Părintele Mihail Bulacu e unul dintre cei mai de seamă cateheţi şi pedagogi români, preocupat atât de educaţia religioasă cât şi de problemele pedagogiei. A fost unul dintre profesorii şi pedagogii de valoare ai secolului al XX-lea care au acordat importanţă deosebită relaţiei dintre catehetică, omiletică şi pedagogie, subliniind strânsa lor legătură în misiunea învăţătorească. Părintele a fost şi a rămas, deocamdată, cel mai prolific publicist român din domeniul Cateheticii.
S-a născut la data de 11 martie, anul 1898, în localitatea Lăpuşata din judeţul Vâlcea, din părinţi agricultori. După terminarea şcolii primare în satul natal, în anul 1909 a început cursurile învăţământului secundar la Liceul "Alexandru-Rahovary" din Râmnicu Vâlcea, unde a terminat primele clase liceale în anul 1911. A urmat cursurile Seminarului "Sfântul Nicolae" din Râmnicu Vâlcea pe care l-a absolvit ca bursier, obţinând şi două premii de la societatea ştiinţifică "Tinerimea română" din Bucureşti. Între 1917 şi 1918 a urmat şi cursurile Şcolii militare de infanterie din Moldova, fiind înaintat la gradul de sublocotenent şi decorat cu "crucea comemorativă a marelui război 1916-1917". A continuat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti obţinând licenţa în anul 1924; după care a urmat cursurile doctorale, când în anul 1928 a obţinut titlul de doctor în teologie. Comisia doctorală care i-a conferit titlul de doctor în teologie a fost alcătuită din dr. Vasile Gh. Ispir ca preşedinte, iar ca membri din: pr. dr. I. Mihălcescu, pr. dr. I. Popescu - Mălăeşti, dr. T. M. Popescu, pr. dr. P. Vintilescu. Pe lângă studiile teologice din ţară, părintele Bulacu a urmat în anii 1924-1926 cursuri de specializare în pedagogie, catehetică şi omiletică la Facultatea de Teologie Catolică şi la Facultatea de Teologie Protestantă, ambele din Strasbourg, Franţa.
Slujitor al Sfântului Altar
Începând cu anul 1919, când a absolvit Seminarul Teologic de la Râmnicu Vâlcea, a fost hirotonit preot la biserica din satul natal. În anul 1921 a fost numit, de către Episcopia Râmnicului, preot misionar în judeţul Vâlcea. A fost transferat de la biserica "Cetăţuia" din oraş, în postul de preot la Catedrala episcopală din Rîmnicu Vâlcea, unde a slujit între anii 1923-1924, apoi a slujit la Catedrala episcopală din Oradea. Din anul 1929 a fost preot la Biserica "Sfântul Elefterie" din Bucureşti, ridicată cu osteneala sa, unde a slujit ca paroh din anul 1952 până la moartea sa. Într-una din cărţile sale, părintele specifică adresa unde îşi avea domiciliul, cum era şi firesc, aproape de lăcaşul sfânt. Adresa specificată este următoarea: Strada Sf. Elefterie, Numărul 15, Bucureşti.
Pe data de 24 mai, anul 1985, a trecut la Domnul fiind înmormântat lângă zidul acestei măreţe şi frumoase "catedrale" - Biserica "Sfântul Elefterie-Nou".
Ctitor al Bisericii "Sfântul Elefterie - Nou" din Bucureşti
Părintele a luat iniţiativa construirii unei biserici mai mari şi mai încăpătoare, pe locul vechii biserici "Sfântul Elefterie". Astfel, a convocat la data de 29 aprilie 1934 Adunarea generală parohială, care s-a întrunit în Aula Mare a Facultăţii de Medicină, şi, ca reprezentant al acesteia, prin şedinţa ţinută, a adus cunoştinţă celor prezenţi de hotărârea şi iniţiativa ridicării unei noi biserici a cartierelor "Sfântul Elefterie" şi "Cotroceni". În data de 31 aprilie 1935, în urma unei şedinţe, au fost aprobate atât proiectul cât şi planurile pentru noua biserică. Tot la această şedinţă, părintele a adus cunoştinţă celor prezenţi de mărturia necesităţii unei biserici mari, şi tot atunci, l-a prezentat pe profesorul şi arhitectul Constantin Iotzu. Piatra de temelie pentru această biserică a fost pusă pe data de 29 iunie 1935, după care au început lucrările ample de construcţie; iar după 36 de ani de osteneală, jertfelnicie şi nădejde, în anul 1971, lucrările de construire au luat sfârşit, părintele reuşind să ducă la îndeplinire sfinţitoarea slujbă de târnosire. Aici a organizat întrunirile "Ateneului parohial" şi numeroase concerte corale, care din cauza regimului comunist au fost nevoite să se desfăşoare la Facultatea de Medicină. Aceste două proiecte, la care participau numeroşi credincioşi şi în special tinerii, au constituit unul din motivele construirii unei noi biserici.
Activitatea publicistică
Cele mai cunoscute dintre lucrările editate sunt următoarele: "Şcoala catehetică patristică ca bază de orientare pentru actuala şcoală catehetică. Studiu introductiv în Catehetica ortodoxă" - teză de doctorat, tipărită la Oradea în anul 1928; un an mai târziu, în 1929, tot la Oradea au apărut "Omilia exegetică-biblică. Studiu omiletic" şi "Voroava lui Simeon Tesaloniceanul"; la Bucureşti au fost editate următoarele tipărituri: "Lucrarea creştină socială în parohie" - conferinţă, în 1930; "Şcoala exegetică biblică din Antiohia. Studiu omiletic" în 1931; "Pedagogie creştină ortodoxă" în 1935 (a fost recent reeditată şi la Constanţa, la îndemnul părintelui Arsenie Papacioc); "Spiritul catehezei patristice în şcoala românească. Prelegere de deschiderea cursului de Metodica învăţământului religios la Facultatea de Teologie de la Universitatea din Bucureşti" în 1937; "Reorganizarea învăţământului teologic", Cernica, 1938; "Nobleţea educaţiei creştine după Sfântul Ioan Hrisostom" în 1940; "Conştiinţa creştină după Catehezele Sf. Chiril Arhiepiscopul Ierusalimului. Studii de Catehetică" în 1941; "Educatori creştini ai neamului românesc (predici)" şi "Cuvinte din Evanghelie pentru suflet românesc" în 1944; "Omilia despre predică a Sfântului loan Hrisostom. Studiu omiletic, analitic şi comparativ cu predica modernă şi contemporană" în 1946.
Pe lângă aceste volume tipărite, părintele a publicat numeroase articole şi studii în revistele de specialitate: "Ortodoxia", "Biserica Ortodoxă Română", "Studii Teologice", "Glasul Bisericii", "Legea Românească" - Oradea, cât şi la diferite ziare. În aceste articole şi studii a dezbătut teme legate de cateheza ortodoxă şi catehumenatul Bisericii primare, despre personalitatea catehetului, probleme de pedagogie catehetică, învăţătura şi studiile Sfântului Ioan Gură de Aur, învăţăturile Părinţilor Bisericii, despre Omilie şi Omiletică, despre citirea şi însemnătatea Sfintei Scripturi în viaţa creştinilor, cât şi multe alte lucruri.
