Învierea Domnului, fapt dumnezeiesc

Iubitului nostru cler, ci­nului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzi­ta noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu - Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

Iubiţi credincioşi,

Trăim bucuria Învierii Dom­nului, fapt dumnezeiesc, cu ne­zdruncinată credinţă aşa cum au trăit şi au mărturisit moşii şi strămoşii noştri. Mântuitorul Însuşi ne-a încredinţat de reali­ta­tea faptului învierii din morţi: „Adevărat, adevărat, zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi gla­sul Fiului lui Dumnezeu şi cei care vor auzi, vor învia“ (Ioan 9, 25); „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi“ (Ioan 6, 54); Mântuitorul a înviat pe fiica lui Iair (Mat. 9, 25), a înviat pe fiul văduvei din Nain (Luca 17, 14-15), a înviat pe Lazăr, mort de patru zile (Ioan 11, 43-45); Mântuitorul a spus ucenicilor Săi, înainte de Patimile Sale, că Fiul omului va fi dat pe mâ­na arhiereilor şi a cărturari­lor şi-L vor osândi la moarte, dar, a treia zi, va învia (Mat. 20, 18-19). De faptul Învierii s-au în­credinţat femeile mironosiţe, ca­re au fost la mormânt; s-au în­credinţat Sfinţii Apostoli, chiar şi Toma (Ioan 20, 1-3).

Mântuitorul, după Înviere, până la Înălţarea la cer, „S-a în­făţişat pe Sine viu“ (F. 17, 1, 3) şi altor persoane în diferite lo­curi, încredinţându-le de Învierea Sa.

Să ne sârguim, cât trăim aici, pe pământ, să ducem o viaţă întru sfinţenie

Sfântul Apostol Pavel, vrând să convingă pe cei necredincioşi, pe cei care judecă lucrurile lui Dumnezeu numai cu mintea, de realitatea faptului Învierii, a învierii Mântuitoru­lui Iisus Hristos, dă ca exemplu bobul de grâu, care, pus în pă­mânt, putrezeşte, moare, dar ră­sare, „dă viaţă“ (I Cor. 15, 36-37). Faptul Învierii este un fapt dumnezeiesc, pe care îl în­ţelegem, în parte, cu mintea, dar, „pe deplin“ omeneşte vor­bind, prin credinţă, aşa cum scrie Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei (cap. 11). „Faptele lui Dumnezeu sunt taine“, scrie Sf. Ioan Gură de Aur, „pe care le înţelegem prin cre­dinţă şi tăcere“.

După înălţarea cu trup la cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfinţii Apostoli şi miile de creştini din primele vea­curi au mărturisit muceni­ceş­te, cu preţul vieţii lor, ade­vă­rul dumnezeiescului fapt al Învierii Domnului.

Dreptmăritorilor creştini,

Credinţa noastră că şi noi vom învia cu trupul, aşa cum ne-a încredinţat Mântuitorul nostru Iisus Hristos, atât prin cuvintele Sale, cât şi, mai ales, prin însăşi Învierea Sa, sporeş­te râvna noastră în trăirea vie­ţii noastre pământeşti prin îm­plinirea poruncilor lui Dum­ne­zeu, încredinţaţi fiind, pe de­plin, că viaţa noastră nu se sfâr­şeşte la marginea mormântului, sufletul fiind nemuritor. „Dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii“ (I Cor. 15, 19). Vor învia toţi oamenii, vor învia aşa cum spune Mântuitorul în Sfânta Sa Evanghelie: „… cei ce au fă­cut cele bune spre învierea vie­ţii, iar cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii“ (Ioan 5, 29). De aceea, iubiţi credincioşi, trebuie să ne sârguim, cât trăim aici, pe pământ, să ducem o viaţă întru sfinţenie, „sfinţirea noastră fiind voia lui Dumnezeu“ (I Tes. 4, 3) şi să ajutăm pe cei aflaţi în lipsuri în trăirea vieţii lor pământeşti, să ajutăm aşa cum ne spune Mân­tuitorul nostru Iisus Hristos în Sfânta Sa Evanghelie care se ci­teşte în ziua de Duminică, nu­mită „a Înfricoşătoarei Jude­căţi a lui Dumnezeu“ (Mat. 25).

Să luăm aminte la cuvintele din cartea intitulată Pildele lui Solomon (19, 17): „Cel ce are milă de sărmani împrumută pe Domnul şi El va răsplăti fapta lui cea bună“. „Căci judecata, scrie Sfântul Apostol Iacov (2, 13), este fără milă pentru cel care nu a făcut milă. Şi mila biruieşte în faţa judecăţii“. „Dragostea (milostenia n.n.) a­co­­peră mulţime de păcate“ scrie Sf. Apostol Petru (I, 4, 8). În sfârşit, amintim şi cuvintele Sf. Apostol Pavel: „Facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu“ (Evr. 13, 16); „Nu vă lăsaţi în­şe­laţi. Tovărăşiile rele strică o­bi­ceiurile bune. Treziţi-vă şi nu păcătuiţi. Căci unii nu au cu­noş­tinţă de Dumnezeu; trupul în­viat va fi îmbrăcat în nestri­că­ciune“ (I Cor. 15, 58); „va deveni trup duhovnicesc“ (I Cor. 15, 49). Ne vom învrednici de a­ceastă stare duhovnicească a trupurilor noastre numai dacă vom avea un sfârşit creştinesc al vieţii noastre pământeşti, adi­că dezlegaţi de păcate în Sfân­ta Taină a Pocăinţei şi îm­părtăşiţi cu Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Suntem datori să ne apropiem de Sfântul Potir „cu frică de Dumnezeu, cu cre­din­ţă şi cu dragoste“, cu dra­gos­tea cea vie, care este milostenia, după cum ne povăţuieşte Sf. Ioan Gură de Aur: „Auziţi şi învăţaţi toţi cât de bun este Dumnezeul nostru, că şi cu Tru­pul Său ne hrăneşte pe noi şi nici Sângele Său nu-l cruţă. Iar tu nici pâine nu dai pentru Dânsul, niciun pahar de apă măcar. Tu, care atât de mari da­ruri iei, tu te zgârceşti la lucrurile proaste“. Deci cu faptele de milostenie (dragostea cea vie) şi dezlegaţi de păcate în Sfânta Taină a Pocăinţei, aşa, şi numai aşa, să ne apropiem de sfântul potir pentru ca împărtăşirea noastră să fie spre viaţa şi nu spre moartea veşnică; aşa ne învaţă şi Sf. A­postol Pavel şi toţi Sfinţii Pă­rinţi ai Bisericii, una şi ne­des­părţită.

„Toate să le faceţi în numele Domnului Iisus“

Astăzi, este o faptă vrednică de toată lauda pentru părinţii care aduc pe copiii lor, chiar în­cepând cu vârsta prunciei, la Sfânta Împărtăşanie. Datori sunt, de asemenea, părinţii, să-i crească şi să-i educe în învă­ţă­tura creştină, învăţându-i de mici întru ajutorarea săracilor şi insuflându-le dragostea de învăţătură, de muncă, veghin­du-i şi învăţându-i cu timp şi fără timp despre păstrarea cu­ră­ţeniei vieţii trupeşti şi sufle­teşti.

Copiii sunt bucuria deplină într-o familie, ei sunt rodul adevăratei familii, formată din bărbat şi femeie, cununaţi civil şi religios; familia – bărbat şi fe­meie – este rânduită de Dum­nezeu dintru începutul creaţiei, „ca omul să nu fie singur“; numai o astfel de familie poate asi­gura dăinuirea neamului ome­nesc (Fac. 1, 27-28): „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chi­pul Său; după chipul lui Dum­nezeu l-a făcut; a făcut băr­bat şi femeie“; „Şi Dumne­zeu i-a binecuvântat, zicând: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toa­te animalele, peste toate vie­tăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!“.

Iubiţi credincioşi,

În încheierea cuvântului meu pastoral, vă rog, cu dra­gos­te părintească, să puneţi la ini­mă cuvintele Sfântului A­pos­tol Pavel (Col. 3, 17-21): „Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl“; „Femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, precum se cuvine, în Domnul“; „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre şi nu fiţi aspre cu ele“; „Copiilor, ascultaţi pe părinţii voştri întru toate, căci aceasta este bine-plăcut Domnului“; „Părinţilor, nu aţâţaţi la mânie pe copiii voş­tri, ca să nu se deznă­dăj­duiască“.

Rog pe Bunul Dumnezeu ca sărbătoarea Sfintelor Paşti să o trăiţi cu pace şi sănătate, în­tru bucuria mântuirii!

În ziua luminată a Sfintelor Paşti, vă întâmpin cu salutul pascal Hristos a înviat!

* intertitlurile aparţin redacţiei