Ospăţul Împărăţiei cerurilor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Mesaje și cuvântări

Un articol de: † Timotei, Arhiepiscopul Aradului - 16 Aprilie 2014

Astăzi e o zi mare de prăznuire, nu a unui praznic doar, ci a Praznicelor, cum zicem după cântarea bisericească¹. În legătură cu alte sărbători are şi o pregătire deosebită. Toată perioada Triodului, una din cele trei ale anului bisericesc, cu o durată de zece săptămâni, cuprinzând şi Sfântul şi Marele Post, şi care s-a încheiat în ajunul Paştilor, a fost una de nevoinţă pentru dobândirea bucuriei de acum.

Mai mult încă, am simţit mereu măreţia sărbătorii aşteptate să o ajungem. Participarea la atmosfera cuprinzătoare a slujbelor sfinte se încununează cu aceea a comuniunii întregii obşti ortodoxe, aşa cum din vremea apostolică se făcea prin mesele iubirii sau agape² spre pecetluirea virtuţilor câştigate pentru apropierea de Dumnezeu şi întreaga creaţie care prin harul Său pururea se înnoieşte. În această realitate sărbătorim mereu Învierea şi fiecare duminică este un prilej de împărtăşire din cele arătate. Mesele creştine urmăreau şi oglindeau realizarea concretă a comuniunii sfinte împlinite cu precădere prin Sfânta Liturghie, cu săvârşirea Sfintei Euharistii, adică de mulţumire, pentru împreuna-mărturisire a darului sfânt mântuitor pentru toţi cei care se împărtăşeau. În lumea veche, mesele sub toate formele, adică cele obişnuite de amiază şi seara, apoi la botezuri, nunţi şi înmormântări sau comemorări, aniversări, petreceri cu diferite prilejuri, strângeau pe cei apropiaţi din familii sau obşti spre a împărtăşi tristeţea sau bucuria şi, totodată, a adopta cele de cuviinţă pentru viaţa de toate zilele, spre folosul tuturor. Praznicele erau însoţite de astfel de ospeţe, numire legată de oaspeţi, care la rândul lor aduceau după bunăvoinţă partea ce se cuvenea, pusă în comun spre împlinirea unei tradiţii de omenie. Mai mult ca la alte praznice, acum la încheierea postului şi ca început al rodirii pământului, se binecuvântau prinoasele de carne, brânză, ouă, poame şi altele după slujba Învierii, toate simbolizând ospăţul ce întrece semnificaţia materială, arătând pe cea spirituală. În vechime, la diferite comunităţi omeneşti, mesele primeau şi un caracter sacrificial, jertfele de animale sau din lumea vegetală înlocuind pe cele umane şi care reprezentau răscumpărarea vieţii însăşi din stricăciune pentru nemurire. Consumarea integrală sau parţială a jertfei nutrea convingerea dobândirii însuşirilor acesteia, spre câştigarea unor virtuţi care să asigure desăvârşirea.³ Aspectul spiritual, având întâietatea, s-a impus mereu. Din istoria biblică, jertfa mielului pascal este grăitoare pentru ce a însemnat eliberarea poporului din robia vrăjmaşului văzut şi nevăzut.⁴ Adevărata răsplătire a virtuţii îşi are icoana în şederea „la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacob în Împărăţia cerurilor.“⁵ Este şi aceea a ospăţului ceresc.

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Privind acum prin prisma celor arătate, viaţa Domnului nostru Iisus Hristos, înţelegem că pentru a apropia de lucrarea mântuitoare cât mai mulţi sinceri năzuitori, Însuşi a luat parte la mese în casele fariseilor şi vameşilor şi, desigur, a multor altora, de fiecare dată făcând ca în locul hranei materiale să fie preferată cea spirituală, după dreptarul cumpătării⁶. A adus în pilde rostul ospeţelor ca prefigurare a ospăţului Împărăţiei. Aşa se tâlcuieşte şi parabola nunţii fiului de împărat, a omului care a făcut cină,⁷ cu învăţătura desprinsă din următorul text evanghelic: „Când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi. Şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor. Şi auzind acestea, unul dintre cei ce şedeau la masă I-a zis: Fericit este cel ce va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu“⁸. Mântuitorul Însuşi a lăsat testamentul întregii Sale misiuni la Cina cea de Taină, instituind Taina Jertfei pentru lume, luând pâinea şi vinul, zicând: „Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; ... şi acest pahar este Legea cea nouă întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi...“⁹. Odată cu slăvita Sa înviere, ca dovadă că Iisus Hristos, „ieri şi azi şi în veci este acelaşi“ - după cuvântul apostolului¹⁰, a luat masa înconjurat de ucenicii îngrijoraţi, în foişorul Cinei dinaintea jertfirii, apoi în cămara de la Emaus şi pe ţărmul Mării Tiberiadei,¹¹ făcându-se cunoscut la frângerea pâinii. Aşa vor face de-a lungul secolelor şi în acelaşi fel toţi cei ce trăiesc realitatea prin harul Sfântului Duh, în „Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului“¹². Nu se înregistrează doar un memorial simbolic, ci realitatea vie a Bisericii, de la începutul ei până în veacul ce va să fie, cum mărturisim în Crezul Ortodoxiei. Dacă Domnul este prezent precum s-a făgăduit şi acolo unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Său, cu atât mai mult e unde toţi sunt în jurul mesei Sfintei Euharistii, adică a mulţumirii pentru „slava cea mare“, cum cântă slujba de la Răsăritul Soarelui Celui de Sus şi Neapus¹³. Psalmistul întregeşte cadrul prin stihurile: „Fiii tăi, ca nişte vlăstare tinere de măslin, împrejurul mesei tale. Iată, aşa se va binecuvânta omul cel ce se teme de Domnul... Gustaţi şi vedeţi că e bun Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El“¹⁴. Imnul ales al slujbei din Păresimi lămureşte cele arătate astfel: „Din ospăţul Stăpânului şi din masa cea nemuritoare, veniţi credincioşilor la loc înalt, cu gânduri înalte să ne îndulcim, pe Cuvântul Cel preaînalt din cuvântul Lui cunoscându-L, pe care Îl slăvim“; sau altul: „Zis-a ucenicilor Cuvântul, în taină învăţându-i: mergeţi în loc înalt, unde gândul se întăreşte, de gătiţi Paştile prin cuvântul adevărului cel fără de aluat şi întărirea harului să o măriţi“¹⁵. De adaos, ca lămurire la toate cele arătate şi imnul slujbei de praznic: „Veniţi să bem băutură nouă, nu din piatră stearpă făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii, cel izvorât din mormântul lui Hristos, întru Care ne întărim“¹⁶. În contextul de referinţă, unul dintre Sfinţii Bisericii întreabă, dând şi răspunsul: „Şi ce este ospăţul? Împărăţia cerurilor pe care a pregătit-o celor invitaţi, potrivit hotărârii Lui de la întemeierea lumii“¹⁷. Acelaşi precizează: „Şi mâncând atotneprihănitul Lui trup, adică dumnezeieştile Taine, ne facem cu adevărat în chip deplin contrupeşti şi înrudiţi cu El, cum spune şi dumnezeiescul Pavel: Suntem os din oasele Lui şi carne din carnea Lui; sau iarăşi: Din plinătatea dumnezeirii Lui toţi am luat şi har peste har. Ajunşi astfel ne facem asemenea după har iubitorului de oameni Dumnezeu şi Stăpânului nostru, restabiliţi şi reînnoiţi cu sufletul [...].

Dreptmăritori creştini şi creştine,

De sărbătoarea Sfintelor Paşti, credincioşii găsesc şi prilejul arătării grijii faţă de Sfintele Taine la care s-a făcut trimitere. Or, se ştie că fiecare duminică, reamintind Ziua Învierii, recomandă ca aceeaşi grijă să fie dovedită mereu. Anul în curs, ca An omagial euharistic (Spovedanie şi Împărtăşanie) în Patriarhia Română, dă putinţa stăruirii în aceasta. În plus şi ca An comemorativ al Sfinţilor Brâncoveni, amintind jertfa lor, îmbie gândul că exemplul pe care aceasta îl dă este luat din cea de pe Golgota, spre a avea răsplata biruinţa în Hristos Cel Înviat. Ea se înscrie în istoria Bisericii ca o contribuţie semnificativă a Ortodoxiei româneşti atât la unitatea creştinilor, cât şi a lumii. În continuarea gândului, de subliniat că, la începutul Postului, anume între 6 şi 9 martie, acest an, la Patriarhia Ecumenică din Fanar, s-a ţinut Sinaxa Întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe, la care a participat şi delegaţia română, în frunte cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, scopul urmărit fiind pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Locul desfăşurării este cel al vechiului Constantinopol, unde acum trei sute de ani s-a întâmplat şi martiriul Sfântului Voievod Constantin cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi sfetnicul Ianache. Spre cinstea lor au dat exemplu de jertfelnicie pentru Biserică şi Patrie. În toate sfintele lăcaşuri, Sfânta Masă sau prestolul reprezintă altarul pe care se aduce mereu jertfa Crucii, odinioară sângeroasă, iar acum nesângeroasă, pentru toate căderile omeneşti spre ridicarea şi moştenirea Împărăţiei cereşti. Împrejurul ei, ca la o slujire îngerească, sfinţiţii slujitori primesc Sfânta Împărtăşanie, dând-o apoi şi credincioşilor înaintea uşilor centrale ale iconostasului, ce închipuie pe cele ale cerului. Acum toată suflarea ia aminte la îndemnul dumnezeieştii Liturghii: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi“ şi ca o adeverire a participării la realitatea Tainei la chinonicul: „Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi, Aliluia“, neuitându-se nici versul psalmistului „Mărturisiţi-vă Dumnezeului ceresc; că în veac este mila Lui“¹⁸. [... ] Dorind unii altora tot binele de slăvite sărbători, toţi fiii duhovniceşti se înfăţişează la ospăţul Împărăţiei cereşti în haina sufletului luminată de lumina Celui ce cu adevărat a înviat şi Căruia se cuvine mărirea cu Tatăl şi Sfântul Duh în veci. Amin.

Al vostru, către Domnul rugător şi de tot binele doritor,

† Timotei
Arhiepiscopul Ardealului

Note:

¹ Canonul Învierii, Cânt. 8, Irmos;

² Pr. Prof. Dr. I. Rămureanu, M. Şesan, T. Bodogae, Istoria Bisericească Universală, Bucureşti, 1987, vol. I, pp. 225 ş.urm.;

³ Diac. E. Vasilescu, Istoria Religiilor, Bucureşti, 1975, p. 57 ş.urm.;

⁴Cf. Facerea, 4, 3-4; Ieşirea, 12, 3 ş.urm.;

⁵ Matei, 8, 11;

⁶ Cf. Luca, 5, 29; 7, 36;

⁷ Matei, 22, 1 - 14; Luca, 14, 16 - 24;

⁸ Luca, 14, 12 - 15;

⁹ Luca, 22, 19 - 20;