Preacuviosului cin monahal,
Preacucernicului cler
şi preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române,
Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Anul 2013 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Patriarhia Română, întrucât se împlinesc 1.700 de ani de la emiterea, de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare, a Edictului de libertate religioasă de la Mediolanum (Milano), în anul 313. Prin acest document unic, deosebit de important prin consecinţele sale în viaţa Bisericii, au fost garantate libertatea credinţelor religioase şi proclamarea încetării persecuţiei împotriva creştinilor pe tot cuprinsul vastului Imperiu Roman.
După aproape 300 de ani în care Imperiul Roman adoptase faţă de creştinism o atitudine ostilă, ce mergea de la toleranţă îngăduitoare sau dispreţuitoare până la persecuţia cea mai făţişă şi mai violentă, creştinii şi-au dobândit libertatea de manifestare religioasă, după ce multă vreme au fost închişi, torturaţi, mutilaţi şi ucişi în chinuri mari pentru numele şi Evanghelia Mântuitorului Hristos, aşa cum El însuşi îi avertizase pe ucenicii Săi, zicând:
„Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni… Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu“ (Ioan 15, 20-21). Pe aceşti creştini, prigoniţi până la moarte, Biserica i-a cinstit permanent şi i-a inclus în calendar, iar moaştele sfinţilor martiri episcopi, preoţi, diaconi, bărbaţi, femei, tineri şi copii din toate stările sociale ale acelor timpuri, precum şi ale martirilor târzii sau neomartirilor sunt aşezate la temelia sau Altarul tuturor lăcaşurilor de cult ortodoxe, din cele mai vechi timpuri şi până azi.
Memoria şi evlavia Bisericii îi păstrează şi îi cinsteşte pe Împăraţii Constantin şi Elena ca Sfinţi, Întocmai cu Apostolii, deşi au trăit la peste două secole după ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Împărat Constantin este primul conducător creştin al Imperiului Roman şi a fost chemat la misiune de Hristos, prin arătarea semnului Sfintei Cruci, asemeni Sfântului Apostol Pavel. Sfântul Împărat Constantin s-a convertit în mod minunat în anul 312 când, în ajunul luptei împotriva lui Maxenţiu de la Pons Milvius (podul Vulturului) din apropierea Romei, Hristos Domnul i-a descoperit în lumină pe cer, în miezul zilei, semnul Crucii Sale, însoţit de îndemnul: „În acest semn vei învinge!“, iar în timpul nopţii, în vis, i-a întărit această dumnezeiască descoperire.
Astfel, venirea pe tronul imperiului a Sfântului Împărat Constantin este strâns legată de convertirea sa la credinţa în Hristos sub semnul luminos al Sfintei Cruci, iar ascensiunea şi importanţa sa politică sunt marcate de emiterea în anul 313, la Mediolanum (Milano), a Edictului de libertate religioasă, o piatră de hotar în istoria lumii, deoarece, luând, după cum se spune în tropar, „chemare nu de la oameni, ci de la Dumnezeu“, Sfântul Împărat Constantin a schimbat situaţia grea a creştinilor din Imperiul Roman şi a deschis noi căi de împlinire a rolului Bisericii în societate.
Şi credinţa Sfintei Împărătese Elena este pecetluită de semnul de viaţă făcător al Crucii Mântuitorului, pe care ea a descoperit-o, cu multă rugăciune, osteneală şi smerenie în pământul Ierusalimului şi care, mai apoi, a fost înălţată solemn în văzul poporului creştin de episcopul cetăţii, Macarie I, la 14 septembrie 326. În conştiinţa Bisericii creştine şi a întregii umanităţi, Sfântul Împărat Constantin şi mama sa, Sfânta Împărăteasă Elena, au rămas nu numai apărători ai libertăţii religioase şi buni credincioşi, ci şi mari civilizatori ai epocii lor şi apărători ai demnităţii persoanei umane, ai omului creat după chipul lui Dumnezeu. Astfel, legislaţia constantiniană a cuprins legi prin care episcopii şi preoţii au primit dreptul de a proclama, în biserici, eliberarea sclavilor creştini; legi prin care erau protejate logodna şi căsătoria şi au fost interzise adulterul şi avortul; legi care interziceau tortura, uciderea sclavilor de către stăpâni şi stigmatizarea feţei oricărui deţinut; legi prin care erau protejaţi copiii abandonaţi, copiii minori şi copiii orfani; legi prin care se interziceau abandonarea copiilor nou-născuţi, răpirea copiilor, vânzarea copiilor din motive de sărăcie, iar părinţii săraci trebuiau ajutaţi de fisc sau din vistieria personală a împăratului. Toate acestea erau prevederi legale revoluţionare pentru mentalităţile sociale păgâne de la începutul secolului al IV-lea şi au devenit repere definitorii pentru matricea spirituală a Europei şi a întregii umanităţi.
Ne aducem aminte şi îi cinstim pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena pentru că, prin viaţa şi faptele lor, au fost mărturisitori ai lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu care S-a făcut om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. De asemenea, îi cinstim pentru că au fost împreună-lucrători cu Biserica în activitatea social-filantropică şi de înnoire morală a societăţii. Sfinţii Împăraţi nu numai că i-au eliberat pe episcopi şi preoţi din închisoare, arătând un respect deosebit faţă de slujitorii Bisericii, dar au dăruit Bisericii, pentru a fi lăcaşuri de cult, edificii imperiale de judecată, care au purtat şi pe mai departe numele de basilica, nume păstrat în limba română sub termenul de biserică. Gestul a reprezentat o compensaţie pentru pierderile suferite de creştini în timpul persecuţiilor, când multe lăcaşuri de închinare au fost dărâmate de împăraţii prigonitori romani, iar bunurile aparţinând comunităţilor creştine au fost răpite de persecutori.
Sfinţii Constantin şi Elena, deşi au condus imperiul într-o vreme în care împăratul era considerat şi cinstit ca zeu, având statuie în templele păgâne, au refuzat această cinstire idolatră şi s-au arătat modele de viaţă creştină şi de stăruinţă în credinţă, de conducători creştini înţelepţi implicaţi în ajutorarea aproapelui, preocupaţi de respectarea libertăţii şi demnităţii umane. Ei sunt rugători pentru noi în faţa tronului lui Dumnezeu, dar şi îndrumători ai noştri prin exemplul vieţii lor, întrucât au asigurat o educaţie creştină aleasă copiilor şi au ocrotit familia creştină. Sfânta Împărăteasă Elena este un model de mamă creştină care dăruieşte fiului său, Sfântul Împărat Constantin, o educaţie luminată de credinţa în Hristos, care are ca temelie iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au înfiinţat, sprijinit sau au încurajat activitatea a numeroase aşezăminte sociale ce exprimau dragostea creştină faţă de aproapele aflat în suferinţă, precum: orfelinate, spitale, leprozerii, aşezăminte pentru săraci, pentru fecioare sau văduve, pentru primirea străinilor. Sfânta Împărăteasă Elena s-a implicat direct în construirea la Constantinopol a unui azil pentru văduve, precum şi a unor aşezăminte pentru primirea străinilor la Ierusalim, Constantinopol şi Sevasta.
În iconografia ortodoxă, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au aşezată între ei Sfânta Cruce, pentru că Sfântul Constantin a descoperit Crucea pe cer, iar Sfânta Elena în pământ. Icoana lor transmite astfel un sens duhovnicesc, înţelegând că Sfânta Cruce, semnul iubirii jertfelnice a Fiului lui Dumnezeu întrupat, uneşte tainic cerul şi pământul, lumea nevăzută şi cea văzută, cele inteligibile şi cele sensibile, în iubirea infinită şi eternă a Preasfintei Treimi. În lumina acestui tip de înţelepciune divină, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au înţeles că, după modelul şi cu puterea lui Hristos, iubirea jertfelnică pentru binele celor mulţi este flacăra şi puterea misiunii creştine în lume.
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au promovat şi au protejat dezvoltarea artei şi arhitecturii creştine prin construirea de lăcaşuri de închinare pe tot teritoriul imperiului: două biserici în Ierusalim (a Învierii şi a Înălţării), una în Betleem (a Naşterii Domnului), mai multe biserici în Constantinopol, în Roma, în Trier (Germania), în Nicomidia, precum şi în Antiohia. Totodată, prin construirea noii capitale la Constantinopol - inaugurată în 11 mai 330, Sfântul Împărat Constantin a rămas în istoria lumii ca fondator de civilizaţie şi cultură creştină şi cel care a zguduit din temelii păgânismul şi idolatria.
În poziţia politică înaltă pe care au ocupat-o, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena s-au dovedit adevăraţi slujitori misionari ai lui Hristos şi exemple inegalabile de cooperare a Statului cu Biserica. Expresii ale slujirii misionare a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ale apostolatului lor mirean în lumina Crucii lui Hristos au fost mai ales convocarea Primului Sinod Ecumenic, la Niceea, în anul 325, sinod care a proclamat învăţătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut“ (Simbolul credinţei sau Crezul), şi reflectarea valorilor evanghelice în legislaţia constantiniană prin cele 361 de norme legislative relevante pentru credinţă şi morală, inclusiv generalizarea duminicii, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, ca zi de odihnă în imperiu.
De asemenea, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, ca slujitori misionari ai lui Hristos, au promovat şi susţinut pelerinajul la Locurile Sfinte. Este bine cunoscut faptul că Împărăteasa Elena a făcut un pelerinaj la Ierusalim, în anul 326, pentru a găsi Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, iar Împăratul Constantin însuşi a mers în pelerinaj la Ierusalim pentru a participa la sfinţirea Bisericii Învierii Domnului, în data de 13 septembrie 335.
Sfântul Împărat Constantin, originar din sudul Dunării, de la Naisus, azi oraşul Niş din Serbia, a păstrat o legătură directă atât cu provincia sa natală, Dacia Mediterranea, dar şi cu teritoriul actualei Românii, locuit atunci de daco-romani. Realizările sale cele mai importante în această zonă au fost recucerirea unei părţi din fosta Dacie Traiană, adică Banatul, Oltenia şi Muntenia, pe care o realipeşte Imperiului Roman; extinde asupra acestor ţinuturi administraţia imperială civilă şi religioasă şi le întăreşte din punct de vedere militar, înzestrându-le cu cetăţi, castre, forturi şi drumuri de acces, între care podul de piatră, numit şi Podul lui Constantin, al cărui capăt de nord era în cetatea Sucidava (localitatea românească Celei).
Odată cu perioada constantiniană, în teritoriul nord-dunărean, situaţia Bisericii şi a creştinilor se îmbunătăţeşte, ca urmare a libertăţii credinţei, a promovării creştinismului ca religie oficială şi a renaşterii vieţii urbane, Sfântul Împărat Constantin continuând misiunea apostolică de creştinare a populaţiei, începută de Sfântul Apostol Andrei în Sciţia Mică (Dobrogea de azi).
Cinstirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Biserica Ortodoxă Română este prezentă din cele mai vechi timpuri, pentru că domnitorii şi boierii români, urmând exemplul acestor împăraţi creştini, au ridicat biserici, au apărat şi au ajutat Biserica. În zilele noastre, ca semn de evlavie şi cinstire a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în multe localităţi sunt lăcaşuri de cult parohiale sau mănăstireşti puse sub ocrotirea lor, iar peste 1 milion 700 de mii de români poartă numele sau derivate ale numelor Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti în Domnul,
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena se bucură şi astăzi de o evlavie deosebită, datorită credinţei, dragostei de Dumnezeu, milosteniei şi jertfelniciei care caracterizau viaţa lor zilnică.
Ca apărători ai libertăţii creştine şi ctitori de lăcaşuri sfinte, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt modele de slujire a Bisericii şi de mărturisire a Mântuitorului Iisus Hristos în societate şi în familie, prin îmbinarea armonioasă dintre înţelepciune şi rugăciune, credinţă şi dărnicie. Pentru lumea contemporană secularizată, depărtată de Hristos şi debusolată în căutările ei, înţelegerea celor mai importante aspecte din viaţa şi activitatea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena reprezintă o cale de urmat în trăirea şi promovarea valorilor morale în societate, întrucât sfinţii sunt învăţătorii noştri. După modelul constantinian, înţelepciunea soluţiilor şi direcţiilor adoptate de conducătorii politici poate conduce la bunăstarea şi pacea societăţii noastre, marcată de prea multe conflicte şi de prea puţină înţelegere şi dragoste a unora pentru alţii.
Anul omagial a fost sărbătorit în eparhiile din ţară şi străinătate, în parohii şi mănăstiri, în centrele culturale şi şcolile teologice din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române. Reflectarea în acest An omagial la reformele epocii constantiniene, în plan instituţional şi administrativ, militar, juridic şi, mai ales, religios ne arată rolul fundamental al credinţei în unitatea şi progresul societăţii şi ne oferă prilejul de a sublinia importanţa majoră a conducătorului creştin înţelept în lumea actuală, în care credinţa şi valorile tradiţionale sunt contestate şi atacate.
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi; Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Tot în anul 2013 am comemorat pe Părintele Dumitru Stăniloae la împlinirea a 110 ani de la naşterea sa şi a 20 de ani de la mutarea din această viaţă. Considerat „cel mai mare teolog al secolului al XX-lea“, Părintele Dumitru Stăniloae a cunoscut în profunzime şi a folosit în toate operele şi studiile sale teologice gândirea şi scrierile Sfinţilor Părinţi, pe care le-a prezentat într-o formă vie şi actuală.
Întreaga sa operă este o sinteză neo-patristică creatoare, pe care a realizat-o nu doar citind, citând şi traducând operele Sfinţilor Părinţi, ci continuând în duhul Sfinţilor Părinţi reflecţia teologică ortodoxă. Părintele Dumitru Stăniloae nu se referă doar la teologia Sfinţilor Părinţi, ci preia temele majore din literatura patristică, le adânceşte şi le continuă, în dialog cu contextul socio-cultural şi misionar al epocii noastre.
În monumentala Filocalie în 12 volume, notele explicative constituie aprofundări teologico-mistice de o copleşitoare bogăţie spirituală, încât, prin strădania de o viaţă a Părintelui Stăniloae, Sfinţii Părinţii devin contemporani şi prieteni cu cititorii teologiei acestui mare dascăl şi teolog român.
Despre Părintele profesor Dumitru Stăniloae putem vorbi numai la prezent, el fiind o făclie de Înviere pentru teologia şi spiritualitatea Bisericii noastre. Purtător al unei mărturii mature şi rodnice, luminoasă şi plină de speranţă, Părintele Dumitru Stăniloae rămâne pentru noi un mare dar pe care Dumnezeu l-a făcut Bisericii Ortodoxe, precum şi o frumoasă pildă care trebuie să ne inspire constant.
Prin teologia sa vastă, profundă şi bogată, ca sinteză creatoare între Tradiţie şi actualitate, Părintele Dumitru Stăniloae rămâne în memoria Bisericii un mărturisitor al iubirii divine şi un apărător al demnităţii umane, atât în timp de libertate, cât şi în timp de prigoană. Pentru Părintele Dumitru Stăniloae persoana umană este permanentă taină şi permanentă noutate. Om al rugăciunii tainice, el a scris şi promovat o teologie care îndeamnă mereu la rugăciune, la unirea omului cu Dumnezeu, Izvorul vieţii şi bucuriei veşnice. Profunzimea sintezei neo-patristice creatoare a Părintelui Dumitru Stăniloae este un model care trebuie urmat în toată teologia noastră, pentru a rămâne constant fideli Sfintei Evanghelii a lui Hristos, pentru a ne menţine neîntrerupt în comuniune cu Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi pentru a elabora astăzi o teologie misionară, care leagă textul Sfintelor Scripturi de contextul istoric al vieţii creştine.
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti în Domnul,
Cu părintească dragoste, la încheierea acestui an în care am cinstit modele sfinte de viaţă, vă îndemnăm ca, în lumina credinţei şi a faptelor creştine ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, să iubiţi pe Hristos şi Biserica Sa, să promovaţi şi să apăraţi demnitatea persoanei umane şi binele comun, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea noastră.
La încheierea unui an de cinstire liturgică şi omagiere deosebită a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, să luăm aminte la virtuţile Sfântului Împărat Constantin pentru eliberarea creştinilor de persecuţii şi apărarea Bisericii, pe care le-a susţinut constant şi cu fermitate, dând măsura numelui pe care îl purta (lat. constans, constantis = constant, ferm), dar şi la faptele minunate ale credinţei Sfintei Împărătese Elena, care strălucesc şi astăzi şi luminează viaţa multor creştini, aşa cum însuşi numele său o spune (gr. helane = torţă, făclie, foc sacru sau gr. hele = lumină arzătoare a soarelui).
Să îi cinstim pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena care, prin credinţă şi fapte bune, au primit cununa cerească nemuritoare, ostenindu-ne şi noi în ajutorarea Sfintei Biserici pentru lucrarea ei liturgică, pastorală şi misionară.
Sfătuim părinţii să apere demnitatea familiei şi a persoanei umane prin naşterea, creşterea şi educarea pruncilor, să acorde mai mult timp copiilor, învăţându-i să cultive credinţa, speranţa şi dragostea, libertatea de a face binele, şi nu răul, spre a aduce bucurie celor din jurul lor, şi să îşi cinstească înaintaşii. Pentru a păstra vie evlavia noastră în această perioadă a Postului Naşterii Domnului, toate învăţăturile morale, precum şi deprinderile practice şi duhovniceşti acumulate pe durata acestui An omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, vă îndemnăm să organizaţi la parohii, mănăstiri, protopopiate şi la centrele eparhiale colecte de bani, alimente, haine şi medicamente pentru a fi distribuite tuturor celor aflaţi în suferinţă şi în lipsuri, familii defavorizate cu mulţi copii, persoane singure fără copii sau rude, astfel încât „prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora“ (II Corinteni 8, 14).
Ne rugăm lui Dumnezeu pentru toţi cei care iubesc şi ajută Biserica în lucrarea ei sfinţitoare şi mântuitoare, îi preţuim şi îi povăţuim părinteşte ca, după modelul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, care au ajutat mult la construirea şi dotarea bisericilor cu cele trebuincioase, să-şi exprime cu putere, iubire şi credincioşie dragostea către Dumnezeu şi să continue să ajute Sfânta Sa Biserică în ducerea la îndeplinire a atâtor lucrări de care au trebuinţă comunităţile creştine ortodoxe româneşti.
Lumina credinţei, a apostolatului misionar, a lucrării ziditoare de ctitorii şi a faptelor creştine ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, care a fost urmată peste veacuri de mulţi împăraţi, regi, principi şi conducători creştini, să fie un îndemn puternic şi o călăuză pentru conducătorii de azi, care au datoria de a lucra în folosul semenilor lor şi de a susţine Biserica printr-o cooperare eficientă în diferitele ei domenii de activitate, dar mai ales în cel al asistenţei sociale şi medicale, spre a asigura binele comun în societatea noastră.
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi; Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Cu nădejdea că îndemnul nostru pastoral va fi o întărire în credinţă şi o chemare la fapta cea bună în folosul semenilor bolnavi şi neajutoraţi, ne rugăm Domnului Iisus Hristos de la care vine „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit“ (Iacob 1, 17), să vă binecuvânteze pe toţi cu iubirea, mila şi bunătatea Sa dumnezeiască, spre a arăta, mai ales în vremea Postului Crăciunului, multă rugăciune şi grijă pentru cei bolnavi, precum şi milostenie faţă de toţi cei neajutoraţi. În felul acesta ne vom pregăti mai bine pentru slăvitul Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire“ (Simbolul credinţei sau Crezul).
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!
(II Corinteni 13, 13).
(Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, care se citeşte în toate bisericile ortodoxe din Patriarhia Română în prima duminică din Postul Naşterii Domnului - 17 noiembrie 2013).
PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE,
† DANIEL
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
† Teofan
Arhiepiscopul Iaşilor
şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
† Laurenţiu
Arhiepiscopul Sibiului
şi Mitropolitul Ardealului
† Andrei
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
† Irineu
Arhiepiscopul Craiovei
şi Mitropolitul Olteniei
† Nicolae
Arhiepiscopul Timişoarei
şi Mitropolitul Banatului
† Petru
Arhiepiscopul Chişinăului,
Mitropolitul Basarabiei
şi Exarh al Plaiurilor
† Iosif
Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale
şi Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale
† Serafim
Arhiepiscopul ortodox român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
† Nifon
Mitropolit onorific,
Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh patriarhal
† Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului
† Pimen
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor
† Irineu
Arhiepiscopul Alba-Iuliei
† Gherasim
Arhiepiscopul Râmnicului
† Eftimie
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului
† Ciprian
Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei
† Calinic
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului
† Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos
† Timotei
Arhiepiscopul Aradului
† Nicolae
Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi
† Justinian
Arhiepiscop onorific,
Episcopul ortodox român al Maramureşului şi Sătmarului
† Ioan
Arhiepiscop onorific,
Episcopul Covasnei şi Harghitei
† Corneliu
Episcopul Huşilor
† Lucian
Episcopul Caransebeşului
† Sofronie
Episcopul ortodox român al Oradiei
† Nicodim
Episcopul Severinului şi Strehaiei
† Vincenţiu
Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor
† Galaction
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
† Ambrozie
Episcopul Giurgiului
† Sebastian
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor
† Visarion
Episcopul Tulcii
† Petroniu
Episcopul Sălajului
† Gurie
Episcopul Devei şi Hunedoarei
† Daniil
Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix
† Siluan
Episcopul ortodox român al Ungariei
† Siluan
Episcopul ortodox român al Italiei
† Timotei
Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei
† Macarie
Episcopul ortodox român al Europei de Nord
† Mihail
Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande
† Varlaam Ploieşteanul
Episcop-vicar patriarhal
† Varsanufie Prahoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
† Calinic Botoşăneanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor
† Andrei Făgărăşeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului
† Vasile Someşeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului
† Paisie Lugojeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei
† Marc Nemţeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale
† Sofian Braşoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
† Emilian Lovişteanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului
† Ioachim Băcăuanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului
† Ioan Casian de Vicina
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi
† Iustin Sigheteanul
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului
† Ignatie Mureşeanul
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei
