Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Mesaj de condoleanțe
Înaltpreasfinției Sale,
Înaltpreasfințitului Părinte EMMANUEL,
Mitropolitul Franței
Înaltpreasfinția Voastră,
Am primit cu multă tristețe vestea trecerii din această viață a părintelui arhimandrit Placide Deseille, ctitorul și starețul Mănăstirii Sfântul Antonie cel Mare din Franța.
Una dintre personalitățile marcante ale Ortodoxiei franceze, fondator de mănăstiri, autor şi traducător, părintele Placide Deseille a fost foarte apropiat de țara și Biserica noastră. El mărturisea că în România a descoperit pentru prima dată „un popor ortodox și o Biserică care, în ciuda unei persecuții dintre cele mai crude, nu au încetat să păstreze vie, prin sângele mucenicilor și jertfelnicia a numeroși mărturisitori, credința în Hristos și unde, în pofida dificultăților, viața monahală înflorea în jurul unor părinți duhovnici purtători ai focului Duhului Sfânt”.
Adesea făcea referire la momentele în care a vizitat mănăstirile din România şi a purtat discuţii duhovniceşti cu părinţii Cleopa Ilie, Petroniu Tănase, Teofil Părăian, Dumitru Stăniloae și alți părinți ortodocși români cu trăire spirituală înaltă.
După primirea sa în Biserica Ortodoxă, părintele Placide a dus o viață mărturisitoare a valorilor ortodoxe într-o perioadă în care Franța se confrunta cu tendințe seculariste accentuate și cu provocări majore la adresa familiei şi culturii creştine.
În aceste momente îndoliate, ne rugăm Domnului Iisus Hristos Cel botezat în Iordan pentru luminarea și mântuirea lumii să așeze sufletul slujitorului Său arhimandritul Placide în locașurile drepților care se bucură de lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântare pentru obștea îndoliată a Mănăstirii Sfântul Antonie cel Mare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
.jpg)
