Învierea Mântuitorului, „începătură a vieţii nemuritoare“

La deniile care se oficiază în Sfânta şi Marea Joi L-am văzut cu ochii minţii noastre pe Domnul Iisus Hristos batjocorit, scuipat, pălmuit, răstignit şi apoi, după ce Şi-a dat Duhul, pus în mormânt, iar acum trăim şi noi bucuria Învierii Sale din morţi. Sfântul Ignatie Teoforul L-a cunoscut pe Domnul Iisus Hristos asemenea multor ucenici. El a fost copilul pe care Domnul Hristos l-a luat în braţe şi a spus: „Adevărat zic vouă, de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii nu veţi intra în Împărăţia cerurilor“ (Mt. 18, 3).

Acest Sfânt Părinte, care în timpul serbărilor ţinute de împăratul Traian, în anul 107, după cucerirea Daciei, a fost sfâşiat de lei în arenele romane, spunea despre Domnul nostru Iisus Hristos că „a pătimit toate ca noi să ne mântuim. A pătimit cu adevărat şi a înviat cu adevărat. Eu Îl ştiu în trup şi după înviere“ (Sf. Ignatie, Către smirneni). Învierea Domnului Hristos din morţi „s-a făcut pentru cei muritori începătură a vieţii nemuritoare“ (Sf. Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic). În felul acesta El, Hristos, „devine pacea noastră, Cel care a desfiinţat peretele despărţiturii şi a luat din mijloc ceea ce ne despărţea şi ne-a legat într-o unitate prin Duh“, după cum ne învaţă Sfântul Chiril al Alexandriei (Glafire la Facere). Acest mare părinte mai precizează că Domnul Iisus Hristos, „deşi S-a coborât între morţi, deşi a suportat furia nebună a iudeilor, pălmuirile şi ocările, nu face mare caz de aceasta şi pătimind pentru noi şi mântuind cele de sub cer, este mai degrabă plin de bucurie atotiubitoare şi obişnuită Lui“ (Ibidem).

Această „bucurie atotiubitoare“ pe care a arătat-o Domnul Hristos Cel Înviat din morţi a fost trăită cu emoţii ce nu pot fi descrise de Sfinţii Apostoli şi toţi cei care L-au văzut înviat din morţi. Pe apostoli - convinşi de realitatea învierii şi foarte bucuroşi - moartea nu-i mai întrista. Marele învăţat Origen preciza că „atitudinea de mai târziu a ucenicilor Lui are o putere de dovedire cu totul sigură: cu primejdia pierderii vieţii, ei s-au dăruit cu totul unei propovăduiri pe care n-ar fi susţinut-o cu atâta tărie, dacă ar fi pus în circulaţie numai de la ei zvonul că Iisus a înviat din morţi. Ba, mai mult, conformându-se acestei învăţături, apostolii nu numai că au pregătit pe alţii să dispreţuiască moartea, ci ei înşişi au fost cei dintâi care au făcut-o“ (Origen, Contra lui Celsus).

Iubiţi fii duhovniceşti,

Timp de două mii de ani, sărbătoarea Învierii din morţi a Domnului nostru Iisus Hristos a fost pentru fiecare slujitor al Altarului, dar şi pentru creştini un prilej de mare bucurie duhovnicească. Bucuria a fost adusă de realitatea Învierii Domnului Hristos, care devine garanţie a învierii noastre şi ni se oferă posibilitatea de a moşteni viaţa veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu. Această bucurie transmisă tuturor de Duhul Sărbătorii Sărbătorilor şi Praznic al Praznicelor este adânc întipărită în inimile credincioşilor. Despre această bucurie, tot Sfântul Chiril al Alexandriei scria: „Bucuria de El este deci stabilă, şi pe drept cuvânt, căci dacă ne-am întristat de moartea Lui, cine ne va lua bucuria, odată ce ştim că e viu şi rămâne veşnic, ca Dătătorul şi Susţinătorul bunătăţilor noastre duhovniceşti?“ (Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan).

Despre marea bucurie adusă de Hristos Cel Înviat, părintele Dumitru Stăniloae scrie: „Te bucuri de persoana dragă cât trăieşte, dar, ştiind că nu va trăi în veac, bucuria aceasta e întreruptă de umbre de întristare. Însă când ştim că Hristos Care ne iubeşte ca nimeni altul va fi viu în veci şi ne va da şi nouă viaţa de veci, cum nu ne-am bucura de Învierea Lui cu o bucurie mai mare ca oricare alta?“

Bucuria se datorează lui Hristos, Arhiereul Cel veşnic, despre care Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie că „murind, înviind şi înălţându-Se la ceruri şi şezând în trup la dreapta lui Dumnezeu-Tatăl ..., (a făcut) ca şi noi, murind, să nădăjduim sigur că vom învia şi vom vieţui o viaţă desăvârşit despărţită de toată moartea şi de toată coruperea şi ne vom înălţa la ceruri şi vom primi cinstea şi slava cea întru Dumnezeu şi Tatăl prin mijlocirea Fiului Însuşi şi petrecerea fericită şi veşnică împreună cu El“ (Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua).

[...]

Iubiţi credincioşi,

Botezat în numele Sfintei Treimi, fiecare creştin este îndatorat să urmeze învăţătura şi, mai ales, „Calea“ care este Hristos. A fi creştin cu adevărat înseamnă, după Sfântul Grigorie de Nyssa, a imita pe Dumnezeu. Creştinismul este, deci, o imitare a firii dumnezeieşti (Sf. Grigorie de Nyssa, Epistola despre Sfânta Treime către mai-marele doctorilor, Eustathie).

Învăţătura propovăduită de Domnul Hristos, numită de Sfântul Pavel „luminare“ (II Cor. 4, 4, 6), este limpede, clară şi concisă, fiindcă El nu a fost un sofist, ci cuvântul Lui a fost „puterea lui Dumnezeu“ (Sf. Iustin Martirul şi Filozoful, Apologia I, În favoarea creştinilor), cum zice Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful.

Hristos Cel Înviat din morţi rămâne pentru noi un model vrednic de urmat în viaţa de zi cu zi. El ni S-a dat exemplu de vieţuire creştinească când ne-a poruncit: „Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre“ (Mt. 11, 29).

Străduindu-se să împlinească învăţătura propovăduită de Hristos Cel Înviat din morţi, bunii creştini, care trăiesc în lume şi îşi duc crucea vieţii, pot şi ei să ajungă la iluminare şi îndumnezeire, asemenea nevoitorilor din mănăstiri şi sihăstrii. Sfântul Pahomie cel Mare, originar dintr-o localitate din Egiptul de Sus (Thebaida), fiind soldat în armata romană, a cunoscut, la vârsta de 20 de ani, pe creştinii dintr-un oraş numit Oxirintus. I-a văzut luminaţi, binevoitori şi plini de dragoste dezinteresată. Păgân fiind, dar curat sufleteşte, a rămas profund impresionat de felul ales de vieţuire al acestor creştini, de buna-cuviinţă şi purtarea deosebită de cea a păgânilor. Admirându-i, a hotărât că, dacă se va întoarce nevătămat din bătălie, „se va face creştin şi va trăi viaţa în duh creştinesc“ (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rânduielile vieţii monahale). Făgăduinţa a dus-o la îndeplinire. S-a botezat după ce a fost catehizat, a stat în mijlocul comunităţii timp de trei ani, ajutând pe cei nevoiaşi, apoi a mers ucenic la un anahoret cu numele Palemon, lângă care a trăit în ascultare, post şi aspră nevoinţă, timp de şapte ani. Prin rânduiala lui Dumnezeu, a construit o mănăstire în care a pus bazele vieţii de obşte […].

Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă pe creştini să fie pilde de vieţuire. El scrie: „Să facem din pământ cer, să arătăm păgânilor, aici, pe pământ, de câte bunătăţi sunt lipsiţi ei. Când vor vedea că noi ducem o viaţă virtuoasă, vor avea în faţă chipul Împărăţiei cerurilor. Când vor vedea că suntem blânzi, fără mânie, fără pofte urâte, neinvidioşi, nelacomi, când vor vedea că săvârşim numai fapte bune, vor spune: dacă aici, pe pământ, creştinii au ajuns îngeri, ce vor fi după ce vor pleca din lumea aceasta? Dacă aici, pe pământ, unde locuiesc ca nişte străini, sunt atât de strălucitori, cum vor fi când vor ajunge în patria lor? Aşa şi păgânii se vor face mai buni, iar cuvântul credinţei se va întinde nu mai puţin decât pe timpul Apostolilor. Dacă Apostolii au fost numai doisprezece şi au întors la credinţă oraşe şi ţări întregi, gândeşte-te la ce înălţime va ajunge credinţa noastră, dacă toţi am fi dascăli prin viaţa noastră virtuoasă. Nu îl atrage pe un păgân la credinţă atât de mult un mort înviat, cât un om care filozofează, un om virtuos. De un mort înviat se minunează, dar de la un om ca acesta câştigă. Minunea a fost şi a trecut; viaţa virtuoasă rămâne şi lucrează continuu în sufletul lui. Să avem, dar, grijă de noi înşine, ca să câştigăm şi pe păgâni“ (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei).

Cu aceste cuvinte de învăţătură pe care le aşez cu drag în inimile dumneavoastră, vă doresc tuturor sănătate, linişte, odihnă sufletească şi nenumărate bucurii duhovniceşti. Ori de câte ori furtuna deznădăjduirii viscoleşte sufletele noastre, să-L rugăm pe Hristos Cel Înviat a treia zi din morţi să ne ajute şi, ca un bun „Cârmuitor“, să ne conducă la limanul cel lin al nepătimirii.

Vă propun, în încheierea acestui cuvânt pastoral, să ne rugăm împreună, zicând: „Îndurate şi Milostive, Doamne Iisus Hristoase, Cel ce a treia zi ai înviat din morţi, înviază şi sufletele noastre; ascultă rugăciunea noastră şi ia aminte la glasul cererilor noastre: Fă cu noi semn spre bine, povăţuieşte-ne pe calea Ta, ca să umblăm întru adevărul Tău. Veseleşte inimile noastre, ca să se teamă de numele Tău cel sfânt; că mare eşti şi faci minuni. Tu singur eşti Dumnezeu şi nu este asemenea Ţie între dumnezei, Doamne, puternic întru milă şi bun întru tărie, spre a ajuta şi a mângâia şi a mântui pe toţi cei care nădăjduiesc întru numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!“

Hristos a înviat!

† Nicodim,
Episcopul Severinului şi Strehaiei