Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Mesaj de condoleanțe adresat familiei preotului Mihai Pavel, inspector patriarhal
Am aflat cu multă durere de trecerea din această viaţă a tatălui sfinției voastre, domnul Octavian Pavel, fiu vrednic al Bisericii noastre.
Iubit de cei din jur şi de familia sa, domnul Octavian Pavel reprezintă pentru cei care l-au cunoscut şi iubit un model luminos de „părinte creştin”, înnobilat de virtuţi, un tată care şi-a crescut cei doi copii, Cristian şi Mihai, în dragoste faţă de Dumnezeu şi de neam, care s-a bucurat să ştie că fiul său, părintele Mihai, a devenit slujitor al Bisericii noastre.
Toată viaţa şi-a dedicat-o familiei sale; a fost un bun gospodar, un om harnic şi darnic, cu o înţelegere profundă a rostului vieţii, a încercărilor şi suferinţelor, a bucuriei şi binecuvântării lui Dumnezeu.
În aceste momente de întristare şi doliu vă aducem aminte cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Nu vă întristaţi ca cei care nu au nădejde; pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El” (1 Tesaloniceni 4, 13-14).
În acest ceas de vremelnică despărţire până la învierea cea de obşte, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească cu drepţii sufletul robului Său Octavian Pavel, în lumina Împărăţiei cerurilor, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit, iar familiei îndoliate şi tuturor celor care l-au iubit şi preţuit să le dăruiască mângâiere şi întărire sufletească.
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântări pentru familia îndurerată,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
.jpg)
