În noaptea când S-a născut Pruncul Iisus într-o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei-Fecioare.
Părintele Daniel Iarca (1952-2020), preot harnic și generos al Bisericii
Am aflat cu întristare despre trecerea din această viaţă, în ziua de luni, 29 iunie 2020, la sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a părintelui pensionar Daniel Iarca, fost preot paroh la Parohia Tufeni II, Protoieria Câmpina.
Părintele Daniel Iarca s-a născut la data de 27 septembrie 1952, în comuna Talea, județul Prahova, în familia învățătorilor dreptcredincioși Ion și Georgeta Iarca. Încă din copilărie a frecventat biserica, fiind atras de sfintele slujbe. După frecventarea școlii primare și gimnaziale în comuna natală, a urmat cursurile liceului din orașul Comarnic, iar apoi studiile teologice în cadrul Institutului Teologic de Grad Universitar din București (1974-1978), la finalul cărora a obținut titlul de licențiat în teologie.
În anul 1977, s-a căsătorit cu domnișoara Georgeta Buzatu, Dumnezeu binecuvântând familia lor cu trei copii: Costin-Daniel (inginer), Zoe-Elena (inginer) și Georgeta (economist).
A fost hirotonit diacon (24 octombrie 1978) și preot (26 octombrie 1978) de către vrednicul de pomenire ierarh Roman Ialomițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În funcția de preot paroh la Parohia Băicoi I din Protoieria Câmpina, a realizat o intensă activitate pastoral-misionară și edilitar-gospodărească, desfășurând lucrări de renovare și dotare a bisericii parohiale, care au fost încununate de restaurarea picturii locașului de cult, aparținând lui Nicolae Grigorescu.
Datorită experienței pastorale acumulate în cei cincisprezece ani de slujire preoțească, a fost transferat, în anul 1995, la parohia nou înființată Tufeni I, din cuprinsul aceleiași protoierii câmpinene, pe care a slujit-o cu multă râvnă și jertfelnicie. La această parohie, înființată la propunerea sa, a construit biserica parohială, pe terenul donat de familia sa, a înzestrat-o cu numeroase obiecte bisericești, unele dintre ele fiind dăruite tot de propria familie, și a sculptat personal catapeteasma bisericii. Tot la această parohie, a înființat un cimitir parohial, a achiziționat un teren pentru casa parohială, a ridicat o clopotniță și a alimentat imobilele parohiale cu utilități.
În semn de prețuire și recunoaștere a vredniciei și ostenelilor sale, vrednicul de pomenire Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist i-a acordat, în luna octombrie 2003, rangul de iconom stavrofor și Crucea Patriarhală, distincții care se acordă preoților cu activitate bisericească excepțională.
În anul 2004, părintele Daniel Iarca a înființat Parohia Tufeni II, situată pe marginea Drumului Național 1 (DN 1), la kilometrul 86, pe un teren generos de 13.000 mp, pe care l-a donat parohiei. După alimentarea terenului cu toate utilitățile necesare, a construit biserica parohială, cunoscută de mulți sub denumirea de Biserica pelerinului, pe care a înzestrat-o apoi cu catapeteasmă și mobilier bisericesc sculptat în lemn de stejar sau de paltin, în mare parte de propriile sale mâini. La această biserică, prevăzută cu un paraclis la demisol, s-a ostenit, deopotrivă, cu coordonarea lucrărilor de pictură murală, cu dotarea locașului de cult cu pardoseală din granit, policandru și sfeșnice, precum și cu montarea instalațiilor termice și electrice.
De asemenea, a efectuat cu multă dragoste și jertfelnicie numeroase lucrări la biserica parohială din localitatea natală Talea, dintre care amintim: restaurarea catapetesmei, confecționarea de mobilier bisericesc sculptat în lemn de stejar, pardoseală din marmură, achiziționarea de veșminte și obiecte bisericești. Tot din dragoste față de aproapele și din neuitare față de locurile natale, a efectuat, pe cheltuiala sa, mai multe lucrări edilitare în comuna Talea, în care s-a născut și a crescut, dar și în orașul Băicoi, în care a slujit și a trăit, în mod deosebit la școlile din această localitate.
Prin osteneala vrednicului slujitor, adormit întru Domnul, au fost efectuate și lucrările de asfaltare și împrejmuire cu gard, de la sediul administrativ al Protoieriei Câmpina.
Timp de patru decenii de slujire preoțească, a fost un preot harnic și neobosit al Bisericii lui Hristos. A fost apropiat de cei aflați în nevoi și suferințe, duhovnic înțelegător și ostenitor desăvârșit în slujba Domnului nostru Iisus Hristos și a aproapelui.
Totodată, se cuvine evidențiat faptul că, în semn de recunoaștere a întregii sale activități, de către comunitatea și autoritatea locală, părintele Daniel Iarca a primit, în anul 2017, titlul de cetățean de onoare al orașului Băicoi.
În aceste momente de grea încercare pentru familia sa și pentru credincioșii pe care i-a păstorit, ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Arhiereul Cel Veșnic, să aşeze sufletul său în ceata drepților, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi!
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndoliată şi pentru toți cei îndurerați,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj de condoleanțe transmis la slujba de înmormântare a părintelui Daniel Iarca, săvârșită în biserica Parohiei Tufeni II, Protoieria Câmpina, joi, 2 iulie 2020.