Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Redactorul de la „Lumina de Duminică” a primit hirotonia întru preot
În a doua zi de Crăciun, de Soborul Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Antim din Bucureşti, înconjurat de un sobor de slujitori. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Ioan-Aurelian Marinescu, redactor la publicația „Lumina de Duminică” a Patriarhiei Române, pe seama Parohiei Scorţeni, cu hramul „Sfântul Nicolae”, Protopopiatul Câmpina, judeţul Prahova.
În cuvântul de învăţătură rostit după oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a explicat de ce Biserica a rânduit ca în a doua zi de Crăciun să se facă pomenirea Maicii Domnului. „Prin Naşterea Fiului lui Dumnezeu întrupat s-a început lucrarea efectivă de mântuire a neamului omenesc, iar această lucrare a fost gândită în planul cel veşnic al lui Dumnezeu încă de la zidirea lumii. Îndată după căderea omului în păcat, atunci când Dumnezeu Ziditorul a toate l-a blestemat pe diavolul în chip de şarpe care i-a amăgit pe primii oameni, i-a spus: «Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul» (Facerea 3, 15). Iată că din primele pagini ale Sfintei Scripturi, aflăm că Dumnezeu-Tatăl, potrivit planului veşnic al Preasfintei Treimi, spune că sămânţa femeii va zdrobi capul diavolului. Această femeie din cartea Facerii, capitolul 3, versetul 15, verset numit şi Protoevanghelia sau prima veste bună făcută lumii căzute, este Sfânta Fecioară Maria, pe care o sărbătorim astăzi, iar sămânţa ei care zdrobeşte capul demonilor şi pune sfârşit stăpânirii acestora asupra neamului omenesc este Fiul ei, a cărui Naştere am sărbătorit-o ieri (25 decembrie, n.a.) în prima zi a Crăciunului”, a spus Preasfinţia Sa.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul l-a felicitat pe noul hirotonit în treapta preoţiei, părintele Ioan-Aurelian Marinescu, ostenitor al Publicaţiilor LUMINA ale Patriarhiei Române. „Părintele Ioan-Aurelian Marinescu a terminat studiile Seminarului Teologic şi Facultăţii de Teologie din Bucureşti, ale Facultăţii de Limbi Clasice la Universitatea din Strasbourg, unde a făcut, de asemenea, un master în teologie şi o teză de doctorat, un studiu comparativ între teologia celui mai mare teolog ortodox român al secolului al XX-lea, părintele Dumitru Stăniloae, cu a Mitropolitului Ioan Zizioulas din Grecia şi a teologului rus Vladimir Lossky. Deşi are studii atât de strălucite, el a preferat acum să se întoarcă în parohia natală, la Scorţeni, judeţul Prahova, unde fostul preot a trecut la cele veşnice în urma unei grele suferinţe. Faptul că este la o parohie din mediul rural, nu-l împiedică să-şi continue cercetările şi colaborarea cu Publicaţiile LUMINA, unde lucrează. Noi îl felicităm pentru acest moment deosebit din viaţa sa, îi felicităm pe doamna preoteasă, pe părinţi, pe socri şi pe rudele prezente la această sărbătoare a părintelui şi a familiei sale şi îi dorim pastoraţie îndelungată şi încununată de Dumnezeu cu roade duhovniceşti bogate. Este mare nevoie de preoţi foarte bine pregătiţi, pentru că, aşa cum vedem, războiul împotriva credinţei şi a lui Dumnezeu ia mereu forme diferite”, a precizat Preasfinţia Sa.