Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Slăbirea credinţei duce la pierderea compasiunii

Slăbirea credinţei duce la pierderea compasiunii

Un articol de: Arhid. Ştefan Sfarghie - 26 Aug, 2019

În Duminica a 10-a după Rusalii, a minunii vindecării lunaticului, consemnată la Matei 17, 14-23, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală, în care a subliniat faptul că, atunci când omul se dăruieşte lui Dumnezeu prin credinţă puternică, rugăciune stăruitoare şi postire jertfelnică, Dumnezeu este prezent în om prin sfinţenia Lui şi puterea harului Său.

 Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat în predica de duminică, 25 august, că întotdeauna „credinţa trebuie cultivată, întărită şi aprofundată prin rugăciune şi post, astfel încât aceasta să nu rămână o simplă convingere intelectuală, ci să devină legătură vie a omului cu Dumnezeu Cel nevăzut, care prin harul Său este foarte aproape de om, când acesta îi cere ajutorul”. Preafericirea Sa a subliniat importanţa rugăciunii părinţilor pentru copii: „Acest copil este vindecat de Iisus, nu la cererea sa personală, întrucât el nu mai era în stare să exprime verbal suferinţa sa şi nici nu era în stare să ceară ajutor pentru sine, ci tatăl lui se roagă Domnului Iisus Hristos pentru vindecarea sa. Înţelegem, aşadar, cât de folositoare este rugăciunea părinţilor pentru copii, mai ales când aceştia nu se mai pot ruga sau nu ştiu cum să se roage pentru ei înşişi”.

În continuare, Preafericirea Sa a evidenţiat că rugăciunea trebuie să fie stăruitoare. „Cu cât ne rugăm mai mult lui Dumnezeu, cu atât simţim şi mărturisim mai mult că Dumnezeu este ajutorul şi lumina vieţii noastre. Simţim că El este alături de noi în bucuriile şi în suferinţele noastre, că El este Tatăl nostru Cel ceresc. Cu cât un copil se apropie mai mult de tatăl său şi-i cere ceea ce are nevoie, cu atât mai mult arată că tatăl lui este prezent şi iubitor, ajutător şi luminător al vieţii sale. Numai prin credinţă puternică, rugăciune stăruitoare şi postire jertfelnică pot fi alungaţi demonii din om, întrucât ei se tem de prezenţa harului lui Dumnezeu în om. De ce? Pentru că iubirea şi sfinţenia lui Dumnezeu contrastează cu răutatea şi necurăţia demonilor. Demonii nu se tem de cuvinte meşteşugite, ci numai de prezenţa harului lui Dumnezeu în om. De aceea este necesar să înmulţim şi să cultivăm rugăciunea noastră, încât ea să devină dintr-o rugăciune adesea formală şi superficială, o rugăciune fierbinte şi stăruitoare, care încălzeşte inima, luminează mintea şi pacifică simţirile omului prin harul primit în timpul rugăciunii. De asemenea, trebuie să postim cu trupul, dar hrănindu-ne sufletul cu prezenţa iubitoare a lui Hristos, prin citirea Sfintei Scripturi, a scrierilor şi vieţilor sfinţilor, prin împărtăşire cu Sfintele Taine şi prin săvârşirea faptelor bune”, a arătat Patriarhul României.

Întâistătătorul Bisericii noastre a mai precizat că atunci când Mântuitorul Iisus Hristos mustră necredinţa oamenilor, El constată, de fapt, că aceştia, slăbind în credinţă, au pierdut şi simţul compasiunii şi al comuniunii. „Aceștia așteaptă adesea vindecări miraculoase, care le fascinează privirea, dar nu le schimbă trăirea, care îi fac mai curioşi, dar nu îi fac mai credincioşi. Însă, Iisus cere oamenilor credinţă vie, pentru că El voieşte ca aceia care se află în jurul bolnavilor să nu fie pasivi, ci receptivi, să nu fie spectatori, ci rugători, având credinţă puternică şi iubire milostivă faţă de cei care se află în suferinţă şi caută vindecarea. Chiar şi în timpul nostru sunt unii oameni posedaţi de duhuri rele sau necurate, oameni care nu se pot ruga pentru ei înşişi. Prin urmare este nevoie ca părinţii acestora sau cei din jurul lor să fie credincioşi şi rugători, milostivi şi ajutători. În acest sens, fericit este omul care are părinţi, fraţi şi prieteni credincioşi şi rugători (...). Biserica se roagă şi lucrează pentru vindecarea sufletească şi trupească a oamenilor. Există oameni care au nevoie şi de rugăciunea altora pentru ei. De aceea, Biserica se roagă pentru bolnavi, pentru cei robiţi, pentru tot sufletul necăjit şi întristat. Adesea, la rugăciunea Bisericii se adaugă şi activităţile medicale, în care ştiinţa şi speranţa se unesc, iar rugăciunea preoţilor şi priceperea medicilor se completează, pentru că harul rugăciunii poate lumina, inspira şi întări în lucrarea sa pe medicul competent şi responsabil, pentru a deveni mâna vindecătoare a lui Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre”, a explicat Patriarhul României.

La final, Preafericirea Sa a reliefat că Biserica a învăţat din multele vindecări minunate săvârşite de Hristos în lume, că şi ea este chemată să contribuie la vindecarea bolilor şi neputinţelor sufleteşti şi trupeşti ale oamenilor: „Pe lângă lucrarea ei liturgică pentru bolnavi, săvârşită prin Taina Sfântului Maslu şi prin multe rugăciuni, Biserica a dezvoltat şi o lucrare social-filantropică pentru bolnavi, a înfiinţat instituţii pentru îngrijirea medicală a acestora. Astfel, ea a organizat bolniţe sau infirmerii, leprozerii, farmacii, cabinete medicale, centre medicale şi spitale proprii, pentru ca puterea vindecătoare a Mântuitorului Iisus Hristos să se arate ca lucrare a iubirii Sale milostive în Biserică şi în societate”.