Să reafirmăm preţuirea şi dragostea faţă de poporul român

Prin rugăciune, prin cuvânt rostit, prin cărți tipărite, prin prezența personală şi fapta concretă a slujitorilor ei, Biserica a fost activă în lucrarea de unire a poporului român într‑un stat român unitar, implicându‑se în realizarea acestui ideal prin ierarhi cărturari, preoţi şi diaconi patrioţi, profesori de teologie şi studenți în teologie, aceștia având talent oratoric, putere de convingere şi de mobilizare, dar şi prin călugări sau călugărițe care au îngrijit soldații răniți, prin mănăstiri şi parohii care au organizat colecte de bani şi de alimente, toţi împreună încurajând moral şi ajutând material pe luptătorii români pentru libertate şi unitate națională.

În timpul Războiului din perioada 1916‑1918, mai mult de 250 de preoți ortodocși români au însoțit trupele armatei române pe câmpurile de luptă în calitate de confesori militari. Unii dintre ei au murit pe front, alții au fost luați prizonieri şi deportați. Peste 200 de călugări şi călugărițe au activat ca infirmieri în diferite spitale de campanie sau pe front, unii murind la datorie din cauza tifosului exantematic. Sute de preoți au fost anchetați, jefuiți sau alungați din parohiile lor de către inamic, alții au murit împușcați în teritoriile ocupate de trupele germane. În Transilvania, 150 de preoți au fost aruncați în închisorile maghiare, unii fiind condamnați la moarte sau la ani grei de închisoare. Alți peste 200 de preoți au fost deportați în vestul Ungariei, în județul Șopron, unde au trăit în condiții inumane până la eliberarea lor în 1919 de către trupele române¹.

În ceea ce privește evenimentul însuși al Marii Uniri de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, între cei 1.228 de delegați oficiali din Adunarea Națională Constituantă au fost şi mulţi slujitori ai Bisericii.

Acum, la împlinirea a 97 de ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918, dorim să exprimăm omagiul şi recunoștința cuvenite tuturor făuritorilor actului măreț al istoriei noastre pentru care au luptat moșii şi strămoșii noştri, ştiind că unirea tuturor provinciilor româneşti într‑un stat român unitar a fost încoronarea multor eforturi jertfelnice, spirituale şi materiale, de afirmare a conștiinței naţionale şi a dorinţei de unitate naţională.

Pentru toate binefacerile Marii Uniri, aducem astăzi mul­țumire lui Dumnezeu Cel preaslăvit în Sfânta Treime şi pomenim cu recunoştinţă pe toţi eroii români care s‑au jertfit pentru libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.

De Ziua Naţională a României trebuie reafirmate în mod special preţuirea şi dragostea faţă de poporul român.

În acest sens, trebuie să contribuim, prin rugăciune, solidaritate şi fapte bune, la alinarea suferinţei celor care au pătimit în urma incendiului de la clubul Colectiv din Bucureşti. De asemenea, trebuie să contribuim mai mult la promovarea educaţiei spirituale şi intelectuale a copiilor şi a tinerilor, pentru ca ei să realizeze mai eficient legătura dintre cunoştinţele intelectuale şi viaţa concretă de zi cu zi.

 Totodată, Biserica trebuie să contribuie la păstrarea şi cultivarea darului sănătăţii spirituale şi fizice a poporului, prin tratarea bolnavilor din aşezămintele ei medicale, prin extinderea programelor: „Donează sânge! Salvează o viaţă” şi „Sănătate pentru sate”, precum şi prin programele de medicină preventivă, care să‑i ajute pe oameni să evite diferite boli.

O grijă deosebită trebuie arătată în continuare şi pentru păstrarea identităţii şi spiritualităţii româneşti în viaţa românilor aflaţi printre străini, în diaspora română.

Astăzi, toți cetățenii României, toate instituțiile statului şi toate cultele religioase avem datoria să păstrăm şi să cultivăm darul unității naţionale ca fiind un simbol al demnității poporului român, obținut cu multe jertfe de vieți omenești şi multe eforturi spirituale şi materiale, spre binele României şi bucuria românilor de pretutindeni.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvânt rostit în Catedrala Patriarhală la finalul slujbei de Te Deum săvârşită cu prilejul Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie 2015.

Notă:

1. Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, membru al Academiei Române, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a III‑a revăzută, Editura BASILICA, București, 2013, pp. 471‑473.