Sfinţii români conturează identitatea locală ortodoxă, cu specificul ei naţional

Sfinţii naţionali sunt sfinţii al căror cult s-a născut pe teritoriul unei Biserici naţionale autocefale. Existenţa acestora demonstrează şi specificitatea etnică a unei Biserici Ortodoxe locale, care a fost prezentă în organizarea Bisericilor Ortodoxe de la început şi până în zilele noastre.

La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât "ca de acum şi până la sfârşitul veacurilor, în întreaga Biserică Ortodoxă Română, să se numere cu sfinţii şi să se cinstească după pravilă cu slujbă specială şi cu acatist toţi sfinţii din neamul românesc, ştiuţi şi neştiuţi, pentru a căror cinstire se instituie "Duminica Sfinţilor Români", care va fi aşezată în calendarul Bisericii noastre, în fiecare an, a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, arătându-se prin aceasta lucrarea Sfântului Duh în Biserica noastră de-a lungul veacurilor." (Act sinodal al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române privind canonizarea unor sfinţi români, 20 iunie, 1992).

S-a hotărât atunci ca, în această duminică, să fie amintiţi şi cinstiţi cu evlavie: sfinţii ierarhi, preoţi şi diaconi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, care s-au săvârşit muceniceşte şi au mărturisit şi au apărat cu jertfelnicie credinţa ortodoxă, neamul şi ţara noastră; sfinţii cuvioşi şi cuvioase care s-au săvârşit trăind deplin viaţa călugărească şi care, prin pilda vieţii lor şi prin rugăciune, au hrănit duhovniceşte pe toţi drept-credincioşii; sfinţii martiri din orice treaptă harică sau stare obştească şi toţi aceia care prin pătimirile şi sângele lor martiric au primit cununa sfinţeniei; sfinţii români ucişi de oştile păgâne sau ale altor asupritori de-a lungul veacurilor, precum şi cei care au căzut în luptă cu aceştia sau în amară robie pentru credinţă, Biserică şi neam; sfinţii care s-au săvârşit luptând cu arma cuvântului pentru apărarea credinţei, a Bisericii Ortodoxe şi a bine-credincioşilor ei fii şi toţi ceilalţi sfinţi creştini ortodocşi români din toate timpurile şi de pretutindeni, ştiuţi şi neştiuţi, care au sporit în dragostea pentru Hristos, fapte bune, rugăciune şi virtuţi creştine, pe care Dumnezeu i-a scris în Cartea Vieţii.

Recunoaşterea sfinţeniei vine din lucrarea Sfântului Duh în oameni

Istoria cultului sfinţilor ne arată că au existat şi că există sfinţi locali, în sensul cel mai restrâns, adică sfinţi veneraţi într-o cetate sau numai într-o mănăstire, apoi sfinţi locali, în sensul mai larg al cuvântului, adică sfinţi veneraţi într-o regiune sau într-o provincie, apoi sfinţi naţionali, veneraţi într-o Biserică naţională autocefală, sfinţi generali, veneraţi într-o Biserică autocefală sau în întreaga Ortodoxie, şi sfinţi universali, veneraţi atât în Biserica Ortodoxă, cât şi în cea Catolică. Sfinţii naţionali sunt sfinţii al căror cult s-a născut pe teritoriul unei Biserici naţionale autocefale. Existenţa acestora demonstrează şi specificitatea etnică a unei Biserici ortodoxe locale, care a fost prezentă în organizarea Bisericilor ortodoxe de la început şi până în zilele noastre. Creştinismul s-a născut şi există în condiţii date şi el nu poate exista în condiţii de normalitate decât respectând datele esenţiale ale vieţii.

Sfinţii români, canonizaţi de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române începând cu anul 1950, şi prăznuiţi în calendarul nostru creştin ortodox, au fost mai întâi cinstiţi de poporul român credincios, actul canonizării confirmând

şi proclamând recunoaşterea sfinţeniei care vine din lucrarea Sfântului Duh în oameni. La 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, cu data de prăznuire la 11 aprilie; a Sfinţilor Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest şi Sava, mitropoliţii Transilvaniei, cu data de prăznuire la 24 aprilie; a Sfinţilor Cuvioşi Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Sfântul Mucenic Oprea, cu data de prăznuire la 21 octombrie, şi a Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, cu data de prăznuire la 15 septembrie. Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 21 octombrie 1955, în catedrala din Alba Iulia, respectiv la 7 octombrie 1956, pentru Sf. Iosif cel Nou, la Catedrala mitropolitană din Timişoara.

La data de 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea următorilor sfinţi români: Sfântul Cuvios Gherman din Dobrogea, cu data de prăznuire la 29 februarie; Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş, cu data de prăznuire la 24 aprilie; Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ, cu data de prăznuire la 30 iunie; Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi, cu data de prăznuire la 1 iulie; Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, cu data de prăznuire la 2 iulie; Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ - Hozevitul, cu data de prăznuire la 5 august; Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, cu data de prăznuire la 7 august; Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi sfetnicul Ianache, cu data de prăznuire la 16 august; Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, cu data de prăznuire la 13 septembrie; Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, cu data de prăznuire la 27 septembrie; Sfinţii Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, cu data de prăznuire la 21 octombrie; Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea, cu data de prăznuire la 23 noiembrie, şi Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, cu data de prăznuire la 18 decembrie. Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 21 iunie 1992.

În acelaşi an, s-a hotărât introducerea în calendarul Bisericii noastre şi a Sfântului Cuvios Antipa de la Calopodeşti, cu data de prăznuire la 10 ianuarie.

În anul 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi-a însuşit canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, făcută de Biserica Ortodoxă Ucraineană, în decembrie 1996, şi a hotărât ca ziua de pomenire a acestuia, în calendarul ortodox român, să fie data de 22 decembrie, ziua trecerii sale la Domnul. La 13 octombrie 2002, cu prilejul împlinirii a 360 de ani de la organizarea sinodului de la Iaşi (1642-2002), a fost proclamată solemn şi canonizarea acestuia, la catedrala mitropolitană din Iaşi. La 5 martie 2003, Sf. Sinod a hotărât canonizarea Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, cu data de prăznuire la 25 aprilie, şi a Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, cu data de prăznuire la 22 septembrie. Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 5 octombrie 2003, la Mănăstirea Brazi.

La 5 iulie 2005, a fost întocmit tomosul sinodal de canonizare a Sfântului Cuvios Onufrie de la Vorona, cu data de prăznuire la 9 septembrie. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 9 sept. 2005, la Mănăstirea Vorona. La 5 iulie 2005, s-a hotărât canonizarea Sfântului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, cu data de prăznuire la 13 decembrie. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 14 octombrie 2005, la Catedrala mitropolitană din Iaşi.

Sfinţii români, însufleţirea cugetului şi simţirii româneşti de duhul lui Hristos

La 20-21 octombrie 2005, a fost întocmit tomosul sinodal de canonizare a Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica, cu data de prăznuire la 3 decembrie, şi a Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti, cu data de prăznuire la 22 iunie. Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 3 decembrie 2005, la Mănăstirea Cernica, respectiv la 21 mai 2006, la Catedrala patriarhală din Bucureşti.

La 14-15 noiembrie 2006, Sfântul Sinod a hotărât canonizarea Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, cu data de prăznuire la 14 aprilie. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 14 aprilie 2007, în localitatea bistriţeană Gledin.

La 12 februarie 2007, Sfântul Sinod a hotărât trecerea în calendarul sfinţilor români a mitropolitului Varlaam al Moldovei, cu data de prăznuire la 30 august. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 29 august 2007, la Mănăstirea Secu.

La 22-24 octombrie 2007, au fost canonizaţi Sfinţii Martiri şi Mărturisitori năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu, cu data de prăznuire la 12 noiembrie. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 11 mai 2008, la Mănăstirea Salva. La 5-7 martie 2008, Sfântul Sinod a hotărât canonizarea Sfinţilor Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia, cu data de prăznuire la 21 iulie; a Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec, cu data de prăznuire la 16 august; a Sfântului Cuvios Ioan de la Râşca şi Secu, cu data de prăznuire la 30 august; a Sfinţilor Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi, cu data de prăznuire la 7 septembrie; a Sfântului Cuvios Chiriac de la Tazlău, cu data de prăznuire la 9 septembrie, şi a Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani, cu data de prăznuire la 1 octombrie. Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 5 iunie 2008, la Mănăstirea Neamţ.

La 8 iulie 2008, au fost canonizaţi Sfântul Ierarh Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti, cu data de prăznuire la 28 octombrie; Sfântul Voievod Neagoe Basarab, cu data de prăznuire la 26 septembrie, şi Sfântul Dionisie Exiguul, cu data de prăznuire la 1 septembrie. Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 26 octombrie 2008, la Catedrala patriarhală din Bucureşti.

Alături de aceşti sfinţi români canonizaţi de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, există trecuţi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române şi alţi sfinţi daco-romani, din secolele III - V, şi de neam străin, care au trăit în Ţările Române, sau ale căror moaşte se găsesc la noi în ţară.

Nominalizarea tuturor acestor sfinţi români conturează şi articulează şi mai bine identitatea locală ortodoxă, cu specificul ei naţional. Se poate vorbi despre un mod de manifestare spirituală care nu rezultă dintr-o viziune particulară în ce priveşte adevărul de credinţă sau dintr-o interpretare diferită a tezaurului liturgic şi canonic, ci "reprezintă doar forma specifică de diversificare harismatică, după felul în care cugetul şi simţirea noastră s-au însufleţit de duhul lui Hristos, potrivit particularităţilor noastre de origine şi grai, de vocaţie şi destin".