Învierea - momentul culminant al mântuirii noastre

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi tuturor dreptmăritorilor creştini din această de Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie, har, milă şi pace de la Îndurătorul Dumnezeu, iar de la noi părintească dragoste!

Iubiţi fii duhovniceşti,

Hristos a înviat!

Învierea lui Hristos este ca erupţia unui vulcan. Ea ne arată că focul lui Dumnezeu a incendiat tot pă­mântul şi începe să-l mistuie, transformându-l, purificându-l, transfigurându-l.

Învierea, deşi nu este un fapt consemnat de istoricii lumii, autentificat prin documen­te, fotografii, filme, probe materiale, totuşi este un fapt istoric incontestabil, care se sprijină pe mărturii indubitabile. Sf. A­pos­tol Pavel spune corintenilor: „Dacă Hristos nu a înviat, za­darnică este credinţa voastră, za­darnică şi propovăduirea noas­­tră“ (I Cor. 15, 14). Dacă Învierea lui Hristos s-ar sprijini pe argumente ştiinţifice şi is­torice palpabile, nu pe cre­dinţă, ar fi rămas un simplu eve­niment al istoriei, nesemnificativ sau poate uitat în negu­ra vremii. Ca eveniment meta­fizic şi meta-istoric, minunea În­vierii se sprijină pe mărturia vie şi explicită a apostolilor, care au văzut mormântul gol şi pe Hristos înviat. Sfântul Ioan argumentează cu claritate: „ceea ce era de la început, ceea ce noi am auzit, ceea ce cu ochii noştri am văzut, ceea ce am privit şi ceea ce mâinile noastre au pipăit… aceea vă vestim şi vouă pentru ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi“ (I Ioan 1, 1-3).

Dar martorii Învierii nu au avut intenţia să prezinte pe Hristos înviat ca pe o fantasmă în cursul unei emisiuni despre un fenomen paranormal. Apos­tolii, care au atins cu mâna lor pe Iisus înviat şi au mâncat cu El din aceeaşi pâine şi din aceeaşi hrană după Înviere, dau mărturii clare despre eveniment. Toţi au mărturisit despre acest eveniment cu atâta fermitate încât nici moartea nu i-a mai înfricoşat, nici pe ei şi nici pe cei ce au urmat lor. Ce mărturie poate fi mai elocventă decât miliardele de creştini care au trăit fiinţial, de-a lungul istoriei, acest fapt care a bulversat umanitatea şi cosmosul.

Iubiţii mei,

Viaţa omului pe pământ are valoare şi sens numai în mă­sura în care acesta se preocupă de propria mântuire şi dobân­deşte în mod real comuniunea cu Mântuitorul Hristos cel Înviat. Fără rămânerea în dialog cu Dumnezeu în Biserică, creştinul nu poate realiza comuniunea cu semenii, de care depinde mântuirea sa.

Învierea din morţi a Mântui­torului Hristos constituie momentul central şi culminant al mântuirii noastre. Prin înviere, Hristos a distrus zidul care separă lumea văzută de cea nevăzută, unde spaţiul, timpul şi moartea nu mai există. Prin urmare, Învierea lui Hristos este ca o «breşă» prin care se poa­te întrezări lumea nevăzu­tă. Învierea nu este o verigă ce se înşiră în lanţul vieţii istorice ca toate celelalte întâmplări. De aceea cauza care a produs Învierea nu s-a putut vedea în lucrarea ei, fiind deasupra mij­loacelor de investigare şi constatare omenească.

Până la Învierea Domnului omul era condamnat la moarte, dar prin acceptarea de către Hristos a morţii pe cruce, de bu­năvoie, omul devine „condamnat“ la Viaţa cea adevă­rată prin învierea cea de obşte. Prin învingerea puterii distructive a morţii de către Hristos se arată faptul că Iubirea este mai tare decât moartea. Prin acest act, Hristos îl repune pe om acolo de unde a căzut, re­dân­du-i chipul divin. Puterea pe care o dă Hristos, prin Învie­re, celor ce vor crede în El, con­stă în primul rând în a învinge păcatul.

Iubiţi credincioşi,

Fiţi încredinţaţi că numai Învierea lui Hristos ne-a dat posibilitatea să fim din nou apţi pentru conlucrarea cu Duhul Sfânt, aşa cum spune A­postolul Pavel: „Duhul Însuşi măr­turiseşte împreună cu du­hul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu“ (Rom. 8, 16). Să-I mulţumim Mântuitorului Hris­tos prin viaţa noastră trăită pe placul Lui şi izvorâtă din El, pentru că prin Învierea Sa din morţi am devenit cu toţii destinaţi nemuririi. Prin Înviere noi suntem neamul celor cu via­ţă veşnică!

Dacă avem certitudinea că drumul Golgotei duce într-o direcţie sigură şi plină de viaţă, dacă rămânem în comuniune cu cei înviaţi de Hristos – moşii şi strămoşii noştri, sfinţii Bise­ricii – avem nădejdea că harul ne va transfigura şi pe noi şi ne va aduce bucurie negrăită. Bucu­ria este semnul evident al cre­dinţei că suntem pecetluiţi cu Hris­tos înviat, iar calitatea de creştin ne va da posibilitatea să înviem prin Biserica lui Hristos.

În loc de concluzii, vă adre­sez cu acest prilej câteva gânduri pascale exprimate în duh poetic, pe care le-am intitulat evocator:

Anastasis

În mijloc de noapte o faclă s-aprinde din focul cel veşnic, divin,

Lumina ei umple tot spaţiul galactic în mod inefabil, sublim.

Ea intră în suflet, animă fiinţa, extirpă tot ce-i păcat,

Cheamă creştinii să meargă-n biserici să cânte Hristos a-nviat!

Lumina pascală e pusă în sfeşnic şi totul exultă prin ea,

Nimic nu o stinge, nici tatăl minciunii, nici vântul, nici vremea cea rea.

Omul iubirii îşi scaldă într-însa chipul cel veşnic, creat,

Iar toată făptura se bucură foarte, simţind că Hristos a-nviat!

Trăim prin credinţă, cum moartea pe moarte, Hristos o striveşte în noi,

Mintea-i silită s-accepte mis­terul, vorbind de viaţa de-apoi.

Treziţi-vă oameni, mergeţi în lume, cu mintea şi gândul curat,

În forţa credinţei şi-n duhul iubirii, vestiţi că Hristos a-n­vi­at!

***

Învierea-nseamnă trecere prin moarte

Cu Hristos, Cel care ne-a pus în libertate.

Înviere-aduce bucurie-n suflet

Unind toţi creştinii în acelaşi cuget.

Învierea-nseamnă a trăi frumos,

Aducând în lume pacea lui Hristos.

Învierea pune Crucea în lumină,

Iar Hristos o face emblemă creştină.

Învierea este un profund mister,

Prin ea moartea-nseamnă naştere în cer,

Învierea este drum spre infinit,

Pe care-l parcurge orice om smerit.

Învierea-nseamnă paşte-n transcendent,

Pentru tot ce este-n spaţiul imanent.

Învierea-i actul iubirii milostive

Ce Hristos aduce lumii cognitive.

Învierea este un profund mister,

Care-l vom cunoaşte lămurit în cer.

Învierea este un fapt mesianic,

Ce desăvârşeşte actul teofanic.

Învierea naşte energii depline

Ce sădesc în suflet însuşiri divine.

Învierea trupu-l spiritualizează,

Iar fiinţa noastră aureolează.

Învierea schimbă grâul în prescură,

Iar din rodul viţei, Sfânta băutură.

Învierea sfarmă porţile de-aramă

Şi pe toţi creştinii la viaţă-i cheamă.

Morţii din morminte, îngerii divini

Cântă împreună cu bunii creştini.

Învierea Ta, Hristoase, toţi o lăudăm

Şi smeriţi în cuget, aşa Îţi cântăm:

Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând

Şi celor din morminte viaţă dăruind.

Al vostru arhipăstor şi pururea către Domnul rugător,

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

* Dată în reşedinţa noastră arhiepiscopală din Roman, aprilie 2017