Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Hristos eliberează şi vindecă pe oameni de răutatea demonilor
În Duminica a 5-a după Rusalii, a Vindecării celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală. Patriarhul României a evidenţiat faptul că pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii, de la Sfântul Evanghelist Matei 8, 28-34; 9, 1, ne arată în rezumat că „bunătatea lui Hristos eliberează pe oameni de răutatea demonilor”.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a precizat că Evanghelia vindecării celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei ne descoperă, pe de o parte, dumnezeirea Domnului Iisus Hristos, Judecătorul şi Mântuitorul lumii, şi dorinţa Sa de a elibera oamenii de puterea duhurilor necurate, iar pe de altă parte, ne arată mustrarea celor prea lacomi de câştig material. Preafericirea Sa a subliniat că cei doi demonizaţi se aflau într-o moarte spirituală printr-o totală izolare de comunitate şi printr-un comportament complet inuman, aceasta reieşind din faptul că ei locuiau în morminte. „Când Iisus S-a apropiat de ei, atunci duhurile rele din cei doi demonizaţi au zis: «Ce ai Tu cu noi, Iisus, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?» (Matei 8, 29). Prin aceasta vedem că demonii mărturiseau dumnezeirea lui Hristos. Ei cunoşteau că Iisus din Nazaret nu este un simplu om, ci este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. Demonii ştiau că Iisus va judeca lumea şi că îi va judeca şi pe ei şi că îi va trimite în adâncul iadului”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat în ce mod îi chinuia Iisus pe demoni: „Mântuitorul Iisus Hristos nu i-a certat pe demoni, nu le-a făcut nimic şi totuşi ei întreabă: «Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?» În ce consta chinuirea lor, dacă Iisus nu le-a făcut nimic? Chinuirea lor era contrastul dintre bunătatea Lui şi răutatea lor, contrastul dintre sfinţenia Lui şi necurăţia şi viclenia acestor demoni. Iubirea Lui smerită şi milostivă îi chinuia pe aceşti demoni, care nu aveau nici iubire şi nici smerenie faţă de Dumnezeu. Prezenţa lui Iisus Cel milostiv le provoca demonilor o suferinţă spirituală”.
Iisus Hristos ridică, eliberează, vindecă
Preafericirea Sa a mai spus că Mântuitorul Iisus Hristos nu a vorbit mult cu demonii, nu le-a dat nici o explicaţie şi nu le-a acordat atenţie, deoarece El ştia viclenia lor. „Nu le explică lor lucrarea Lui, pentru că El săvârşeşte orice faptă sau minune din iubire sinceră şi smerită faţă de oameni, nu din mândrie egoistă. Când Mântuitorul Se apropie de acei oameni înrobiţi de demoni, El doreşte de fapt să-i readucă la libertate şi la comuniune. Domnul Iisus Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, ridică, eliberează, vindecă şi face din oameni înstrăinaţi oameni apropiaţi. El le redă demnitatea, sănătatea şi libertatea”, a evidenţiat Patriarhul României.
Preafericirea Sa a explicat apoi de ce Mântuitorul Hristos le-a permis duhurilor necurate să intre în turma de porci: „După cum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, Iisus le-a îngăduit demonilor să intre în turma de porci ca să arate că ei au o putere limitată asupra omului, dar şi pentru a le arăta că vor fi pedepsiţi în ziua judecăţii prin trimiterea lor în iad. Al doilea motiv este acela de a certa indirect pe locuitorii cetăţii Gadara, care erau mai mult preocupaţi de câştigul material obţinut din vânzarea porcilor (deşi, potrivit legii mozaice, porcii sunt considerate animale necurate) decât de sănătatea acelor oameni care erau chinuiţi de demoni”.
La final, Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat că semnul Sfintei Cruci are o putere mare în eliberarea oamenilor din robia duhurilor necurate. „Crucea este puterea lui Dumnezeu. Puterea Crucii este puterea iubirii smerite a lui Hristos. Această iubire smerită, când este văzută de demonii mândri, creează în ei tulburare, înfricoşare. De aceea, semnul Crucii îi alungă pe demoni, pentru că ei nu pot suporta iubirea smerită a lui Hristos, ei fiind mândri şi plini de ură. Biserica are o mulţime de rugăciuni pentru bolnavi, iar pentru cei care sunt posedaţi de duhuri necurate, are rugăciuni speciale, de alungare a acestora, şi ele sunt cunoscute ca fiind Molitfele Sfântului Ioan Gură de Aur şi Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Acestea nu trebuie să se citească oricând şi oricum, ci în stare de smerenie, de post, de multă rugăciune şi după spovedanie”, a spus Preafericirea Sa.