Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
O biserică veche de 1.500 de ani a fost descoperită lângă Ierusalim
Ruinele unei bazilici din secolul al VI-lea au fost recent descoperite de arheologi israelieni, care au rămas surprinși de uimitoarele mozaicuri și ferestre de sticlă găsite în acest loc. Locașul de cult a aparținut se pare unui complex monahal bizantin, fiind descoperit înainte de începerea lucrărilor de construcție a unui nou cartier în sudul orașului Beit Shemesh, situat la vest de Ierusalim, precizează Ariel David într-un articol publicat pe www.haaretz.com.
Se pare că bazilica a fost construită pe vremea împăratului Justinian, în jurul anului 543 d.Hr., fiind o cunoscută destinație pentru pelerinii din acea epocă. Cu un plan bazilical tipic și un naos central flancat de două săli, biserica, împodobită odinioară cu fresce, păstrează până astăzi o pardoseală placată cu mozaicuri complexe reprezentând plante, păsări și forme geometrice, locașul de cult adăpostind în acele vremuri multă bogăție și artă. Bazilica are și o criptă care adăpostea moaște și unde s-a găsit, pe lângă aproximativ 300 de lămpi de lut cu ulei din perioada abasidă şi cea bizantină, și o inscripție care precizează că ea a fost închinată unui „slăvit mucenic”, al cărui nume nu apare însă în textul inscripției. Era se pare la acea vreme una dintre cele mai mari biserici din regiunea Shfela din Israel.
Potrivit arheologilor prezenți miercuri, 23 octombrie, la dezvelirea sitului arheologic, clădirile recent descoperite s-au aflat în ultimii trei ani în proces de excavare spre conservare de către Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi (AIA). Complexul monahal are o suprafață de 1.500 m2, având mai multe spații anexate clădirii principale, precum și o curte mare în fața intrării în locașul de cult. Una dintre principalele întrebări ale specialiștilor în ceea ce privește acest locaș de cult este motivul pentru care această biserică nu a mai funcționat. Se pare că ea a fost golită de obiectele de cult și abandonată în timpul invaziei islamice, creștinii lăsând aici ceea ce nu au putut căra cu ei, respectiv zidurile și prețioasa pardoseală cu bogate motive în mozaic, lucrare care iese astăzi la lumină, a precizat Benyamin Storchan, directorul lucrărilor de excavare întreprinse de Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi.
Nu mai puțin de 5.000 de tineri din diferite grupări și organizații au contribuit la avansarea mai rapidă a lucrărilor arheologice, lucrând între orele 6:00 și 14:30, atât la excavare, cât mai ales la curățarea deosebitelor elemente decorative ale pardoselii de mozaic și a pilonilor de marmură, a mai precizat într-o prezentare video a proiectului coordonatorul arheologilor care lucrează aici (www.youtube.com/watch?v=IrIFOn508xk).
Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi, în parteneriat cu Muzeul Pământurilor Biblice din Ierusalim, a subliniat, de când lucrările de excavare erau încă în derulare, că acest sit este cu totul aparte, în el găsindu-se numeroase crucifixuri din bronz, numeroase lămpi de lut cu ulei, fragmente din decorațiunile interioare lucrate în marmură, precum și oase de pește și ace de pescuit, căci locul este la doar 30 de km de mare. Se dorește invitarea publicului la o galerie în care să poată fi văzute unele dintre micile obiecte descoperite pe acest site arheologic.