Crăciunul şi Paştele, speranţa şi mângâierea noastră

Iubiţii mei fii sufleteşti, în Noul Testament, în Sfintele Evanghelii nu se găseşte nici cel mai mic element de basm sau de istorioare omeneşti, nici o urmă de fabulă, de legendă sau mit.

Totul este natural şi supranatural, totul este firesc şi supraomenesc. În Sfintele Evanghelii se întâlneşte naturalul cu supranaturalul, căruia oamenii îi zic miracol sau minune, dar acestea nu sunt decât realităţi sau fenomene care se desfăşoară pe alte dimensiuni, ce depăşesc legile pe care omul le poate atinge. Pentru înaintaşii noştri, realizările de azi ale raţiunii omeneşti ar fi nişte miracole, nişte minuni, însă ele nu sunt minuni, ci realităţi materiale şi naturale, pe care omul le-a descoperit, cu puterea raţiunii primită de la Puterea care este mai presus de puterile noastre, atunci când această Putere a hotărât că a venit timpul să se descopere omului. Dar sunt infinit de multe taine în lume pe care omul nu le-a descoperit încă. (…)

Zămislirea, naşterea, viaţa, moartea, învierea, înălţarea, atotprezenţa, fac parte din faptele lui Dumnezeu, Care a acceptat să Se întrupeze, adică să primească şi firea omenească. Şi toate acestea pentru că a dorit să-l înnobileze pe om cu darurile lumii perfecte, cu toate darurile unei fiinţe eterne şi fericite, ale unei făpturi îndumnezeite, prin Iisus Hristos, prin Fiul, Care l-a făcut pe om să devină şi el fiu al lui Dumnezeu.

De aceea, Fiul lui Dumnezeu a acceptat toate condiţiile unei fiinţe omeneşti, a acceptat toată umilinţa, toată suferinţa unei fiinţe omeneşti. A făcut Fiul lui Dumnezeu un pogorământ necuprins atunci când S-a supus condiţiei vieţii omeneşti. Însă, prin zămislirea Lui s-a ridicat mai presus de toţi oamenii, pentru că El nu S-a zămislit din sămânţa bărbătească, ci El S-a zămislit fără de păcat de la Duhul Sfânt, aşa cum i-a spus Arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema“ (Lc. 1, 35).

Iubiţi fraţi şi iubite surori, viaţa personală a lui Iisus, în mare parte necunoscută de oameni, e cunoscută numai de mama Lui, de Fecioara Maria, şi de dreptul Iosif, care de la început, de la zămislirea Pruncului, au ştiut că au în faţa lor pe Fiul lui  Dumnezeu. (…) Maica Domnului era conştientă ce sarcină i-a dat Dumnezeu, ce răspundere are faţă de întreaga omenire. Salvarea depindea de Cel ce S-a născut, de Cel pe care ea L-a ţinut în braţe şi i-a apărat viaţa, fugind cu El prin pustie ca să-L salveze de slugile lui Irod şi de toţi duşmanii lui Dumnezeu. (…)

Îngerii au coborât între oameni

Iubiţii mei fii sufleteşti, în aceste zile binecuvântate de Dumnezeu ale marelui Praznic al Naşterii Domnului mă rog la Maica Domnului pentru toate femeile din România, pentru toate mamele şi copiii lor, pentru toţi tinerii şi pentru viitorul lor. Am încredere în viitorul acestor tineri care se vor ridica şi vor spăla păcatele prin care am trecut în acest secol. Lumea a trecut prin multe şi mari greutăţi, dar Dumnezeu a fost şi este cu noi, cu poporul român, pentru că acest popor este drept şi credincios, iubitor de Maica Domnului şi de Iisus Hristos.

Mileniul doi a fost cel mai greu mileniu din viaţa omenirii. Eu mă rog şi cer la Dumnezeu ca mileniul trei, pe care l-am început, să fie un mileniu întinerit, ştiinţa şi credinţa să se înfrăţească şi oamenii să-L găsească pe Iisus Hristos, să-L asculte şi să-L iubească. Toată viaţa, pentru aceasta am trăit şi cu speranţa aceasta mă despart de voi, de toţi fraţii, de toţi fiii lui Adam, care vor deveni fraţii lui Iisus Hristos şi fiii lui Dumnezeu.

Noaptea Naşterii Domnului este tot aşa de frumoasă ca noaptea Învierii Domnului, pentru că şi în această noapte, a Naşterii Domnului, îngerii au coborât şi au venit între noi, au petrecut cu noi. Au venit la păstorii din Betleem şi le-au vestit zicând: „Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!“ (Lc. 2, 10-14).

Şi în noaptea Învierii, după ce a înviat Hristos, au venit îngerii şi au răsturnat piatra de pe mormântul în care Iosif şi Nicodim, în prezenţa Maicii Domnului, au pus trupul lui Iisus. După ce Domnul a înviat, îngerul Gavriil a venit şi a răsturnat piatra de pe mormânt şi le-a arătat mironosiţelor şi apostolilor, şi prin ei tuturor oamenilor din toate timpurile şi din toate locurile, că mormântul este gol, că Iisus Hristos a înviat şi S-a arătat multora. Atunci, toţi cei ce au auzit acestea, au venit din Ierusalim şi din împrejurimi, au alergat şi au văzut mormântul şi mulţi L-au văzut şi pe Domnul, dintre care cei dintâi au fost Maica Domnului şi ucenicii Domnului, care s-au bucurat şi au plecat în toate părţile lumii, ei fiind martorii Învierii Domnului.

Toţi apostolii şi cei care au crezut, de atunci şi până în timpurile noastre, şi-au dat viaţa pentru Iisus Hristos bucurându-se. Dintre aceştia au făcut parte şi Voievodul Constantin Brâncoveanu şi cei patru fii ai săi. Martori ai Naşterii şi Învierii lui Hristos au fost milioanele de martiri care în cele două mii de ani şi-au dat viaţa mărturisind că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a născut în Betleem, S-a jertfit pe cruce şi a înviat din mormânt.

Izvorul bucuriei noastre

Naşterea şi Învierea Domnului sunt temelia credinţei noastre, a vieţii noastre, a naşterii noastre, a tuturor celor ce facem parte din Biserica lui Hristos. De aceea ne bucurăm toată viaţa că suntem creştini şi mărturisim mereu, prin faptele noastre, prin viaţa noastră, că noi ne bucurăm în fiecare an la Naşterea şi la Învierea lui Hristos. Cauza şi izvorul bucuriei noastre, de la toate sărbătorile şi în toate zilele, de aici vine, din Naşterea şi Învierea Domnului.

Naşterea şi Învierea lui Hristos au fost speranţa neamului omenesc. Crăciunul şi Paştele sunt speranţa şi mângâierea noastră şi acum. Greutăţile vieţii vin şi trec aşa cum vin şi trec norii întunecaţi, dar după furtună vine întotdeauna vreme bună, cerul se înseninează, anii trec, copiii cresc, se schimbă tot ce-i omenesc şi noi întinerim - zic creştinii. Copiii de acum sunt cea mai frumoasă bucurie a noastră, tinerii sunt mândria şi speranţa noastră, bărbaţii din România sunt mândria şi puterea de azi şi de mâine, pentru ţară, pentru pământul acesta pe care l-am moştenit de la străbuni şi pe care l-au râvnit mulţi străini să ni-l fure. Cu încredere că Dumnezeu îmi va asculta şi acum rugăciunile, vă doresc în anul care vine, la voi cei de faţă şi la toţi cei ce sunt departe de casa părintească, să aveţi sănătate trupului şi sufletului, să aveţi sărbători liniştite, sărbători fericite şi bucurii mai multe. Pentru toate acestea se roagă bătrânul vostru Arhiepiscop Justinian din Maramureş. „Să ne rugăm la Dumnezeu ca toate armele să fie date la fier vechi.“ Aşa i-am îndemnat pe toţi tinerii din România. De aceea vă rog şi vă sfătuiesc şi pe voi, aşa cum am sfătuit pe cei 3.500 de tineri, care în zilele de 3-6 septembrie au vizitat ţara şi frumosul nostru oraş Baia Mare, ca în fiecare seară, când puneţi capul vostru obosit pe pernă, gândul să-l îndreptaţi spre Dumnezeu.