Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Mesaje și cuvântări Demnitatea Ortodoxiei româneşti din Transilvania

Demnitatea Ortodoxiei româneşti din Transilvania

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Mesaje și cuvântări
Data: 24 Decembrie 2024

Anul acesta, în data de 24 decembrie 2024, se împlinesc 160 de ani de la ridicarea la rang de Mitropolie a Episcopiei românilor ortodocși din Transilvania, act realizat prin decret imperial în anul 1864, în urma eforturilor depuse de Episcopul de atunci, Sfântul Andrei Șaguna, care, între anii 1848 și 1873, i-a păstorit pe dreptcredincioşii ortodocşi români din Transilvania.

Marele Mitropolit Andrei Șaguna de la Sibiu, cunoscut pentru viaţa sa duhovnicească smerită și curată, pentru slujirea și dăruirea jertfelnică lui Hristos, a rămas, până în zilele noastre, în amintirea şi evlavia bunilor creştini din Transilvania, mai ales ca luminător şi îndrumător spiritual al credincioşilor, prin tipărirea Sfintei Scripturi şi a cărţilor de cult necesare Bisericii, prin ctitorirea de lăcaşuri sfinte, de așezăminte de cultură și educație a neamului (biserici, schituri, mănăstiri, şcoli teologice şi de învăţământ), prin sprijinirea celor nevoiaşi şi a celor dornici de învăţătură, dar și prin prietenia sa cu mari ierarhi contemporani, precum Sfântul Calinic al Râmnicului.

Credincios crezului său prin care mărturisea că „pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn (vreau) să‑i trezesc și cu voia către tot ce e adevărat, plăcut și drept să‑i îndrumez”, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, a înființat peste 800 de școli poporale confesionale, două licee ortodoxe la Brașov şi Brad; a restructurat învățământul românesc ocrotit de Biserică, acesta dobândind o valoare excepțională pentru păstrarea conștiinței naționale în Transilvania; a înființat Tipografia diecezană la Sibiu (1850); a tipărit manuale școlare; a înființat ziarul „Telegraful român” (1853); a tipărit Biblia (1856‑1858); a înființat ASTRA (1861), al cărei prim-președinte a fost şi a elaborat Regulamentul „organic” de organizare bisericească (1868).

Andrei Șaguna nu a reușit să vadă în viață marele său plan dus la bun sfârşit, anume Catedrala „Sfânta Treime” din Sibiu, care a fost finalizată de unul dintre urmașii săi, Mitropolitul Ioan Mețianu.

Sanctuar de spiritualitate ortodoxă şi operă de artă monumentală, Catedrala Mitropolitană din Sibiu, prin arhitectura sa, care reprezintă o copie a Catedralei „Sfânta Sofia” din Constantinopol, este simbolul unităţii transilvănenilor cu întreaga Ortodoxie, fiind lăcașul sfânt în care s‑au întâlnit de‑a lungul anilor, în comuniune de credinţă şi rugăciune, generații de credincioşi, clerici şi tineri studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu, printre care ne‑am numărat şi noi.

Împlinirea a 160 de ani de la ridicarea la rangul de Mitropolie a Episcopiei Ortodoxe a Românilor din Transilvania reprezintă un moment semnificativ în viața Bisericii noastre, întrucât este, pe de o parte, un prilej de omagiere a memoriei ierarhilor mărturisitori, a clericilor slujitori ai sfintelor altare şi a credincioşilor statornici în dreapta credinţă, care în vremuri grele au păstorit, au susţinut şi au apărat această veche instituție bisericească, iar pe de altă parte este un îndemn de a le urma pilda vieţii lor în păstrarea, apărarea şi promovarea comorii celei de mare preţ, adică dreapta credinţă şi dreapta viețuire în Hristos.

Acum, la ceas aniversar, adresăm felicitări şi părintești binecuvântări Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, colaboratorilor săi de la Centrul eparhial, clerului, monahilor şi monahiilor, precum şi tuturor credincioşilor acestei eparhii!

 

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Mesaj transmis la împlinirea a 160 de ani de la ridicarea la rangul de Mitropolie a Episcopiei Ortodoxe a Românilor din Transilvania, 24 decembrie 2024.