Profesorul Ion Diaconescu sau bucuria tălmăcirii

Herete! Era salutul obișnuit al profesorului Ion Diaconescu atunci când intra în clasă. Punctual ca întotdeauna, începea orele de limba greacă și limba latină cu răbdare, pricepere și multă dragoste. Chiar și cei mai plictisiți dintre colegi ascultau cu atenție atunci când ne vorbea din Sfinții Părinți, din textele pe care tocmai le tradusese. Non scholae sed vitae discimus era dictonul profesorului, cel care încerca să ne picure în suflet câte puțin din experiența lui de viață. Nu de puține ori îmi spunea că mă povățuiește ca pe copilul său.

La lecțiile sale aveai impresia că este prieten cu Homer, Vergilius, Pindar sau Ovidiu. Descifra mesajul din spatele cuvintelor și făcea analogii cu creștinismul. Nu de puține ori ne reamintea de sfatul Sfântului Vasile cel Mare, de a culege ce este de folos din literatura profană. Mi-am dat seama cu adevărat cât de credincios este profesorul atunci când am tradus împreună omiliile Arhiepiscopului Hristodoulos al Atenei și al întregii Elade. Era fascinat de curajul, dragostea, deschiderea către tineri a ierarhului și, mai presus de toate, de demnitatea lui în fața morții.

veam impresia că, în timp ce corectam textul, se afla într-un moment de veritabilă rugăciune.

Am fost impresionat să văd că și profesorul Diaconescu a avut aceeași demnitate în suferință ca și Preafericitul Hristodoulos. Îmi mărturisea că se roagă și are răbdare, că este încrezător că Domnul îl va tămădui. Se pocăia pentru păcatele tinereții și regreta că nu a tradus mai mult. Am vorbit la telefon cu doar două zile înainte de a se muta la cele veșnice. Era slăbit la trup, dar dragostea față de discipolii săi nu se clintise. Era bucuros că îi apăruse o nouă traducere. Mi-a promis că-mi va dărui cartea când ne vom reîntâlni. Domnul l-a luat la El înainte de a-mi putea revedea magistrul, care nu de puține ori m-a povățuit părintește.

Elevii își vor aminti întotdeauna privirea blajină din spatele ochelarilor mari și zâmbetul său cald, plin de dragoste de oameni și de cărți, cărora le-a slujit până în ultimele clipe. În rugăciunile înălțate către Cel Preaînalt Îi voi mulțumi că mi-a dat șansa să învăț despre slove, tălmăciri din textele Sfinților Părinți și, mai ales, despre oameni, de la profesorul Diaconescu, iar dragostea și jertfa sa vor fi răsplătite de-a pururi. (Diac. Dorin-Demostene Iancu)