Un sfânt în slujba limbii române

În fiecare an, pe 13 decembrie, Biserica Ortodoxă Română îl pomeneşte pe Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române pe 14 octombrie 2005. Anul acesta se împlinesc 318 ani de la trecerea la cele veşnice a celui căruia îi datorăm introducerea limbii române în cultul bisericesc.

Pomenit, de şase ani încoace, pe 13 decembrie, Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, este cunoscut în istoria Bisericii Ortodoxe Române pentru determinarea cu care a luptat pentru tălmăcirea cărţilor de cult în limba română, astfel încât cuvântul de învăţătură să fie înţeles de fiecare în parte.

Numele său rămâne însemnat cu majuscule în istoria noastră, fiind unul dintre cei mai importanţi cărturari români şi primul versificator al psaltirii în toată Ortodoxia răsăriteană. De asemenea, este cunoscut ca fiind autorul primelor traduceri din literatura universală în româneşte, primul traducător din Moldova al cărţilor de slujbă în româneşte, primul cărturar român care a copiat documente şi inscripţii, precum şi unul dintre cunoscătorii şi traducătorii din literatura patristică. Întreaga sa activitate pe tărâm literar şi liturgic îl situează printre cei care au contribuit substanţial la formarea limbii române literare.

Pentru viaţa sa duhovnicească deosebită, pentru eforturile sale neobosite de a lumina poporul întru păstrarea dreptei credinţe, precum şi pentru reuşita sa de a introduce limba română în cultul bisericesc, pe 14 octombrie 2005, de sărbătoarea Sfintei Parascheva, în Catedrala mitropolitană de la Iaşi a avut loc proclamarea canonizării sale. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, IPS Panteleimon, Mitropolit de Veria, Nausa şi Kampania, alături de numeroşi ierarhi din Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.

Sinodul BOR a stabilit ca zi de pomenire a Sfântului Ierarh Dosoftei data de 13 decembrie, cea în care mitropolitul moldav, în anul 1693, trecea la cele veşnice.

Mitropolit şi om al literelor

Născut pe 26 octombrie 1624, în familia Barilă din ţinutul Sucevei, ierarhul de mai târziu avea să primească la naştere numele de Dimitrie. Şi-a început studiile la Iaşi, la Colegiul de la Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi", desăvârşindu-şi apoi educaţia la Şcoala Frăţiei ortodoxe "Adormirea Maicii Domnului" din Lvov (Ucraina), unde a studiat limbile greacă, latină, slavona bisericească, polona, Sfânta Scriptură şi învăţăturile Părinţilor Bisericii, dar şi retorica şi poezia.

După încheierea studiilor s-a întors în Moldova, la Mănăstirea Probota, unde, în 1649, a fost tuns în monahism sub numele de Dosoftei. De altfel, în această mănăstire începe prolifica sa activitate cărturărească. Aici, în anul 1650 traduce pentru prima oară în româneşte Istoriile lui Herodot.

Graţie virtuţilor sale de cărturar, precum şi a vieţii sale duhovniceşti, a urcat treptat în ierarhia bisericească, fiind hirotonit episcop de Huşi (1658-1660), episcop de Roman (1660-1671), pentru ca apoi să devină mitropolit al Moldovei (1671-1674 şi 1675-1686).

Activitatea sa arhierească nu l-a împiedicat să-şi dedice munca şi să depună eforturi uriaşe pentru a aduce mai aproape de înţelegerea poporului cărţile de învăţătură, dar în mod special cele utilizate în biserici, până atunci limba folosită în oficierea slujbelor fiind slavona. O limbă greoaie şi prea puţin accesibilă celor mulţi. Tocmai de aceea, munca imensă depusă de vrednicul mitropolit Dosoftei a contribuit, de fapt, la introducerea limbii române în cultul bisericesc şi la modernizarea şi transformarea limbii române literare.

Psaltirea în versuri, prima operă poetică de mare întindere din literatura română

Printre primele cărţi care au văzut lumina tiparului în româneşte se numără Psaltirea în versuri şi Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (tradus din slavonă), ambele lucrări fiind tipărite la Uniev, Polonia, în 1673. Psaltirea în versuri rămâne în istoria literaturii o autentică premieră, fiind prima operă poetică de dimensiuni considerabile - 8.643 de versuri, în peste 500 de pagini. "A fost lucrată cu lungă osteneală, în mulţi ani, socotită şi cercată prin sfintele cărţi şi di-aciia pre versuri întocmită, în cinci ani foarte cu osârdie mare", îşi evaluează volumul uriaş de muncă dedicat acestei opere mitropolitul Dosoftei, în prefaţa lucrării sale.

Activitatea sa cărturărească a continuat cu noi cărţi de slujbă şi de învăţătură în limba română. Dumnezăiasca Liturghie a apărut în 1679, fiind a doua traducere românească, din greacă, a Sfintelor Liturghii, după aceea a diaconului Coresi, din 1570. Lucrarea, retipărită într-o ediţie îmbogăţită în 1683, este prima traducere care cuprinde toate cele trei liturghii şi prima tradusă de un ierarh. O carte de căpătâi, pe care Dosoftei o socoteşte ca fiind un dar pentru cei mulţi: "Din cât S-au îndurat Dumnedzău de ne-au dăruit mila Sa, dăruim şi noi acmu deodată acest dar limbii româneşti, svânta Liturghie, scoasă pre limba rumânească de pre elinească, de lauda lui Dumnedzău să-nţăleagă toţ carii nu-nţăleg sârbeşte sau elineşte. Carea primind ca un odor cel mai scump ceresc, pre Dumnedzău să lăudaţ, şi pre noi la svânta rugă nu uitareţ, şi fiţi sănătoş".

În 1680 a văzut lumina tiparului Psaltirea de-nţăles, cu text bilingv slavo-român, iar un an mai târziu Molitvălnic de-nţăles (1681). În 1683 apare şi lucrarea Parimiile de preste an.

Timp de 25 de ani (1682-1686) a muncit asiduu la traduceri după izvoare greceşti şi slavone, tipărind în limba română Viaţa şi petrecerea sfinţilor, în patru volume. Această lucrare, ca şi Psaltirea în versuri, a circulat, aşa cum apreciază istoricii, în toate cele trei ţări române, contribuind la cultivarea îndeletnicirii de a citi, a evlaviei în rândul poporului, la întărirea conştiinţei naţionale, dar şi la îmbogăţirea vocabularului limbii române, prin împrumutarea unor termeni din greacă şi latină.

Fragment din Tomosul sinodal al Bisericii Ortodoxe Române autocefale privind canonizarea Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

"Având în vedere viaţa pilduitoare a învăţatului Ierarh Dosoftei, evlavia sa călugărească şi înţelepciunea sa sfântă, în tâlcuirea cuvântului lui Dumnezeu, pentru luminarea slujitorilor sfintelor altare şi a poporului credincios, precum şi păstrarea dreptei credinţe, urmând obiceiul sinodal şi chemând în ajutorul nostru puterea lui Dumnezeu, Celui închinat şi preamărit, Hotărâm: Ca de acum înainte şi în veci Ierarhul Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, să fie numărat între Sfinţii Bisericii şi să fie pomenit şi cinstit cu cântări de laudă în ziua de treisprezece a lunii decembrie.

Poruncim, de asemenea, în Duhul Sfânt, ca viaţa, slujba şi icoana Sfântului să fie primite cu evlavie de preoţii, monahii şi credincioşii ortodocşi.

Spre deplina statornicire a celor pe care le-am hotărât în chip sinodal şi canonic, întărim cu semnăturile noastre acest Tomos sinodal de canonizare a Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, aducându-l la cunoştinţa clerului şi a tuturor dreptcredincioşilor din cuprinsul Patriarhiei Române.

Dat în Bucureşti,anul mântuirii 2005,luna iulie, ziua a cincea".

Un mare teolog, biograf al sfinţilor şi deschizător de drumuri

Sfântul Mitropolit Dosoftei a fost un ierarh pilduitor, legat de tradiţie, un apărător al Ortodoxiei, un mare om de cultură şi un deschizător de drumuri, spune părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Părinte arhimandrit, ce însemnătate are Sfântul Ierah Dosoftei în Biserică şi în cultura română?

Mitropolitul Dosoftei a fost în cultura românească şi în special în Biserică un pionier în multe domenii. Sfântul Mitropolit Dosoftei este considerat primul mare poet român, un pionier în arta versificării, pentru că el a versificat Psaltirea, şi a fost unul dintre cei care au deschis drumul tipăririi Liturghierului în limba română. După cunoştinţele mele, el a fost primul ierarh care a tipărit o versiune completă a Liturghierului în limba română, la Iaşi, în 1679, fiind urmat de alte ediţii care au marcat fundamental istoria devenirii limbii române: Liturghierele editate de Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul (Târgovişte, 1713), de mitropolitul Iacov Putneanul (Iaşi, 1759) sau de mitropolitul Veniamin Costachi (Iaşi, 1818), care au constituit modele şi baze pentru toate ediţiile de după ele. Dar pentru că atunci, în vremea mitropolitului Dosoftei, nu se putea publica o carte de cult, mai ales un Liturghier fără aprobarea unui mare patriarh, şi în condiţiile în care mitropolitul Moldovei n-a primit aprobare în acest sens de la patriarhul Constantinopolului, el s-a adresat patriarhului de Alexandria, care i-a dat binecuvântarea pentru tipărirea în limba română.

De ce este considerat un biograf al sfinţilor?

Pe mitropolitul Dosoftei îl putem considera un biograf al sfinţilor deoarece în Viaţa şi petrecerea sfinţilor i-a pomenit, pe lângă sfinţii cunoscuţi ai întregii Ortodoxii, pe sfinţii autohtoni, din Moldova. A scris despre Sfinţii Partenie şi Rafael de la Agapia Veche, despre sfinţii de la Tazlău, de la Bisericani sau din alte zone, ale căror sfinte moaşte le-a văzut cu ochii lui. Unele dintre acestea, povesteşte mitropolitul Dosoftei, erau adăpostite în sicrie săpate în trunchiuri de brad, în faţa cărora oamenii se închinau cu multă evlavie. În canonizarea acestor sfinţi de către Biserica Ortodoxă Română, un rol fundamental l-au avut descrierile făcute de mitropolitul Dosoftei. De asemenea, Sfântul Dosoftei este unul dintre primii ierarhi români care au vorbit despre Sfânta Parascheva şi căreia i-a închinat câteva pagini în această lucrare a sa, Viaţa şi petrecerea sfinţilor, la puţini ani după ce sfintele sale moaşte au fost aduse în Moldova, în anul 1641. Aşadar, mitropolitul Dosoftei este autorul unei importante opere de pionierat în domeniul versificării, în tipărirea textelor religioase în limba română, precum şi a vieţii sfinţilor.

Ce trebuie să ne amintim mereu în legătură cu acest erudit cărturar?

Mitropolitul Dosoftei a fost un ierarh pilduitor, un om legat de tradiţie şi un apărător al Ortodoxiei. A fost, de asemenea, prin opera sa de pionierat, un deschizător de drumuri pentru numeroşii oameni de cultură din ţinutul Fălticenilor: Creangă, care s-a legat de Fălticeni, Sadoveanu, Labiş, familia Lovineştilor, atâţia şi atâţia oameni de cultură din acest ţinut, aflat totuşi într-o oarecare izolare, departe de capitala Moldovei şi, ulterior, de capitala României, dar un loc pe care el l-a binecuvântat cu şederea sa la Mănăstirea Probota, unde s-a născut duhovniceşte.

De asemenea, a fost un ierarh mărturisitor. A murit departe de ţară, fiind înmormântat în Biserica "Naşterea Domnului" din Jolkiew, astăzi în Ucraina. A trecut la Domnul pe 13 decembrie 1693, la puţin timp după ce a slujit Sfânta Liturghie, în biserica în care i se acordase un loc, de către regele de atunci al Poloniei, spunând ucenicilor săi: "Iată unde am ajuns noi a muri...". S-a întins pe o laviţă, a închis ochii şi în câteva clipe şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.