Cel de-al doilea vlăstar al familiei Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu a primit la botez numele Sfântului Arhidiacon Ștefan. Fecior de domn cu educație aleasă, Ștefan Brâncoveanu a cercetat viața mucenicului al cărui nume l-a purtat, închinându-i un cuvânt panegiric pe care l-a tipărit, în 1702, la București, Antim Ieromonahul din Ivir. Într-atât l-a impresionat martiriul ocrotitorului său, încât a ctitorit Schitul „Sfântul Ștefan” din incinta Mănăstirii Hurezi, podoaba artei brâncovenești a tatălui său. Iar pilda i-a urmat-o până în acea zi de 15 august 1714, când a primit Botezul sângelui, alăturându-i-se Sfântului Arhidiacon Ștefan în ceata mucenicilor.
Născut în 1685, Ștefan Brâncoveanu avea mai puțin de 17 ani când a așternut pe hârtie aceste rânduri dedicate Sfântului Arhidiacon Ștefan. Antim, eruditul ieromonah ivirean care avea să devină Mitropolit al Țării Românești, l-a așternut în teasc, publicându-l în 1702. Un an mai târziu, în 1703, Ștefan Brâncoveanu i-a închinat ocrotitorului său și un „imn” dăltuit în piatră: în incinta monumentalei ctitorii a tatălui său de la Hurezi, a ctitorit Schitul „Sfântul Ștefan”, de o frumusețe aidoma vieții Protomartirului lui Hristos. Pisania așezământului înveșnicește această ctitorie domnească: „Acest sfânt și dumnezeiesc schit făcutu-s-au întru pomenirea vârhovnecului de mucenici Sfântului Ștefan, cu cheltuiala prealuminatului Ștefan Brâncoveanu, fiul preablândului Domn și oblăduitor a toată Ungrovlahia, Io Constantin Basarab Voievod, întru a lui Dumnezeu cinste, mucenicului slavă, părinților liniște, iertarea păcatelor și cerescului locaș câștigare ş...ţ”.
Cuvântul panegiric la Ștefan, întâiul mucenic al lui Hristos, a fost „alcătuit de Ștefan Brâncoveanu, fiul preablândului și iubitorului de Hristos Domn a toată Ungrovlahia, Domnia Sa Ioan Constantin Basarab și afierosit cu umilință acelui neînvins luptător și strateg al martirilor”. Textul începe cu o adresare directă, în care tânărul boier își justifică demersul: „Corifee al martirilor, nebiruite Ștefane! Am îndrăznit să alcătuiesc o mică laudă marii tale virtuți, întâiule luptător, strategule al martirilor! Nu este atât de artistică alcătuirea și de aceea are trebuință de ajutorul tău, spre a nu deveni o jucărie pângărită de ocara lumii. După cum cu înțelepciunea și cu duhul ai biruit îndrăzneața sinagogă a cirinenilor și a altor doritori de luptă, tot astfel poți, și cu mult mai ușor, să astupi gura celora care ar voi să disprețuiască acest cuvânt ce ți-l afierosesc. Dacă nu este frumos ca artă, nădăjduiesc că-ți va părea bineplăcut pentru conținut, adică pentru minunata virtute ce ai arătat-o în lume. Fie să dobândesc vreodată iscusință în arta oratorică, pentru ca, în sfârșit, să istorisesc după cum îmi doresc, într-un chip mai izbutit, faptele tale cele minunate. Preaviteazule luptător al Bisericii, până când vei fi solitor către Dătătorul de pace Dumnezeu pentru liniștea și starea pașnică a preablândului meu Domn și Părinte preaiubit - care cu atâta plăcere vine de față în adunare, ca să laude mărețiile tale și să sărbătorească bravurile tale -, până atunci te roagă (mă rog ție din adâncul inimii și în genunchi), roagă pe acea Înțelepciune a Părintelui, pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, și pentru sporirea mea în cuvânt și învățătură, preamărinimoase Ștefane, pentru ca să tindă îndeletnicirea mea spre cinstea și mărirea Mântuitorului Hristos, Căruia cu fapta te-ai arătat a fi ostaș credincios și nebiruit”. Semnează „Cel nevrednic de nume și cel mai mic al tău slujitor, Ștefan Brâncoveanu”.
Panegiricul dovedește, în continuare, o cunoaștere temeinică a Sfintei Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți de către autor: „Preamărinimosul atlet și întâiul martir al lui Hristos, Ștefan, poate cu puterea și harul său să-i mângâie pe cei mâhniți prin: «și-l ucideau cu pietre pe Ștefan» (Fapte 7, 58), să-i îndemne pe sfințiții dascăli prin cuvintele: «și nu puteau să se împotrivească înțelepciunii și Duhului cu care el le grăia» (Fapte 6, 10), să-i îndemne pe cei mânioși și răzbunători la iubire: «Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta» (Fapte 7, 60), pe slujitorii lui Dumnezeu, la evlavie: «încă și mulțime de preoți se supuneau credinței» (Fapte 6, 7) și, în sfârșit, pe orice om îl îndemna la răbdare, la credință: «Ștefan, plin de har și de putere, săvârșea minuni și semne mari în popor» (Fapte 6, 8). Așadar, toți câți sunteți iubitori de martiri, luați aminte la istoria nebiruitului purtător de cunună”. După ce prezintă relatarea Faptelor Apostolilor cu privire la martiriul Sfântului Arhidiacon Ștefan, feciorul de domn elaborează o veritabilă exegeză: „Neîndoielnic este că toți martirii au arătat o mare virtute în lume, însă începătorul cel mai brav al oștirii martirilor s-a arătat plin de atâta har și putere, încât poate și virtutea - așa după cum o plăsmuiau vechii mitologi - de s-ar fi pogorât din cer spre a se întrupa, n-ar fi aflat un sălaș mai potrivit decât inima cea tare și bravă a lui Ștefan. Pare-se că și vrăjmașii săi au prevăzut marea putere ce o avea iubitorul de Hristos tânăr, mai cu seamă pentru că vedeau și minunile, căci «săvârșea minuni și semne mari în popor» (Fapte 6, 8). Și, de aceea, s-au adunat mai mulți în jurul său, poate pentru ca să-l biruiască mai ușor. «S-au ridicat, deci, unii din sinagoga ce se numea a libertinilor și a cirinenilor și a alexandrinilor și a celor din Cilicia și din Asia, sfădindu-se cu Ștefan» (Fapte 6, 9) - mare răzvrătire împotriva unuia singur. Multă mulțime s-a pornit împotriva unuia, a celui mai bun; cinci cetăți de bărbați au alergat împotriva unui tânăr, un pentapolis întreg s-a ridicat împotriva unuia, a lui Ștefan. O, câtă mulțime adună răutatea! O, cât popor întrunește pizma! Libertini, cirineni, alexandrini și pe cei din Cilicia și Asia. Socoteau înrăutățiții că și prin această arătare de mare mulțime îl vor înfricoșa pe nebiruitul atlet; și, cu toate acestea, nu încetează Ștefan a teologhisi, dezleagă nedumeriri, pricinuiește neînțelegeri și biruiește sinedriul, căci «nu puteau să se împotrivească înțelepciunii și Duhului cu care el le grăia» (Fapte 6, 10). Sfântul îi zdruncina cu prezența sa, spre a nărui îndrăzneala lor cea slabă: «voi pururea stați împotriva Sfântului Duh» (Fapte 7, 51) - minunată înțelepciune a preasfințitului slujitor”.
Cutremurătoare sunt, însă, cuvintele de îndemn adresate cititorilor acestor rânduri. Un tânăr boier de nici 17 ani, dintr-o familie ce îi asigura un viitor strălucit în sfatul domnesc al țării, cheamă la „lupta cea bună” pe care nu mult după un deceniu avea să o primească: „O, iubitorilor de martiri, haideți, sculați-vă, ce mai ședeți?! Haideți să-i urmăm și noi în luptă atletului, haideți să-i adunăm la încununare pe ostașii luptători, haideți să-l însoțim în arenă pe tânărul atlet, haideți să-l urmăm «afară din cetate» pe Ștefan”. În 15 august 1714, capul lui Ștefan Brâncoveanu avea să cadă al doilea, răpus de bardă, după fratele cel mare, Constantin, și sub privirile pietrificate ale fraților Radu și Matei și ale tatălui Constantin-Vodă. Citite acum, când știm cele întâmplate la Constantinopol în acea zi, îndemnurile acestea par profetice.
Paraclisul Sfinților Martiri Brâncoveni îl laudă în cuvinte alese pe acest nou mucenic al Domnului: „Nu doar cu vorbele cinstit-ai pe Întâiul Mucenic, ci și cu fapta; ci pe Domnul rugând, Ștefane Mucenice, pe robii tăi trezește-ne la credința lucrătoare”. Iar în cântarea Acatistului îi lăudăm cu acest îndemn: „Bucurați-vă, vă șoptește Arhidiaconul întâi mucenic, din schitul închinat lui de coconul Ștefan”.
Cuvântul panegiric al tânărului fecior de domn Ștefan Brâncoveanu, diortosit și publicat de Mitropolitul Martir Antim în cinstea Sfântului Arhidiacon Ștefan, ale cărui cinstite moaște au vegheat pelerinii sosiți în aceste zile la București pentru sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, constituie o sinteză a anului 2016, dedicat de Patriarhia Română drept An omagial al educației religioase a tineretului creştin ortodox şi An comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti.
