„Milostenia este o datorie și o condiție a mântuirii”

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne), Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reședința Patriarhală. La final a rostit un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit înțelesurile duhovnicești desprinse din Evanghelia duminicală rânduită (Matei 25, 31-46) și a subliniat că „oamenii vor fi judecați pentru neomenie, adică pentru lipsa de iubire milostivă”. 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că Evanghelia duminicală rânduită ne spune că iubirea milostivă arătată oamenilor aflați în nevoi este atât de prețioasă, încât fără ea nimeni nu se poate mântui. Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat că Judecata Înfricoșătoare este o Judecată universală, completă, definitivă și este înfricoșătoare prin contextul, forma și conținutul acesteia. „Mai întâi, această judecată este înfri­coșătoare prin contextul tulburărilor din univers care o preced. De aceea, în capitolul precedent din Evanghelia după Matei se spune: «Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca și luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor se vor zgudui» (Matei 24, 29). În al doilea rând, Judecata universală este înfricoșătoare prin forma ei, adică prin solemnitatea și universalitatea ei, deoarece Mântuitorul Iisus Hristos vine cu slavă și cu putere multă împreună cu toți sfinții îngeri ca să judece toate nea­murile, adică toate popoarele și toate generațiile. În al treilea rând, această judecată este înfricoșă­toare și prin conținutul ei neprevăzut pe care îl descoperă. Nimeni dintre pământeni, nici cei milostivi, nici cei nemilostivi, nu va putea înțelege cum în oamenii flămânzi, însetați, străini și săraci, bolnavi și întem­nițați este tainic prezent Iisus Hristos, Dumnezeu Omul, Împăratul Slavei”, a reliefat Preafericirea Sa. 

În continuare, a arătat că lumina cea mai mare pe care o primim din Evanghelia Duminicii Înfricoșă­toarei Judecăți este descoperirea sau arătarea legăturii tainice dintre smerenia lui Dumnezeu și slava Lui. „Smerenia Lui înseamnă respectarea libertății subiective a omului, iar slava Lui este răsplătirea iubirii milostive a omului. Dumnezeu este atât de smerit, încât Se lasă respins de oameni sau uitat de ei. Atât de mult respectă Dumnezeu libertatea omului, încât Se ascunde tainic în oamenii cei mai smeriți sau în cei mai neînsemnați din societate, în cei care sunt umiliți pentru că îi apasă sărăcia, foamea, setea, robia sau lipsa de libertate, înstrăinarea, boala, ducând o existență la limita dintre viață și moarte. Tocmai această prezență tainică a Împăratului Hristos în oamenii nevoiași este surprinzătoare și înfricoșătoare în ziua Judecății universale, pentru că oamenii nu se așteaptă ca în atâția robi ai sărăciei, ai bolii și ai umilirii de pe pământ să se afle tainic prezent Însuși Împăratul cerurilor, Domnul Slavei și Judecătorul lumii”, a explicat Preafericirea Sa.

„Nu este suficient să nu facem rău nimănui, ci trebuie să facem bine multora”

Întâistătătorul Bisericii noastre a evidențiat faptul că nu este suficient să nu facem rău nimănui, ci trebuie să facem bine multora. „Judecata universală este înfrico­șătoare și pentru că nu se limitează la păcatele sau faptele rele săvârșite de noi, ci se extinde și la omisiuni, adică la faptele bune ale iubirii milostive, pe care am fi putut să le facem, dar nu le-am făcut. Evanghelia după Sfântul Ioan ne spune că în urma Judecății de Apoi drepții vor fi părtași la comuniunea de viață eternă în iubirea lui Dumnezeu, iar păcătoșii vor îndura osânda singurătății veșnice: «Nu vă mirați de aceasta; că vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui, și vor ieși cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii» (Ioan 5, 28-29). Spre deosebire de Sfânta Evanghelie după Ioan, în descrierea Judecății universale, Sfânta Evanghelie după Matei ne arată în plus că judecata aceasta este înfrico­șătoare și fiindcă Dumnezeu nu acceptă neutralitatea, indiferența sau nepăsarea oamenilor egoiști față de suferința oamenilor aflați în dificultate. Prin urmare, nu este suficient să nu faci rău nimănui, ci trebuie să faci bine multora. Nu este suficient să nu ucizi, să nu furi, să nu jignești, să nu asuprești pe semenul tău, ci este necesar și să-i faci mult bine după posibilități, să fii milostiv și ajutător”, a spus Preafericirea Sa. 

La final, a explicat că Evan­ghelia duminicală rânduită a inspirat în mod deosebit lucrarea filantropică a Bisericii. „Multe alte texte din Noul Testament ne îndeamnă la iubire milostivă, dar Evanghelia de astăzi ne responsabilizează cel mai mult, deoarece ne arată ca milostenia este o datorie și o condiție a mântuirii sau a dobândirii vieții veșnice. Iubirea milostivă din faptele bune să­vârșite pe pământ ne ajută să dobândim mântuirea sau viața veș­nică din ceruri. Astfel, Evanghelia de astăzi a motivat atât milostenia credin­cioșilor ca persoane individuale, cât și apariția institu­țiilor de caritate ale Bisericii din primele veacuri, începând mai întâi în Răsărit și apoi în Apus, când Biserica a organizat case pentru a primi străini, cămine pentru a primi orfani și cămine pentru bătrâni, spitale pentru bolnavi și cantine pentru săraci. Toată această operă socială de caritate sau filantropică a Bisericii, izvorâtă din Evanghelia iubirii milostive a Domnului Hristos, a creat în timp o civilizație, și anume civilizația creștină a carității sau a filantropiei”.