Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Sinaxar Sfânta şi Marea Joi (Denia celor 12 Evanghelii); Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu; Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului

Sfânta şi Marea Joi (Denia celor 12 Evanghelii); Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu; Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului

Un articol de: Arhid. Ştefan Sfarghie - 25 Apr, 2019

Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu era iudeu din Ierusalim şi a fost unul din cei 70 de ucenici ai Domnului şi nepotul Apostolului Barnaba. La început, a fost ucenic al Sfântului Pavel şi pentru o vreme a luat parte la prima călătorie de propovăduire a Evangheliei în Cipru şi Asia Mică. Mai târziu, a fost fiu duhovnicesc şi însoţitor al Sfântului Apostol Petru la Roma. Tradiţia ne spune că acolo, romanii creştini, ascultând predica Sfântului Apostol Petru, i-au cerut Sfântului Marcu să le scrie o Evanghelie, cu predica Apostolului. Astfel, Evanghelia scrisă de Sfântul Marcu este de fapt punerea în scris a propovăduirii Sfântului Apostol Petru. Tot ca ucenic al Sfântului Petru, fericitul Marcu a întemeiat şi Biserica din Aquileea (Italia) şi pe cea din Alexandria Egiptului, el fiind cel dintâi episcop şi binevestitor al lui Hristos în Egipt, în Libia şi Pentapole. Sfântul Evanghelist Marcu a suferit moarte mucenicească în Alexandria Egiptului în timpul lui Nero (54-68). Tot astăzi pomenim şi pe Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului. El s-a născut în anul 1692 în părţile Rusiei şi a îmbrăţişat viaţa monahală de tânăr. Făcându-se prigoană în ţara sa împotriva creştinilor, a plecat în Ţara Românească şi s-a aşezat la Mănăstirea Dălhăuţi, unde s-a nevoit 20 de ani. Apoi, s-a retras cu 12 ucenici de-ai săi la Schitul Poiana Mărului, în Munţii Buzăului. Sfântul Cuvios Vasile a fost duhovnicul Sfântului Paisie de la Neamţ, pe care l-a şi tuns în monahism în anul 1750, pe când se aflau în Muntele Athos. Sfântul Vasile a alcătuit şi câteva scrieri folositoare pentru cei ce doresc să citească şi să înţeleagă corect scrierile Sfinţilor Părinţi. S-a mutat în pace la Domnul, în anul 1767.