Naşterea Domnului - bucuria credinţei

„Iată, vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.” (Evanghelia după Luca 2, 10-11)

Preacuvioşi şi preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos este vestită de îngeri ca bucurie mare pentru mântuirea oamenilor. Vestea Naşterii lui Hristos în Betleemul Iudeii este adusă oamenilor de către îngerii din ceruri, pentru că Cel ce Se naşte într-o iesle dintr-o peşteră de sub pământ este Acela prin Care şi pentru Care au fost făcute cerul şi pământul (cf. Coloseni 1, 16), Fiul Cel veşnic al Tatălui ceresc.

Sfântul Evanghelist Luca ne spune că vestea Naşterii lui Hristos, adusă păstorilor de la Betleem de îngerul Domnului, a fost însoţită de slava Domnului care a înconjurat pe păstori în timp ce îngerul a stat lângă ei (cf. Luca 2, 9). Aşadar, vestea Naşterii Domnului se face deodată prin cuvânt ceresc şi prin vedere cerească, prin slove rostite şi slavă privită, pentru că Dumnezeu-Cuvântul Cel nevăzut cu ochii trupeşti, necuprins cu mintea şi cu privirea şi neatins cu mâna, Se face Om văzut cu ochii, ascultat cu urechile, înţeles cu mintea şi atins cu mâinile. De ce? Pentru ca să ne dăruiască nouă, oamenilor limitaţi şi trecători, slava Lui cea nemărginită şi veşnică. Să ne ridice la sfinţenia Lui pe noi, cei căzuţi în păcat. Să ne dăruiască viaţă veşnică nouă, celor muritori. Să ne înveţe ascultarea smerită şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu pe noi, cei neascultători şi nerecunoscători.

„Hristos Domnul S-a făcut purtător de trup pământesc, ca pe noi să ne facă purtători de Duh Sfânt ceresc”

Stăpânul lumii Cel atotputernic şi preaslăvit de îngeri S-a făcut om sărac şi slujitor smerit pentru ca pe noi să ne elibereze din robia lăcomiei după cele materiale şi din tirania orgoliului şi a slavei deşarte. Cel ce Se naşte veşnic din Dumnezeu-Tatăl, fără mamă, Se naşte în timp din mamă fără tată, ca să fie deodată Fiul unic al Tatălui ceresc şi Fiul unic al Fecioarei. Fiul Cel veşnic al Tatălui ceresc a luat chip de Copil, născut din mamă pământeană, fără tată pământean, pentru ca să ne înveţe pe noi, pământenii, să căutăm neîncetat şi să iubim pururea pe Tatăl Cel veşnic, Făcătorul cerului şi al pământului.

Hristos coboară din ceruri pe pământ, ca pe noi, pământenii, să ne înalţe la ceruri. Iubirea Lui smerită este spaţiul libertăţii şi înălţării noastre prin iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Hristos Domnul S-a făcut purtător de trup pământesc, ca pe noi să ne facă purtători de Duh Sfânt ceresc. El S-a făcut Om, ca pe noi, oamenii, să ne îndumnezeiască prin har. Fiul preaslăvit al lui Dumnezeu S-a făcut Fiul smerit al Omului, ca pe noi, oamenii, să ne înalţe la demnitatea şi slava de fii duhovniceşti ai lui Dumnezeu, după cum spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, prin cuvintele: „Şi celor câţi L-au primit, care cred în Numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-13). Hristos a coborât din ceruri şi S-a născut într-o peşteră, în interiorul pământului, ca pe noi, oamenii, să ne înalţe în interiorul Împărăţiei cerurilor.

Acesta este înţelesul adânc al slavei Domnului arătată păstorilor de la Betleem, când îngerul Domnului le-a vestit Naşterea smerită a lui Hristos - Mântuitorul. De ce a fost vestit El ca Mântuitor? Pentru că mântuirea înseamnă unirea omului păcătos şi muritor cu Dumnezeu Cel sfânt şi veşnic viu. Hristos Se naşte ca Mântuitor ca să vindece oamenii de păcat şi de moarte şi să-i facă părtaşi vieţii veşnice.

„De ce îngerul Domnului a binevestit păstorilor de la Betleem Naşterea Domnului Hristos în timpul nopţii?”

La Naşterea lui Hristos, cerul se uneşte cu pământul, iar îngerii se bucură împreună cu păstorii, pentru a ne arăta nouă taina mântuirii oamenilor în Biserica lui Hristos, în care Liturghia săvârşită pe pământ de păstorii sufleteşti ai turmei cuvântătoare se uneşte cu Liturghia cerească săvârşită necontenit de către îngeri în ceruri, după cum se spune chiar în rugăciunile Sfintei Liturghii (Rugăciunea dinainte de începerea Sfintei Liturghii şi rugăciunea dinainte de intrarea cu Sfânta Evanghelie prin uşile împărăteşti). În acest sens, Sfântul Evanghelist Luca ne spune că, la Naşterea Domnului, împreună cu îngerul binevestitor, s-a mai arătat păstorilor şi „mulţime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 13-14). De ce îngerul Domnului a binevestit păstorilor de la Betleem Naşterea Domnului Hristos în timpul nopţii? Pentru că păstorii erau în stare de veghe sau de priveghere. În acest înţeles, Evanghelia ne spune că păstorii „făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor” (Luca 2, 8).

Întrucât păstorii erau obişnuiţi cu veghea de noapte pentru a păzi oile, ei priveau mai mult decât alţi oameni înălţimea şi întinderea cerului şi preţuiau taina luminii care risipeşte întunericul. Păstorii de pe câmp, nefiind robiţi de grijile şi de petrecerile lumeşti din cetate, înţelegeau mai bine legătura dintre cer şi pământ, dintre darurile cerului şi viaţa pământenilor. De aceea, când Se naşte Hristos – Lumina lumii, „Păstorul şi Păzitorul sufletelor noastre” (I Petru 2, 25), păstorii, cu ochi veghetori, cu minte şi inimă trează, primesc cei dintâi vestea Naşterii Mântuitorului lumii. După plecarea îngerilor, păstorii de pe câmp au mers la Betleem şi după ce au văzut cu ochii lor Pruncul născut în iesle (cf. Luca 2, 16), aşa după cum le-a vestit lor mai înainte îngerul Domnului (cf. Luca 2, 12), au devenit, la rândul lor, vestitori ai bucuriei Naşterii Domnului Hristos. Evanghelia spune: „Şi grăbindu-se, (păstorii) au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori (...) Şi s-au întors păstorii slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră şi văzuseră precum li se spusese” (Luca 2, 16-18 şi 20).

După cum odinioară îngerii şi păstorii turmelor de oi de la Betleem au vestit Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos „cu bucurie mare”, ca fiind o minunată lucrare cerească împlinită pentru mântuirea oamenilor, aşa şi astăzi, în Biserica Ortodoxă, copiii şi tinerii, asemenea îngerilor, şi preoţii, păstori ai comunităţilor de creştini, asemenea păstorilor de la Betleem, vestesc în Ajunul Crăciunului Naşterea Domnului, cântând troparul praznicului şi arătând icoana slavei Naşterii Domnului, din casă în casă, iar apoi se întorc la Casa Domnului, în biserică, să slăvească şi să laude împreună, cu mare bucurie, taina Naşterii Domnului, iubirea milostivă şi minunată a lui Hristos pentru oameni.

„Bucuria credinţei devine bucurie deplină a celor ce înaintează pe calea sfinţeniei”

Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost vestită de îngeri ca fiind bucurie mare pentru tot poporul, pentru că ea este bucuria mântuirii. Iar pentru că vestea aceasta a mântuirii adusă de îngeri oamenilor a fost primită cu credinţă, ea a rodit atunci bucurie mare în sufletele credincioşilor şi rodeşte şi acum bucurie din an în an. Iată de ce Sărbătoarea Naşterii Domnului este o sărbătoare a bucuriei pe care ne-o dăruieşte nouă Dumnezeu-Tatăl în Fiul Său, Hristos-Mântuitorul, prin lucrarea Sfântului Duh, în Biserică şi în sufletele credincioşilor.

Întrucât Hristos-Domnul este izvorul bucuriei depline şi netrecătoare (cf. Ioan 17, 13), legătura vie cu El, prin credinţă puternică, rugăciune fierbinte şi fapte bune, aduce bucurie în viaţa Bisericii şi în sufletele credincioşilor. Această bucurie a credinţei în Hristos şi a iubirii statornice faţă de El este numită de către Sfântul Apostol Pavel „bucurie în Domnul” (cf. Filipeni 4, 4). Ea este roadă a Duhului Sfânt în sufletul omului credincios şi iubitor de Hristos şi de semeni (cf. Galateni 5, 22) şi arvună a bucuriei veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Romani 14, 17). Această bucurie, ca prezenţă a harului lui Hristos în sufletul omului luptător cu păcatul şi cu greutăţile vieţii, nu piere nici în vreme de încercare (cf. II Corinteni 6, 10; 7, 4; I Tesaloniceni 1, 6; 2, 19), ci, dimpotrivă, creşte când cel credincios suferă pentru Hristos şi pentru Biserică (cf. Coloseni 1, 24; Evrei 10, 34; 12, 2; Iacov 1, 2; 1 Petru 4, 13).

Bucuria credinţei se intensifică şi se statorniceşte prin rugăciune fierbinte, prin pocăinţă şi iertare de păcate, prin eliberarea de patimi, prin cuvântul bun şi prin fapta cea bună, prin viaţă curată şi iubire sfântă. Ea devine bucurie deplină a celor ce înaintează pe calea sfinţeniei. Când Sfânta Biserică a lui Hristos cheamă pe toţi oamenii la mântuire, ea îi cheamă la această bucurie deplină în Hristos - Izvorul bucuriei veşnice. Când Hristos-Domnul vine în lume, Prunc născut în multă smerenie, îngerii vestesc păstorilor bucurie mare. Când Hristos-Domnul Cel răstignit înviază din morţi, El însuşi întâmpină pe cale femeile mironosiţe cu salutarea: Bucuraţi-vă! Când Hristos Cel înviat din morţi Se înalţă întru slavă la ceruri, El făgăduieşte că va fi cu cei ce cred în El, în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor (cf. Matei 28, 20), iar ucenicii trăiesc cu „bucurie mare” (Luca 24, 52) adevărul făgăduinţei lui Hristos şi al prezenţei Lui în ei, prin lucrarea Duhului Sfânt, Mângâietorul (cf. Ioan 15, 26; 16, 13-14).

„Semnele iubirii sfinte a lui Hristos, lucrătoare în noi prin harul Duhului Sfânt”

Bucuria credinţei sau bucuria creştinilor în Hristos-Domnul este vestită de Sfântul Apostol Petru, ca bucurie a mântuirii, plină de har şi lumină: „pe El (pe Hristos), fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preaslăvită, dobândind răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor” (1 Petru 1, 8-9).

Bucuria credinţei ca bucurie a mântuirii oamenilor şi ca bucurie a vieţii veşnice în Hristos a fost prevestită de profeţii Vechiului Testament, mai ales de profetul Isaia (Isaia 9, 2; 35, 1; 44, 23; 49, 13; 61, 7, 10; 65, 14; 66, 10). Ea este trăită ca bucurie sfântă a vieţii creştine de Sfinţii Apostoli şi de Biserica lui Hristos de-a lungul veacurilor şi se dăruieşte deplin celor mântuiţi, drepţilor şi sfinţilor în Împărăţia lui Dumnezeu, după cum se spune în cartea Apocalipsei (18, 20; 19, 7). Bucuria credinţei, ca bucurie a prezenţei lui Hristos-Domnul în sufletele oamenilor care cred în El şi Îl iubesc pe El, creşte pe măsura tăriei credinţei noastre, a rugăciunii noastre, a dorinţei de sfinţenie şi a faptelor bune pe care le săvârşim. Bucuria credinţei s-a făcut roditoare de-a lungul veacurilor în predica Sfinţilor Apostoli, în mărturisirea jertfelnică a sfinţilor mucenici, în lupta pentru apărarea dreptei credinţe a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, în zelul pastoral al preoţilor de parohie şi în rugăciunea necontenită a monahilor şi monahiilor din mănăstiri, în creşterea copiilor şi a tinerilor în dreapta credinţă, în mulţimea bisericilor şi a catedralelor, în mulţimea aşezămintelor filantropice înfiinţate de creştini, în mulţimea operelor de artă creştină, dar mai ales în frumuseţea sărbătorilor şi a cântărilor bisericeşti ortodoxe, precum şi în frumuseţea colindelor şi a datinilor populare româneşti, inspirate de credinţa creştină. Toate acestea sunt străbătute şi luminate de bucuria iubirii milostive şi a slavei neînserate a Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

Toate slujbele Bisericii ca lucrări de mărturisire şi de preaslăvire a lui Hristos, ca răspuns al iubirii noastre la iubirea Lui milostivă şi mântuitoare, sunt izvor de bucurie şi veşminte ale bucuriei. De asemenea, rugăciunile zilnice pe care le săvârşim cu credinţă şi evlavie acasă sau la locul de muncă sunt izvor de bucurie. Toate cuvintele bune pe care le rostim şi faptele bune pe care le săvârşim cu dragoste şi smerenie spre folosul semenilor noştri în familie, în Biserică şi în societate sunt izvor de bucurie, pentru că ele sunt semne luminoase ale credinţei noastre în Hristos şi ale iubirii Lui sfinte lucrătoare în noi prin harul Sfântului Duh.

„Să oferim celor din jurul nostru daruri şi semne ale bucuriei”

În viaţa noastră de fiecare zi, dar mai ales în aceste zile de sărbătoare, să oferim celor din jurul nostru daruri şi semne ale bucuriei. Să aducem bucurie în casele şi în sufletele în care se află tristeţe şi singurătate, boală şi sărăcie, suferinţă şi înstrăinare. Să răspundem iubirii nemărginite a lui Hristos pentru mântuirea oamenilor cu fapte ale iubirii noastre frăţeşti, ştiind că adevărata credinţă este „credinţa lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6). Să nu uităm în rugăciunile noastre şi în semnele iubirii noastre frăţeşti de Crăciun şi de Anul Nou nici pe fraţii noştri români care se află departe de ţară şi de casă.

În noaptea de 31 decembrie 2007 spre 1 ianuarie 2008 şi în ziua de Anul Nou să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu (Te Deum) pentru binefacerile primite de la El în anul care a trecut şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună şi folositoare din anul nou în care intrăm.

Cu bucurie, vestim tuturor că, începând cu data de 27 octombrie 2007, de Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, Patriarhia Română are un post de radio, Radio Trinitas, un post de televiziune, Trinitas TV, şi un cotidian, „Ziarul Lumina”, ca urmare a bunei colaborări misionare dintre Patriarhie şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Aceste mijloace noi de comunicare şi de misiune în societate împreună cu agenţia de ştiri formează Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române. Sperăm că toate acestea ne vor ajuta să zidim duhovniceşte Biserica din suflete şi să sensibilizăm mai mult pe toţi credincioşii dornici să ajute la construirea noii Catedrale Patriarhale, numită şi Catedrala Mântuirii Neamului, mai ales după ce în data de 29 noiembrie 2007 a fost sfinţit locul pentru construirea acesteia.

Avem nădejdea că dorinţa Patriarhilor României şi mai ales a vrednicului de pomenire Părintele nostru Patriarh Teoctist se va împlini cât mai curând.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Anului Nou - 2008 şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor calde şi părinteşti urări de pace şi sănătate, fericire şi ajutor mult de la Dumnezeu în tot lucrul bun şi folositor, dimpreună cu tradiţionala urare „La mulţi ani!”

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!

† DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române