„Pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci“

† Teofan
Prin harul lui Dumnezeu
Arhiepiscop al Iaşilor şi
Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei

Iubiţilor preoţi din parohii,

cuvioşilor vieţuitori ai sfinte­lor mănăstiri şi

drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu

din Arhiepiscopia Iaşilor:

har, bucurie, iertare şi ajutor

de la Dumnezeu Cel în Trei­me preaslăvit –

Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt

„Pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci.“¹

Iubiţi fraţi preoţi,

Drept-slăvitori creştini,

Iată-ne ajunşi, cu mila lui Dumnezeu, la săr­bă­toarea cea mare şi sfântă a Naşterii Dom­nului. Ne aflăm la capătul unui an care, deşi a trecut atât de re­pede, a cunoscut destule întâm­plări nefericite, care ne-au mar­cat, mai mult sau mai pu­ţin, pe fiecare dintre noi.

Au sosit şi ultimele zile ale acestui an şi, parcă, agitaţia s-a mai diminuat puţin. Este tocmai potrivit pentru o clipă de linişte, pentru un moment de colind, pentru un răgaz tihnit în sânul familiei. Cu ce va veni anul 2016, Dumnezeu singur ştie. Omeneşte vorbind, semne bune nu prea sunt,  ba chiar dimpotrivă. Nu ne pierdem în­să nădejdea: mare este Dum­nezeul nostru! Nu ne pă­răseşte, căci suntem făptura Lui. Ne este necesară conştiin­ţa apartenenţei noastre la Bise­rica lui Hristos. Ne este de tre­buinţă o oprire, pentru o clipă, din ritmul infernal al mişcării continue, al agitaţiei permanente, al frământării din fieca­re zi. „Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu“², zice Dom­nul în Psaltire. Este glasul dumnezeiesc al Cerului adresat nouă, pământenilor cuprinşi în iureşul ambiţiilor de tot felul, al orgoliilor nenumărate şi al unei dorinţe nestăvilite de superioritate în raport cu ceilalţi.

„Omul de azi – spunea un gân­ditor creştin român – tră­ieşte totul în fugă, el nu prinde frumuseţea, nici lumina ade­vă­rului. Cele mai alese rosturi şi semne îi scapă; îi scapă nu pentru că el ar fi în păcat, ar fi sortit de la început să nu vadă, ci pentru că felul în care îşi tră­ieşte viaţa aici îi închide porţile înţelesului. Cu fiecare zi ce trece, omul se îndepărtează de plaiurile bucuriei şi ale înţelepciunii. Trufia şi îndemnul numai către ordinea materială a lucrurilor îl fac să coboare cele mai de jos trepte ale condiţiei umane.“ ³

„Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu!“ Unde să ne oprim? La Peştera din Bet­leem. Acolo „pentru noi S-a năs­cut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci“.„Aces­ta este Părinte şi Domn al veacului ce va să fie (...) Acesta este Dumnezeu tare, Care ţine cârmuirea făpturii“⁴, rostesc slujbele Bisericii.

„Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu!“ Pentru ce să ne oprim? Să vedem pe „Cel Bătrân de zile făcut Prunc. Cel Care stă pe tron înalt şi prea­înălţat este aşezat în iesle (...). Cel Care a rupt legăturile pă­catului este înfăşat în scutece. Vrea să prefacă necinstea în cinste, vrea să îmbrace cu sla­vă pe cel neslăvit (...). Pentru aceasta ia trupul meu, să-I fac în mine loc Cuvântului Lui. Îmi ia trupul meu ca să-mi dea Duhul Lui“⁵. 

„Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu!“ Ce să vedem, oprindu-ne şi poposind în Peştera din Betleem? Vedem păstorii cei simpli şi curaţi, în­truchipând oamenii obişnuiţi de ieri şi de azi, care vieţuiesc li­niştiţi, mulţumindu-se cu pu­ţin, nelacomi, neinvidioşi, nedoritori să domine pe alţii.

Vedem în Peşteră pe cei trei magi, simbolizând înţelepţii, bogaţii şi puternicii lumii de ieri şi de azi care nu s-au lăsat robiţi de propria înţelepciune, bogăţie şi putere. Nu au fost la Naşterea Domnului decât trei magi, din cei mulţi ai acelor vremuri, semn că nu este uşor pentru cel înţelept, bogat şi puternic să se apropie de Dum­nezeu. Nu este uşor, dar nici imposibil. Istoria prezintă mul­te situaţii în care oameni cu mul­tă carte au cunoscut Cu­vântul lui Dumnezeu, Logosul întrupat, şi au recunoscut în Acesta izvorul întregii înţelepciuni. Nu puţini au fost şi cei cu multă stare materială care au înţeles că Dumnezeu este ade­vă­ratul proprietar al lucrurilor, ei fiind doar administratorii bo­găţiei. De binefacerile acesteia s-au bucurat ei înşişi, dar au bucurat, cu generozitate, şi pe alţii. Printre cârmuitorii popoa­re­lor, printre mai marii ora­şelor şi satelor au fost şi mai sunt şi astăzi unii care exercită puterea în duh de slujire, înţe­le­gând că „orice stăpânire este de la Dumnezeu“⁶. Existenţa lor arată că nu este imposibil să fii mare şi puternic şi, în acelaşi timp, om al lui Dumnezeu pus în slujba oamenilor.

Vedem în Peşteră pe bătrâ­nul Iosif, ocrotitorul Sfintei Fecioare Maria. În Sfântul şi Dreptul Iosif contemplăm pe marii bărbaţi ai Bisericii şi Neamului, pe taţii noştri şi soţii mamelor noastre, pe eroii jertfiţi pe câmpurile de luptă, pe „sfinţii închisorilor“, pe cei ce ostenesc acum în ţară şi în afara ei pentru a obţine pâinea familiei. Blândeţea şi fermitatea bătrânului Iosif, iubirea şi spiritul de jertfă constituie chemare adresată bunicilor, taţilor, fraţilor şi fiilor noştri de a nu se lăsa cuprinşi de duhul desfrânării, al pornografiei, al lipsei de iubire şi respect faţă de soţia lor, de pruncii lor, de Bi­serica şi neamul lor. „Bărba­ţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea.“⁷ Este îndemnul Sfântu­lui Apostol Pavel adresat băr­baţilor din toate timpurile, cuvânt de o urgenţă absolută pentru vremurile în care trăim.

Vedem în Peştera Betlee­mu­lui pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioa­ra Maria, chip al curăţiei şi al sfinţeniei, icoană a naşterii de prunci şi a creşterii lor în duhul adevărului, frumuseţii şi demnităţii. Bunicile, mamele, surorile şi fiicele noastre sunt chemate la Betleem pentru a se lăsa inspirate de bunătatea, delicateţea şi spiritul de jertfă al Preacuratei Fecioare Maria. Ea le spune tuturor, arătând spre Dumnezeiescul Prunc: „Fa­ceţi orice vă spune El“⁸. Şi El, Hristos, le spune tuturor ma­melor din toate locurile şi din toate vremurile: „Lăsaţi co­piii şi nu-i opriţi să vină la Mine“⁹. În Hristos, copiii, precum toţi oamenii, descoperă „Calea, Adevărul şi Viaţa“¹⁰, căci El este „Lumina lumii“¹¹, „pâi­nea care s-a pogorât din cer“¹², sensul vieţii, înţelesul a tot ceea ce există.

Vedem în Peştera Betlee­mu­lui mai presus de toţi şi de toate pe Dumnezeul-Om, Iisus Hris­tos în chip de Prunc. Acesta ne binecuvântează, ne cheamă şi cu dragoste ne aşteaptă: „Ve­niţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă su-fletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este u­şoară“¹³.

Ascultându-L pe Dumneze­ies­cul Prunc şi contemplându-L în duh pe Dânsul, ascultăm vocea şi privim chipul copiilor a­cestei lumi – izvor de odihnă su­fletească şi de bucurie du­hov­nicească. Ei ne vorbesc despre neprihănire şi despre viaţa necuprinsă de ispitele aparenţelor înşelătoare. Ochii şi zâmbetul copilului sunt o „floa­re deschisă lumii, un în­demn la simplitate şi frumu­seţe. În el vorbeşte frântura de cer dată omului odată cu în­ceputul“¹⁴, după cuvântul ma­re­lui Ernest Bernea, cel iubitor de sat şi de ţăran, cel care l-a născut pe Horia Bernea, intelectualul creştin de mare adâncime al anilor '90. El ni se adresează nouă, celor împovă­raţi de griji şi păcate, înlănţuiţi în iureşul ambiţiilor de tot felul, spunându-ne: „Când în­tre­bările bat la porţile gândului tău împovărat şi cer dezlegare, când umbrele amintirilor alu­ne­că pe pereţii sufletului şi cer o rază de soare, atunci stai de vorbă cu copiii“¹⁵.

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos-Domnul,

Aşezaţi duhovniceşte în faţa Peşterii din Betleem şi co­lindând pe Dumnezeiescul Prunc, pe Sfânta Fecioară şi pe Dreptul Iosif, pe îngeri, pe magi şi pe păstori, nu putem să nu auzim, în tumultul din cetate, tulburarea lui Irod şi plânsul pruncilor ucişi de el. Freamătul neliniştii lor şi strigătul copiilor lipsiţi de frumuseţea vieţii s-au prelungit peste veacuri şi sunt simţite şi auzite cu multă putere în zilele noastre. Prea multele noastre păcate, lipsa rugăciunii şi şo­văielnica sau absenta noastră credinţă, la care se adaugă lupta celor fără de Dumnezeu împotriva lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale creionează situ­aţia lumii de astăzi, după chi­pul şi atitudinea celor din timpul Naşterii lui Hristos. 

Tragedia avorturilor şi alte forme de aşa-zisă familie – di­ferite de cea tradiţională, alcă­tuită din tată, mamă şi pruncii lor – pericolul introducerii edu­ca­ţiei sexuale în şcoli, concomitent cu lupta împotriva religiei şi a icoanelor, drama emigraţiei românilor în afara ţării şi a musulmanilor în Europa completează tabloul situaţiei de astăzi, similară celei din timpul Naşterii lui Hristos.

Acum, ca şi atunci, „celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit“¹⁶.Acum, ca şi atunci, Hristos şi Bi­serica Sa rămân „stâlpul şi temelia Adevărului“¹⁷. De-a lun­gul istoriei, Hristos-Dumne­zeu nu ne-a părăsit. Nu ne va părăsi nici acum. Atâta timp cât se săvârşeşte Dumneze­ias­ca Liturghie, cât mai sunt ma­me care nasc prunci pe care îi cresc în dragoste de Dumnezeu şi de oameni, cât există tineri care păstrează sau îşi recapătă curăţia, cât mai sunt oşteni iubitori de Hristos şi de neam, cât nu ne-a părăsit dorinţa reîn­toarcerii Basarabiei, atâta timp cât în Europa încă se mai slăveşte numele lui Hristos, loc pentru nădejde mântuitoare încă mai este. În tot acest context contradictoriu, de derută şi de haos, pe de o parte, dar şi de lumină şi nădejde, pe de altă parte, cuvântul Sfântului Apostol Pavel rămâne decisiv: „Întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dum­nezeu, ca să puteţi sta îm­potriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sânge­lui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, îm­potriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare. Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcân­du-vă cu platoşa dreptăţii, şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Du­hului, care este cuvântul lui Dumnezeu“¹⁸.

Încurajaţi de cuvântul Sfân­tului Apostol Pavel, încercăm a ne bucura de lumina cea sfântă a sărbătorilor Naşterii Domnu­lui, Anului Nou şi Bobotezei. Prezenţa noastră la sfintele slujbe şi în ambianţa sacră a familiei, cu gândul la cei dragi şi cu inimă milostivă pentru cei săraci, ne dă putere şi curaj, determinare şi nădejde pentru Anul Nou 2016.

Rog pe Dumnezeu să răs­pân­dească în inima fiecăruia şi în sufletul tuturor lumina, pa­cea, adevărul şi frumuseţea Peş­terii din Betleem. Dum­nezeu Cel milostiv să vă întă­rească spre tot lucrul bun în anul care vine, să vă dăruiască putere şi răbdare în încercările care vin. Vă adresez tuturor în­demnul să nu uitaţi a înră­dă­cina în inimă şi suflet rugă­ciunea: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie“¹⁹.

Sărbători cu pace!

La mulţi, fericiţi şi buni ani!

Al vostru, către Dumnezeu smerit rugător,

† TEOFAN

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Note bibliografice

¹ „Condacul Naşterii Dom­nului“, în Mineiul lunii decembrie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Or­to­doxe Române, Bucu­reşti, 2005, p. 441.

² Psalmi 45, 10.

³ Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, Bucu­reşti, 1995, pp. 107-108.

⁴ Cântarea a şasea a Cano­nu­lui Utreniei din 25 decembrie, în Mine­iul lunii decembrie, p. 441.

⁵ Sfântul Ioan Gură de Aur, „Cu­vântare la Naşterea Mân­tui­torului nostru Iisus Hris­tos“, în Pă­rinţi şi Scriitori Bise­riceşti, vol. 14, E­di­tura Basi­lica, Bucureşti, 2015, p. 52.

⁶ Romani 13, 1.

⁷ Efeseni 5, 25.

⁸ Ioan 2, 5.

⁹ Matei 19, 14.

¹⁰ Ioan 14, 6.

¹¹ Ioan 8, 12.

¹² Ioan 6, 58.

¹³ Matei 11, 28-30.

¹⁴ Ernest Bernea, op. cit., p. 108.

¹⁵ Ibidem, p. 109.

¹⁶ Matei 4, 16.

¹⁷ 1 Timotei 3, 15.

¹⁸ Efeseni 6, 10-17.

    ¹⁹ „Rugăciunea Sfântului Ioa­ni­chie cel Mare“, în Ceaslov, E­di­tura In­sti­tutului Biblic şi de Mi­siune al Bi­sericii Ortodoxe Ro­­mâne, Bucu­reşti, 1990, p. 187.