Profesorul Traian Diaconescu, mare clasicist şi savant de prestigiu

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a rămas fără un mare învățat și literat de talent, adică fără profesorul care a ilustrat îndelung Catedra de filologie clasică și a instruit un număr însemnat de studenți și studente, deveniți apoi profesori de limbi clasice, greacă și latină, ori talentați traducători din institutele noastre de cercetare științifică. Bun specialist în limbi clasice și profesor cu har, Traian Diaconescu a lăsat mulți dintre elevii săi să-i continue activitatea și să-i păstreze o adâncă recunoștință.

Profesorul Traian Diaconescu s-a născut la 14 iulie 1939 la Bălcești, judeţul Vâlcea, și a decedat la 23 noiembrie 2019, la Iași, după o lungă și necruțătoare boală.

După cursurile primare, urmate în comuna natală, a continuat gimnaziul la Liceul „Ioan Neculce” din București, iar liceul teoretic în orașul Balș, din judeţul Olt. În anul 1959 se înscrie ca student la Facultatea de Filologie, secția Limbi clasice, din București, studiind sub îndrumarea unor mari dascăli la vremea aceea: Aram Frenkian, N.I. Barbu, D.M. Pippidi, Cicerone Poghirc și alții, absolvind în anul 1963, iar doctoratul la aceeași facultate în anul 1974, cu teza: Metaforă și univers saturnalic în Comedia lui Plautus.

Devine cadru didactic la Universitatea din Iași și trece prin toate gradele până la acela de profesor, chiar șef de catedră. Beneficiază în formarea sa științifică de stagii de specializare în mai multe țări europene, mai cu seamă în cele cu tradiție clasică: Italia, Grecia, Spania și altele.

S-a dovedit un bun și talentat profesor, precum și traducător de limbă latină și greacă, iar pentru măiestria dovedită în tălmăcirea în versuri a Tragediilor lui Seneca (vol. I-II), Academia Română l-a distins cu Premiul „Ion Luca Caragiale” pe anul 1984. Un alt autor antic, de data aceasta de limbă greacă, aflat în preocupările profesorului Traian Diaconescu, a fost Esop cu Fabulele sale, din care ne-a lăsat frumoase traduceri (1972, 2000).

Traian Diaconescu a avut talent literar, mai cu seamă poetic, și în acest sens el debutează în 1965 în revista Iașiul literar cu studiul Vasile Alecsandri și marii poeți latini din epoca lui Augustin, iar în Analele Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu lucrarea Mihai Eminescu și arta traducerii din poeții greco-latini. În același domeniu literar-poetic, Traian Diaconescu traduce în limba latină poemul Cântecul gintei latine de Vasile Alecsandri, pentru care a primit Premiul „Francesco Petrarca” (Avignon, 1979). Talentul său literar și gustul pentru poezie l-au determinat pe Traian Diaconescu să ne lase frumoase tălmăciri în vers alb ale mai multor poeți latini din perioada romană târzie: Amonius, Ambrosius, Claudianus, Prudentius, Boethius și alții. El a făcut și traduceri din limba română în cea latină ale unor opere literare românești din autori precum: Mihai Eminescu, George Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi și ale unor balade populare: Miorița, Meșterul Manole, Toma Alimoș.

Împins de curiozitatea sa științifică, el nu s-a limitat la autorii latini de la sfârșitul Antichității, ci și-a extins cercetările asupra unor scriitori din epoca medievală, care privesc domnitori români din Moldova, ca Despot Vodă (viața acestui domnitor scrisă de A.M. Grazianus și Johannes Sommer), Dimitrie Cantemir și Ștefan cel Mare, a cărui corespondență cu papalitatea l-a interesat îndeosebi. În acest context n-a ezitat să traducă lucrarea lui Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, de la mijlocul secolului al XVII-lea, intitulată Ortodoxa confessio fidel catholicae et apostolicae ecclesiae orientalis (2001) și legată, firește, de Sinodul de la Iași din 1642.

Toată această cuprindere istorică, precum și credința sa ortodoxă moștenită de la străbunii săi l-au făcut să nu ezite la invitația adresată lui de către Comisia patristică a Patriarhiei Române de a colabora la traducerea unor autori creștini din perioada târzie a Antichității. S-a angajat activ, singur ori împreună cu ucenici de-ai lui, la opera epistolară a Fericitului Ieronim (345-420), precum și la lucrări ale scriitorului latin Tertulian din Cartagina (Africa de Nord). Prin intermediul profesorului Traian Diaconescu, Comisia patristică a intrat în legătură de colaborare cu unii dintre foștii săi studenți și doctoranzi, care au și devenit membri permanenți ai acestei comisii.

Moartea prematură ne-a surprins și îndurerat profund, mai ales că l-a lovit în plină capacitate creatoare, angajat fiind singur ori cu ucenici apropiați în mari proiecte științifice. România a pierdut unul din stâlpii învăță­mântului universitar și, în același timp, un savant de prestigiu în țară și străinătate.

Bunul Dumnezeu să-i așeze sufletul în ceata celor drepți, iar amintirea persoanei sale și opera vor rămâne un model de dăruire și creație pentru generațiile care l-au cunoscut și stimat.