Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
75 de ani de la reînființarea Mitropoliei Banatului
La Timișoara s-a desfășurat în perioada 10-11 octombrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, simpozionul cu participare internațională intitulat „Istorie, cultură și spiritualitate în Banat”, dedicat celor 75 de ani de la reînființarea Mitropoliei Banatului.
Evenimentul a debutat cu slujba de pomenire a ctitorilor și binefăcătorilor Mitropoliei Banatului și a celor doi foști mitropoliți, Vasile Lăzărescu și Nicolae Corneanu. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în biserica-monument istoric „Învierea Domnului” din incinta Centrului eparhial din Timișoara.
Deschiderea simpozionului a avut loc în sala de festivități a Centrului eparhial, acolo unde chiriarhul a adresat participanților un cuvânt de întâmpinare și a făcut o incursiune în istoria Bisericii Ortodoxe din Banat, cu referire specială la viața și slujirea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, precum și a mitropoliților Vasile Lăzărescu și Nicolae Corneanu. După cuvântul Părintelui Mitropolit Ioan, au fost prezentate în plen comunicările acad. Dan Dubină, președintele filialei din Timișoara a Academiei Române, și acad. Păun Ion Otiman, președintele de onoare al acestei filiale. În continuare, a fost prezentat mesajul acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române.
A urmat vizionarea documentarului „Ortodoxia românească din Banat de-a lungul vremii - 75 de ani de la reînființarea Mitropoliei Banatului”, realizat de părintele vicar eparhial Ionel Popescu și de regizorul Victor Popa. Simpozionul a continuat la sediul filialei Academiei Române din Timișoara, unde au avut loc comunicări pe secțiuni ce au fost susținute de profesori universitari, teologi și laici, istorici, cercetători și oameni de cultură din Timișoara, Arad, Sibiu, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Vârșeț (Serbia) și Canada. Toate comunicările vor fi publicate în volumul consacrat acestei manifestări culturale de excepție.
Evenimentul a fost organizat de Mitropolia Banatului, filiala Timișoara a Academiei Române și Asociația cultural-filantropică „Ioan Oprea” din Timișoara, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, se arată pe site-ul mitropolia-banatului.ro.