Secretariatul de Stat pentru Culte, promotor al libertății de religie și al parteneriatului dintre Statul român și cultele religioase

Împlinirea a 160 de ani de la înfiinţarea Ministerului Cultelor, al cărui continuator este astăzi Secretariatul de Stat pentru Culte, reprezintă un moment semnificativ în viața Statului Român modern, care ne oferă atât prilejul oma­gierii memoriei ctitorilor și perso­nalităților care au condus această instituţie, cât şi pe cel al reflecției asupra modului în care cooperarea dintre Stat și cultele religioase s-a dezvoltat de la constituirea Statului român și până în prezent.

1. Actul constitutiv al Ministerului Cultelor, denumit iniţial ca Minister unic al Cultelor şi Instruc­țiunii Publice, este strâns legat de numele Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care prin măsurile ini­ția­te la acea vreme a dorit așezarea statului făurit în anul 1859 în cadre moderne. Astfel, unificarea administrativă a celor două Principate Române în noul stat numit România (1862) a însemnat nu numai încetarea activității Marei Logofeții a Credinței în Țara Românească și a Vorniciei Bisericești în Moldova, înființate în temeiul Regulamentelor Organice, ci și apariția unei structuri administrative moderne și unitare.

Pe parcursul istoriei sale, institu­ția administrației publice centrale cu atribuții în domeniul vieții religioase, condusă de personalități precum Alexandru Odobescu, Dimitrie Bolintineanu, Titu Maiorescu, Spiru Haret, Simion Mehedinți, Octavian Goga ori Nicolae Iorga, a funcționat fie ca structură de sine stătătoare, cu rang de minister, departament sau secretariat de stat, fie parte integrată în cadrul altor ministere (Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, Ministerul Cultelor și Artelor, Ministerul Culturii și Cultelor).

Experiența acestor 160 de ani a arătat că, pentru o bună funcțio­nare instituțională și pentru recu­noaș­­terea rolului important al cultelor în societatea românească, este necesar ca instituția centrală de stat cu atribuții în domeniul vieții religioase să nu fie subordonată altor ministere (cu prio­rități culturale, educațio­nale, de ordine publică sau de asis­ten­­ță socială), ci să se recunoască faptul că viața religioasă a cetă­țe­nilor este o valoare suficient de importantă pentru a fi garan­tată și protejată ca atare, prin­tr-o instituție de stat distinctă. Fără îndoială, așa cum se mențio­nea­ză și în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, „Statul român recu­noaște cultelor rolul spiritual, educațional, social-caritabil, cultural și de parteneriat social, precum și statutul lor de factori ai păcii sociale”, însă numai existența unui organism statal de sine stătător reflectă în mod deplin specificul și amploarea activității cultelor religioase.

2. Primii 130 de ani de existență a acestei instituții au fost marcați de preocuparea deosebită a auto­ri­tă­ților vremii de „supraveghere și con­trol” al activității cultelor religioase. Astfel, Legea 54/1928 privind regimul general al cultelor pre­vedea că „Statul are asupra tuturor cultelor dreptul de supraveghere şi control, care se va exercita prin Ministerul Cultelor” (art. 25).

Pe de altă parte, însă, două momente esențiale în istoria modernă și contemporană a Bisericii Ortodoxe Române, respectiv recunoaș­te­rea de către Patriarhia Ecumenică a Autocefaliei în anul 1885 și a Patriarhatului în anul 1925, au fost posibile și datorită implicării deosebit de active a Statului român.

3. Raporturile Stat-Biserică vor suferi schimbări esențiale odată cu instaurarea regimului comunist, accentuându-se atribuțiile de supraveghere și control. În acest sens, Decretul nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor religioase, noua re­glementare în materie, enunța atri­buțiile Ministerului Cultelor prin verbe precum „examinează”, „aprobă”, „încuviințează”, „suspendă”, „verifică”, „recunoaște”, „anulează” etc. Cu toate acestea, nici un act normativ din acea perioadă nu a reglementat expres separarea Statului de Biserică.

Ulterior, Decretul nr. 334/1970 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului Cultelor prevedea dreptul acestei instituții de a „înfăptui politica statului cu privire la organizarea şi activitatea cultelor” (art. 1), de a avea drept de control şi supraveghere a întregii acti­vități a cultelor, de a aproba înfiinţarea unităţilor de cult și a mănăstirilor, de a suspenda orice dis­poziții ale cultelor şi de a cere acestora orice fel de date şi informaţii.

4. Însă ultimele trei decenii, odată cu schimbările politice de după decembrie 1989, au dus la o dezvoltare a relației dintre Stat și culte fără precedent în istoria României, pornind de la principiile democratice ale libertății de conști­ință și ale libertății credin­țelor religioase, precum și de la prevederile art. 29 alin. (5) din Con­­­­­sti­tuție, potrivit cărora „cultele religioase sunt autonome faţă de Stat şi se bucură de sprijinul acestuia...”. Așadar, înțelegând rolul important al Bisericii Ortodoxe Române și al celorlalte biserici și culte recunoscute în istoria națională a României și în viața societății românești, Secretariatul de Stat pentru Culte a sprijinit constant activitatea acestora din punct de vedere financiar, edilitar, cultural și educațional, devenind un partener de dialog esen­țial al cultelor recunoscute.

Actualele atribuții ale Secretariatului de Stat pentru Culte, cuprinse în Hotărârea de Guvern nr. 44 din 13 februarie 2013 privind organizarea și funcționarea Secretariatului de Stat pentru Culte, reflectă sfera largă a competențelor acestui organism central și rolul său proeminent în cultivarea rela­țiilor dintre culte și a acestora cu statul și cu autori­tățile centrale și locale. Astfel, Secretariatul de Stat pentru Culte contribuie la buna desfășurare a vieții religioase în societate prin: monitorizarea aplicării actelor nor­mative interne și inter­na­țio­­n­ale referitoare la respectarea libertății religioase; participarea la soluționarea amiabilă a conflictelor dintre culte; ela­borarea și avizarea proiectelor de acte normative cu im­pli­ca­ții în domeniul vieții religioase; analizarea și întocmirea planurilor de învățământ și a programelor analitice pentru pre­darea religiei; analizarea lega­lității înființării unor noi culte și asociații religioase; sprijinirea salarizării personalului clerical, monahal și neclerical, atât în țară, cât și în străinătate; sprijinirea activi­tăților de asis­ten­ță religioasă și socială în armată, penitenciare, spitale, în că­mine de bătrâni, case de copii și în alte ins­tituții; acordarea de sprijin financiar pentru construirea, repararea și restaurarea lăca­șu­rilor de cult, a bunurilor din patrimoniul cultural național, a clădirilor administrative bi­se­ricești și a institu­ții­lor de în­vă­țământ teologic; achi­zi­țio­na­rea de imobile necesare des­fă­șurării activității de cult în România și în comunitățile românești din străinătate etc.

5. Cele mai importante momente de cooperare instituțională între cultele recunoscute și Statul român după 1990 au fost întâlnirile care au dus la redactarea textului De­cla­rației cultelor pentru integrarea României în Uniunea Europeană de la Snagov din anul 2000 şi a actualei Legi nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor (în anul 2005). Totodată, în ultimii ani, mai ales în perioada pan­demiei, au fost organizate numeroase ședințe comune de lucru cu larga participare a au­to­rităților publice centrale, dintre care, fără precedent, trei întâlniri ale repre­zentanților cultelor religioase cu prim-mi­niș­trii Guvernului României. Toate acestea au fost posibile cu contribuţia Secretariatului de Stat pentru Culte.

În același timp, cooperarea dintre Stat şi Biserică în domeniul vieţii sociale se explică atât prin încrederea de care se bucură Biserica în rândurile popu­lației României, cât şi prin nevoia de a face faţă mul­tor probleme de ordin social: sărăcia, sănătatea precară a cetățe­nilor, migrația, șomajul, ajutorarea bătrânilor, a copiilor, a persoanelor defavorizate etc.

Așadar, Biserica Ortodoxă Română are convingerea că, în colaborare cu instituțiile Statului, este chemată să aducă o contri­bu­ție permanentă şi multiplă la viaţa societății româ­nești mai ales pe plan spiritual, cultural, educațional şi social-filantropic. Această misiune derivă nu numai din nevoile contextului social de astăzi, ci în primul rând din mesajul Evangheliei, care nu desparte iubirea faţă de Dumnezeu de iubirea faţă de oameni, tocmai pentru că Dumnezeu iu­bește pe toți oamenii şi dorește mântuirea lor.

În încheiere, ne exprimăm apre­cierea deosebită față de domnul Victor Opaschi, secretarul de Stat pentru Culte între anii 2013 şi 2022, care a făcut demersurile legale și a obținut în mod constant creșterea sprijinului financiar al Statului pentru salarizarea personalului cultelor, pentru construcții și reparații, a modernizat interacțiunea dintre institu­ția sa și cultele religioase în ceea ce privește utilizarea banilor publici, realizând aplicații informatice care să asigure deplina corectitudine tehnică în acest domeniu atât de important. De asemenea, a răspuns cu promp­titudine solicitărilor cultelor religioase și a contribuit la identificarea de soluții în fața provocărilor sociale care au impact asupra vieții religioase din România.

Desigur, în prezent apar noi pro­vocări şi noi priorități care necesită o intensificare a cooperării dintre stat şi cultele religioase.

Toate acestea ne îndreptățesc să afirmăm că, în prezent, cooperarea cultelor religioase cu Secretariatul de Stat pentru Culte este una necesară şi firească, libertatea religioasă fiind un drept fundamental al cetăţenilor unei societăți democratice.

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

*Mesaj transmis la împlinirea a 160 de ani de la înființarea Ministerului Cultelor, al cărui continuator este Secretariatul de Stat pentru Culte, joi, 10 februarie 2022, București, Aula Academiei Române