Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Un far al ştiinţei şi culturii româneşti
Ca și aniversarea zilei de naștere a unei persoane, celebrarea unui eveniment care a dat naștere unei instituții, adică unei comunități de persoane unite prin gânduri și obiective comune, este un moment de sărbătoare.
Împlinirea a 150 de ani de existență a Academiei Române (1866‑2016) este un moment semnificativ în viața științifică și culturală românească, un prilej de omagiere a ctitorilor și a personalităților care au onorat acest for reprezentativ de știință și cultură al României, cunoscut fiind rolul elitei intelectuale românești, mai ales în cultivarea conștiinței naționale și a dorinței de unitate națională, având drept rezultat făurirea statului român modern.
Genericul aniversar „150 de ani în serviciul Națiunii Române” ne arată că această prestigioasă instituție a poporului român a contribuit în mod deosebit la cultivarea și promovarea identității, unității şi demnității neamului românesc.
Academia Română a rămas de‑a lungul unui secol și jumătate cel mai important for al excelenței științifice și culturale românești, deși a cunoscut, asemenea tuturor instituțiilor de cultură ale României, vitregiile regimului comunist totalitar. Ne bucurăm că, în vremurile de libertate, Academia Română a colaborat cu Biserica Ortodoxă Română, iar printre membrii ei s‑au aflat în trecut şi există şi astăzi mai mulţi slujitori ai Bisericii.
Având nu doar vocația de a recunoaște și consacra personalități culturale și științifice, ci şi de a fi un spațiu al dialogului, al cercetării şi cooperării academice și al solidarității pentru binele național, Academia Română contribuie şi la promovarea științei românești pe plan internațional.
Istoria şi devenirea, importanța şi relevanța Academiei Române trebuie cunoscute şi prețuite, ca fiind parte esențială în cunoașterea identității şi demnității poporului român, dar şi o expresie a contribuției româneşti la îmbogățirea circuitului valorilor perene universale.
Felicităm pe domnul acad. Ionel Valentin Vlad, președintele Academiei Române, pe toţi membrii Academiei Române şi în mod deosebit pe toți organizatorii ceremoniei de sărbătorire a 150 de ani de la înființarea Academiei Române.
Ne rugăm Milostivului Dumnezeu să binecuvânteze și să ajute cu harul Său pe toți cei care au lucrat şi lucrează în această instituție emblematică a culturii şi ştiinţei românești spre binele României de ieri, de azi şi de viitor.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
*Cuvânt la sărbătorirea a 150 de ani de la înființarea Academiei Române, luni, 4 aprilie 2016.
.jpg)
