Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace!

De şase săptămâni, fiecare dintre noi se pregăteşte prin post şi prin rugăciune pentru ca această zi binecuvântată a Naşterii Domnului să nu rămână un eveniment istoric, ci să fie cu adevărat o transformare sufletească, ca Hristos să se nască nu doar în ieslea peşterii din Betleemul Iudeii, ci mai ales în ieslea din inimile noastre.

În prima pagină din volumul al doilea al Filocaliei se relatează că un frate l-a întrebat pe un bătrân care a fost scopul înomenirii Fiului lui Dumnezeu. Iar bătrânul, răspunzând, a zis: „Mă mir, frate, că, deşi auzi în fiecare zi Simbolul Credinţei, mă mai întrebi despre aceasta. Totuşi îţi spun că scopul Întrupării Domnului a fost mântuirea noastră. Iar fratele a spus: În ce fel, părinte? Şi a răspuns bătrânul: Omul, fiind făcut la început de Dumnezeu şi aşezat fiind în Rai, a călcat porunca şi prin aceasta a căzut în stricăciunea morţii. Pe urmă, fiind cârmuit prin Providenţa felurită a lui Dumnezeu generaţie după generaţie, a stăruit totuşi să sporească în rău, fiind dus de feluritele patimi ale trupului, până la deznădejdea de viaţă. Din această pricină Fiul Cel Unul Născut al lui Dumnezeu, Cuvântul cel mai dinainte de veci […] ni s-a arătat nouă celor ce şedeam în întunericul şi în umbra morţii. Întrupându-Se din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, ne-a arătat chipul unei vieţuiri de formă dumnezeiască. Şi dându-ne porunci sfinte şi făgăduind Împărăţia cerurilor celor ce-şi vor rândui viaţa după ele şi înfricoşând cu chinurile veşnice pe cei ce le vor călca, iar mai pe urmă suferind patima mântuitoare şi înviind din morţi, ne-a dăruit nădejdea învierii şi a vieţii veşnice“ („Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii“, vol. 2, traducere în limba română de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, „Harisma“, ediţia a doua, Bucureşti, 1993, p. 25).

Sfinţii Părinţi, în unanimitate, arată categoric că scopul Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, din Fecioara Maria, nu este altul decât mântuirea şi înnoirea omului.

Sfântul Grigorie Palama, sintetizând învăţătura patristică de până la el, afirma: „Aşadar, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om ca să dezlege legătura păcatului; să curăţească întinăciunea cea după trup; să vădească dragostea lui Dumnezeu pentru noi; să arate până la ce adâncime ne-am înfundat în prăpastia relelor, încât a fost nevoie de întruparea lui Dumnezeu; să se facă începător şi chezaş al învierii şi al vieţii celei veşnice, risipind deznădejdea noastră, făcându-Se Fiu al omului şi luând apoi în schimb moartea, spre a-i face pe oameni fii ai lui Dumnezeu şi părtaşi la nemurirea cea dumnezeiască“.

Dreptmăritori creştini,

Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic, deşi S-a smerit, primind să Se nască într-un grajd de vite, într-o iesle, a fost slăvit de mărturia oştilor îngereşti deasupra cărora nu este decât Dumnezeu. Îngerii cântau slava Celui Ce i-a umplut de lumina unei noi înţelegeri pe ei, cei de sus, şi a venit să aducă pace şi bunăvoire între oameni: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire“ (Luca 2, 14). Îngerii au înţeles cei dintâi taina valorii dată de Dumnezeu umanităţii, căci lumina de care erau înconjuraţi era îndreptată spre pământ. Şi ea a fost văzută cu deosebire de păstori (pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, „Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos“, Editura Centrului mitropolitan Sibiu, 1991, p. 19): „Şi în ţinutul acela erau păstori care stăteau pe câmp şi-şi păzeau turma, făcând noaptea de strajă. Şi iată, îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor şi ei s-au înfricoşat cu frică mare“ (Luca 2, 8-9). Însă nu păstorii, ci îngerii au fost primii martori ai Naşterii Fiului lui Dumnezeu. Unul dintre îngeri, spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, s-a apropiat şi i-a lămurit că lumina aceasta pe care ei o văd este datorată Pruncului Ce S-a născut în staulul alăturat şi Care nu este altul decât Mesia Cel aşteptat, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, făcut om adevărat pentru a ne ridica pe noi oamenii din robia păcatului, şi Acesta, cu adevărat, va fi o bucurie pentru tot poporul, fiindcă este Mântuitorul tuturor: „Nu vă temeţi … că vi S-a născut vouă astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul“ (Luca 2, 11). E de la sine înţeles că îngerul nu le-a putut spune doar acest cuvânt îngerilor, ci, cu siguranţă, şi multe altele, pe care păstorii le-au vestit, în mod firesc, şi altora. Pe lângă cele auzite de la îngeri, păstorii au şi văzut slava lui Dumnezeu şi au înţeles multe din aceasta. Din primitori ai veştii celei bune, ei s-au făcut mesageri, mărturisitori ai acesteia: „Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte le-au auzit şi le-au văzut aşa cum li se spuseseră“ (Luca 2, 20).

Iată că primii martori ai Naşterii Domnului, alături de îngeri, sunt cei smeriţi, păstorii, ca unii ce au acceptat ca slava lui Dumnezeu să-i cuprindă, pe când cei ce erau mândri, care nu se vedeau decât pe ei înşişi, în trufia lor, nu ar fi putut fi pliniţi în golul lor de lumina slavei lui Dumnezeu (pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Chipul evanghelic… p. 20). Dumnezeu a rânduit ca aceşti oameni simpli să vadă cei dintâi Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, tocmai pentru sinceritatea şi simplitatea lor. Mărturia pe care păstorii au dat-o despre Naşterea Domnului ne arată şi deschiderea acestor oameni către primirea Cuvântului în inima lor, căci ei căutau, în mod sincer, întâlnirea cu Dumnezeu cu bucurie multă în suflet.

Fiul lui Dumnezeu S-a născut ca om şi a făcut ca martori ai acestei minuni şi pe cei ce-L căutau pe Dumnezeu, prin cercetare, pe magii acelei vremi, arătându-le o stea neobişnuită care i-a condus mai întâi la Ierusalim, apoi la Betleem, cu siguranţă după ceva timp de la Naşterea Mântuitorului, căci L-au găsit pe Acesta în „casă“, şi nu în staulul vitelor.

Iubiţi fii şi fiice întru Hristos Domnul,

Iată că Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a născut şi pentru noi S-a coborât în ieslea inimilor noastre, aducându-ne tuturor bucurie mare: „Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că-n cetatea lui David vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul“ (Luca 2, 10-11). Domnul a venit în această lume, dăruindu-ne puterea de a birui păcatul, de a birui orice păcat şi chiar moartea, însă pentru aceasta trebuie să-L primim în inima noastră; trebuie ca Hristos să Se nască la modul real în inima noastră, iar evenimentul istoric al Naşterii Domnului să se transforme pentru noi într-un moment existenţial. Toate textele liturgice mărturisesc că Hristos Se naşte pentru noi dacă suntem pregătiţi a-L primi în sufletul nostru. Acum şi de fiecare dată prăznuim Naşterea lui Hristos în inimile noastre şi naşterea noastră întru Hristos şi nu comemorăm un eveniment, ci trăim aievea în noi înşine acest fapt al Naşterii. Timpul istoric devine un timp al veşniciei spre care Hristos Domnul ne conduce pe fiecare dintre noi. Şi dacă Hristos Domnul a avut la Naşterea Sa martori, care au mărturisit pentru noi acest moment al mântuirii noastre, atunci cu atât mai mult, noi, cei de astăzi, suntem chemaţi să devenim martori şi mărturisitori ai Naşterii Domnului pentru lumea contemporană. Mărturisirea cea mai vie este aceea prin care arătăm, nu în cuvinte multe, ci prin faptele noastre, că Hristos S-a născut cu adevărat în inima noastră. Dacă semenii noştri vor vedea că Hristos Cel Născut în Betleemul Iudeii S-a născut şi trăieşte în noi înşine, atunci cu adevărat suntem martori şi mărturisitori ai Naşterii Domnului. Lumea de astăzi are, poate mai mult ca oricând, nevoie de mărturia noastră, aceea că Hristos S-a născut şi vieţuieşte în noi înşine, precum şi noi vieţuim în El.

Iubiţi fii duhovniceşti,

În această zi de prăznuire a Naşterii Domnului, zi plină de bucurie şi lumină, doresc să pun în inima voastră, inimă de adevăraţi creştini, un cuvânt de întărire şi de binecuvântare. Poporul nostru, nu de puţine ori, a fost nevoit să mărturisească înaintea tuturor credinţa sfântă în Hristos Cel născut din Fecioara Maria în ieslea peşterii din Betleem. Să dovedim şi noi, prin viaţa noastră, că, deşi nedorit de lume, Hristos Se naşte şi în sufletele noastre, iar mărturisirea acestui adevăr să o facem prin faptele noastre. Să nu ne lăsăm amăgiţi de nimeni şi nimic, mărturisindu-L pe Hristos aşa cum se cuvine, ca Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului celui binecredincios (Luca 2, 32).

Fie ca sărbătoarea Naşterii Domnului şi Noul An să vă aducă multă sănătate, bucurii duhovniceşti, împliniri şi ajutor întru toată fapta cea bună.

La mulţi ani întru mântuire! Un An Nou binecuvântat!

Al vostru al tuturor, de tot binele voitor şi către Hristos Domnul, Cel Născut în ieslea Betleemului, rugător,

† Varsanufie,
Arhiepiscopul Râmnicului