În tezaurul virtual al patrimoniului fiecărei națiuni se află câteva obiecte cu puternică încărcătură simbolică și emoțională care, în momente esențiale, unesc poporul. De regulă, această misiune îi revine drapelului. În România, drapelul este sărbătorit azi, 26 iunie. Sub faldurile acestuia se regăsesc elementele și tradiția istorică puternic impregnate de-a lungul timpului în conștiința generațiilor care se succed. Așa se face că, de mai bine de un secol și jumătate, în întreaga lume copiii sunt învățați încă de la vârste fragede despre semnificația steagului și povestea culorilor respectivului drapel.
În spațiul românesc există o istorie a acestui simbol care își are, așa cum e firesc, particularitățile sale. El se naște în epoca modernă, când și națiunea își afirmă dorința de a-și crea propriul stat. În fața acestor evidențe există și păreri care susțin că alegerea tricolorului se datorează faptului că aceste culori, roșu, galben și albastru, ar fi fost utilizate pentru prima oară de către daci. Steagul simbolic de luptă al dacilor era compus dintr-un cap de lup cu un corp de șarpe. Lupul ar fi avut capul din bronz sau argint, iar corpul ar fi fost confecționat din material textil colorat în roșu, galben și albastru. Desigur, aceasta este doar o ipoteză, pentru că tuturor ne plac poveștile istoriei dacilor.
Interesant este faptul că pe documentele emise de domnitorul Mihai Viteazul apar culorile roșu, galben și albastru, iar acest fapt a fost privit ca un fir de continuitate în istorie, anticipând cumva utilizarea acestora în secolul al XIX-lea pe drapelul național. Mergând pe firul istoriei drapelului nostru, ajungem în secolul al XIX-lea, epocă în care se consacră tricolorul ca drapel-simbol al națiunii române.
Momentul consacrării tricolorului
În 1821, în vremea revoluției lui Tudor Vladimirescu, drapelul revoluționarilor are aceste trei culori. Însă primul pas concret se produce în anul 1834, când domnitorul Alexandru Ghica a cerut sultanului aprobarea pentru utilizarea ca pavilioane ale navelor și drapele ale unităților de luptă un „steag cu faţa roşie, albastră şi galbenă, având şi acesta stele şi pasăre cu cap în mijloc”. Ulterior, culoarea galben a fost pusă în mijloc. Momentul consacrării drapelului se produce atunci când Guvernul revoluționar provizoriu, prin Decretul nr. 1 din 26 iunie 1848, a stabilit că „steagul naţional va avea trei culori: albastru, galben, roşu”, urmând ca deviza scrisă pe flamuri să fie „Dreptate, Frăţie”.
Steagul revoluției a fost sfinţit o zi mai târziu, pe 27 iunie 1848, pentru a fi utilizat de Garda Naţională. Trebuie menționat și faptul că a contat mult în această alegere a steagului și influența revoluției franceze, care și ea și-a avut steagul tricolor având culorile albastru, roșu și alb. Nu este de neglijat nici faptul că liderii pașoptiști au avut strânse legături cu Franța.
După 1860, apare legenda potrivit căreia steagul este alcătuit dintr-un mixaj al steagurilor Moldovei și Țării Românești rezultat din unirea de la 1859. S-a pornit în această asociere de la faptul că Moldova avea pe steagul său culorile roșu și albastru, iar Țara Românească albastru și galben.
Prin Constituția din 1866, la articolul 124 s-a stabilit că drapelul va avea culorile roșu, galben și albastru. În perioada regalității (1881-1947), drapelul a avut și stema regală pe mijloc, iar după instaurarea republicii, în 1948, culorile au fost păstrate, doar în mijloc pe culoarea galbenă a fost pusă stema comunistă a țării. Un moment de mare încărcătură, în care drapelul și-a avut simbolistica sa, a fost cel al revoluției din 1989, când a simbolizat libertatea și aspirațiile românilor la libertate. Nu a fost lipsit de semnificație faptul că stema comunistă a fost scoasă de pe steag și ulterior înlocuită de noua stemă a României libere și democratice.
În anii ’90, în vâltoarea profundelor transformări ce au clătinat valorile societății românești, s-a simțit nevoia ca reperele care au contribuit la unitatea națiunii române să fie celebrate și cinstite așa cum se cuvine. Din aceste considerente, pe data de 20 mai 1998, prin lege a fost instituită ziua de 26 iunie ca „Zi a Drapelului Național”. De 20 de ani, în România se sărbătorește în această zi de vară drapelul, iar autoritățile, instituțiile statului organizează ceremonii pentru a marca acest moment, cu scopul conștientizării de către tânăra generație a importanței prețuirii drapelului tricolor, istoria și țara lor.
Încheiem această incursiune în istoria steagului, generată de celebrarea Zilei Drapelului Național, citându-l pe Alexandru Ioan Cuza, care a descris poate cel mai frumos drapelul românesc: „Steagul e România, acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudorile muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este, încă, simbolul devotamentului, credinţei, ordinei şi al disciplinei ce reprezintă oastea. Steagul e totodată trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României!”
Istorie și câteva curiozități despre steag
Steagul nu este o creație a epocii moderne sau contemporane, el este mult mai vechi decât am fi tentați să credem. Primele stindarde apar în perioada Antichității greco-romane, când au fost utilizate ca semne de recunoaștere, ca repere pentru soldații aflați pe câmpul de luptă. Inclusiv acvilele legiunilor romane pot fi privite ca însemne cu valoare apropiată celei a drapelului de astăzi.
Pe parcursul Evului Mediu, steagurile se perfecționează și se diversifică. Simbolistica lor este acum legată de seniorii și cavalerii care își afișează aceste însemne distinctive pentru a-și arăta originea nobilă și bogăția. Tot acum apar și primele steaguri naționale. După unele surse, cel al Scoției, datând din anul 832, ar fi îndreptățit să aspire la primul loc, alte surse consideră că cel mai vechi steag național este cel al Danemarcei și datează din anul 1219.
Un alt detaliu interesant al istoriei steagului este acela că, pe măsură ce navigația se dezvoltă, vasele arborează steagul pentru a arăta țara de unde provin. Astfel, începe popularizarea acestui simbol și asumarea sa de către state și națiuni. Acesta este, de fapt, un pas spre epoca modernă, când fiecare națiune independentă, ori cu aspirații în acest sens, își creează propriul steag. Tot la capitolul detaliilor și curiozităților putem enumera și faptul că primul steag tricolor aparține Olandei, care a adoptat culorile roșu, alb și albastru. Însă consacrarea tricolorului o face revoluția franceză, iar steagul izvorât din revoluție devine sursă de inspirație pentru steagurile Italiei, Irlandei și Mexicului.
Epoca modernă și statele europene sunt cele care consacră definitiv drapelul ca simbol care adună în jurul său națiunea, valorile și trecutul glorios. În contemporaneitate, steagul este un fapt de viață cotidiană, el fiind prezent și arborat pe toate clădirile oficiale ori chiar pe locuințele particulare. În plus, întrebuințările acestuia au devenit multiple, de la domeniul sportiv la cel maritim și până la căile ferate.
