadă intrarea triumfală a unui împărat în oraşul lor. Acum aveau ocazia să se minuneze de frumuseţea şi bogăţiile alaiului imperial. După ce porţile s-au deschis şi oaspeţii au intrat, toţi ochii era aţintiţi asupra lor, copiii le deschideau calea, iar localnicii îi împresurau de curiozitate.
Tomitanii s-au închinat Împăratului Veşnic
Ca orice monarh creştin, Valens s-a îndreptat spre biserica centrală a comunităţii. Aici a fost întâmpinat cu Evanghelia de către Bretanion, mult iubitul episcop al tomitanilor. După ce au intrat cu toţii în biserică, de la împărat până la ultimul gură-cască, victoriosul împărat şi-a ţinut cuvântarea de sosire. Laudele şi mulţumirile au fost primite cu bucurie şi entuziasm de mulţime. Dar, atunci când Valens a spus cu tărie că Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, nu este Dumnezeu, ci doar prima creatură a Lui, şi ceea ce au hotărât cei 318 Sfinţi Părinţi la Niceea în anul 325 este o erezie, din gurile tuturor s-a auzit într-un singur glas: „Arianule!“. Cu greu au fost potoliţi de cinstitul Bretanion, care i-a mărturisit împăratului, plin de demnitate: „Cred întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii“. Ca la un semn biserica s-a golit, lăsându-i pe eretici să se roage cu preoţii lor. Tomitanii şi-au lăsat împăratul lumesc şi, în frunte cu Bretanion, s-au dus să se închine Împăratului Veşnic în cealaltă biserică a cetăţii.
Valens n-a putut să suporte această umilire adusă sângelui său nobil. Iar prima victimă a fost Bretanion, care a primit ordin să fie trimis în exil. Însă credincioşii n-au vrut să se împace cu gândul despărţirii de vrednicul lor episcop. În scurt timp, zidurile cetăţii au fost înconjurate de locuitorii din Histria, Callatis, Dionysopolis, Odessos şi Hexapolis, cetăţile vecine Tomisului. Văzând acestea, Valens şi-a dat seama că o răscoală a sciţilor nu era benefică la graniţa imperiului, şi aşa mult încercat de popoarele barbare. Mulţimile au plecat abia după ce au primit binecuvântarea arhierească a episcopului lor, Bretanion, repus în scaun de împăratul eretic, Valens. La plecare, împăratul a ieşit pe uşa din dos, fără fală şi nu a mai fost petrecut de mulţime, ci de lătratul câinilor. A lăsat în urmă o cetate ocrotită de Dumnezeu pentru trăinicia în credinţă şi jertfa pe care a făcut-o pentru Adevăratul Hristos, fapt descoperit tuturor de cronicarii care îl însoţeau pe împărat. De altfel, unul dintre ei, Sozomen, mare istoric bisericesc, îşi încheie relatarea cu următoarele cuvinte: „Iată în ce chip a înfruntat Bretanion zelul împăratului, el fiind, de altfel, bărbat destoinic şi renumit prin viaţa sa virtuoasă, precum mărturisesc şi sciţii înşişi“.
„Bretanion era împodobit cu tot felul de virtuţi“
Despre Sfântul Bretanion se crede că era originar din Cezareea Capadociei, probabil un ucenic al Sfântului Vasile cel Mare, cu care a ţinut o corespondenţă în legătură cu trimiterea moaştelor Sfântului Sava Gotul în Cezareea. Se presupune că a fost numit episcop al Tomisului în jurul anului 360, iar înainte de anul 381, moare. Episcopia Tomisului se întindea între Dunăre şi Marea Neagră, şi primul episcop trebuie să fi fost un ucenic al Sfântului Andrei. Până acum, Sfântul Bretanion este primul episcop al Tomisului, dar şi de pe teritoriul ţării noastre, despre care avem date exacte.
Despre acest episcop sfânt au menţionat doi scriitori bisericeşti vestiţi - Sozomen şi Teodoret al Cirului. Astfel, Sozomen vorbeşte în cartea sa, „Istoria bisericească“, de vizita împăratului arian Valens (364-378) la Tomis, în anul 369, pe când se întorcea dintr-o expediţie împotriva goţilor, episod pe care l-am povestit mai sus. Teodoret, episcopul Cirului, spune şi el: „Iar Bretanion, fiind împodobit cu tot felul de virtuţi şi încredinţându-i-se sarcina de arhiereu peste cetăţile din toată Sciţia (Dacia Pontică), şi-a înflăcărat cugetarea cu râvnă şi a înfruntat stricarea învăţăturilor dreptei credinţe şi fărădelegile comise de Valens împotriva drept-credincioşilor“.
„Mlădiţa cu care patria mamă se poate mândri“
Sfântul Bretanion este considerat şi autorul „Scrisorii Bisericii Goţiei (Daciei Traiane) către Biserica din Capadocia“, care a însoţit moaştele Sfântului Sava Gotul, martirizat de goţi la 12 aprilie 372, cerute de Sfântul Vasile cel Mare în patria sa de origine. Bretanion a contribuit împreună cu guvernatorul Daciei Pontice, Iunius Soranus, la transportarea moaştelor Sfântului Mucenic Sava Gotul din Dacia la Cezareea Capadociei.
În Scrisoarea nr. 165 a Sfântului Vasile cel Mare, adresată lui Bretanion, se arată că destinatarul acestei scrisori este vrednic de laudă datorită luptei sale pentru apărarea credinţei ortodoxe, mulţumindu-i pentru ajutorul dat cu privire la mutarea sfintelor moaşte în Capadocia. Marele ierarh capadocian îl consideră pe adresantul scrisorii „un cetăţean al patriei sale, care întocmai ca o creangă înflorită din rădăcină nobilă a umplut cu fructele Duhului o ţară îndepărtată“. Sfântul Vasile se plânge şi „de marea depărtare“ care îi împiedica „împărtăşirea reciprocă a darurilor duhovniceşti“. Destinatarul scrisorii este numit şi „mlădiţa cu care patria mamă se poate mândri“, pentru că „a reuşit în luptele pentru credinţă, arătându-se o bună moştenire a părinţilor“.
Din păcate, însă, nu s-au păstrat scrisorile de răspuns ale episcopului Bretanion către Sfântul Vasile cel Mare, dar, din Scrisoarea nr. 164, aflăm că Sfântul Vasile ştia de furia barbarilor, de feluritele chinuri la care sunt supuşi mucenicii, despre statornicia lor în toate încercările. Astfel, credem că era informat despre activitatea misionară de la Dunărea de Jos şi despre suferinţele creştinilor.
Sfântul Bretanion a dus o viaţă ascetică, de sfinţenie, şi-a apărat credinţa în faţa ereticilor, şi de aceea Biserica Ortodoxă l-a trecut în rândul sfinţilor în ziua de 25 ianuarie. Credincioşii i-au păstrat memoria şi se roagă pentru ajutorul sfântului. De altfel s-a şi construit, în localitatea 23 August, o mănăstire în cinstea lui, Mănăstirea „Sfântul Bretanion“.
Organizator al monahismului dobrogean
Fericitul episcop Bretanion a încurajat viaţa ascetică şi nevoinţa sihaştrilor de prin peşteri şi mici bisericuţe rupestre, după obiceiul sihaştrilor din Capadocia. Descoperirile arheologice au scos la iveală bisericile săpate în stâncă în zona Odorheiului Vechi, a satelor Butuceni şi Trejureni, aşezările rupestre cu peste 100 de chilii de la Valea Răutului şi din Basarabi-Murfatlar. El a călăuzit, probabil, spre nevoinţa monahală, pe Sfântul Ioan Casian cu prietenul său, Gherman, şi tot el, probabil, a înălţat o bazilică pe cripta cu moaştele celor patru martiri de la Niculiţel, ale cărei ruine, împreună cu „martirionul“, au fost descoperite în anul 1971. În timpul păstoriei sale existau în Eparhia Tomisului câteva aşezări monahale de renume, cu călugări cărturari şi teologi.
