Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Sinaxar Odovania praznicului Schimbării la Faţă a Domnului; Mutarea moaştelor Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Cuv. Dorotei şi Dositei

Odovania praznicului Schimbării la Faţă a Domnului; Mutarea moaştelor Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Cuv. Dorotei şi Dositei

Un articol de: Arhid. Ştefan Sfarghie - 13 Aug, 2019

Pomenirea vieţii şi pătimirii Sfântului Maxim Mărturisitorul s-a făcut în Biserica Ortodoxă la 21 ianuarie. Astăzi prăznuim aducerea la Constantinopol a sfintelor lui moaşte. Sfântul Maxim a fost exilat de împăratul Constans al 2-lea (641-668), în anul 662, în ţara lazilor, pe coasta de răsărit a Mării Negre, pentru credinţa sa dreaptă. Acolo, în urma chinurilor suferite, Sfântul Maxim s-a mutat la Domnul, pe când avea 82 de ani, fiind înmormântat într-o mănăstire. Mai târziu, când ereticii au fost biruiţi şi pacea domnea iarăşi în Biserica lui Hristos, moaştele sfântului au fost duse cu mare cinste de la mănăstirea unde fusese înmormântat la Constantinopol. Sfântul Maxim s-a născut către anul 580 în Constantinopol şi a primit o învăţătură temeinică de la cei mai vestiţi dascăli ai vremii. Către anul 610, împăratul Heraclie l-a făcut mare sfetnic al său, dar din cauza ereziei monotelite, pe care însuşi împăratul o îmbrăţişase, Sfântul Maxim a plecat la mănăstirea din Hrisopole, s-a făcut călugăr şi învăţa pe toţi dreapta credinţă ortodoxă. Rătăcirea monoteliţilor spunea că în Hristos este o singură lucrare şi o singură voinţă, dar Sfântul Maxim învăţa că, după întrupare, Hristos are două firi (dumnezeiască şi omenească), două voinţe şi două lucrări, deosebite pentru fiecare fire a Lui. În 638, Heraclie a dat hotărârea Ectesis, prin care se afirma că în Hristos, cele două firi sau naturi (divină şi umană) sunt unite într-o singură voinţă. În 648, Constans a dat hotărârea numită Typos şi astfel s-a umplut tot Răsăritul de rătăcire. Sfântul Maxim a mărturisit cu mult curaj credinţa cea dreaptă şi pentru aceasta a fost exilat, apoi i s-au tăiat limba şi mâna dreaptă. S-a mutat în pace la Domnul în 662.