În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Absolvenţii promoţiei 2004 s‑au revăzut la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu
Absolvenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, promoţia 2000‑2004, s‑au revăzut joi, 30 mai, la întâlnirea de 20 de ani de la finalizarea studiilor de licenţă. Aceștia au fost binecuvântați la acest moment festiv de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului. Sfânta Liturghie a fost săvârşită în capela Paraclisului mitropolitan „Sfântul Nichita Romanul”, de către un sobor de preoți, absolvenți ai acestei generaţii, alături de pr. prof. dr. Vasile Grăjdian și de pr. prof. dr. Constantin Necula. La finalul Sfintei Liturghii, soborul de clerici a săvârşit un Te Deum de mulțumire pentru toate darurile revărsate asupra absolvenților și slujba Parastasului, fiind pomeniţi profesorii şi colegii trecuţi la Domnul.
A urmat evenimentul festiv, în clădirea Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu, în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu”, unde absolvenţii promoției 2000‑2004 i‑au ascultat pe pr. prof. dr. Vasile Mihoc, vicar‑eparhial, pr. prof. dr. Aurel Pavel, pr. prof. dr. Vasile Grăjdian și pr. conf. dr. Irimiță Marga, care au adresat mesaje de felicitare celor prezenţi şi care au evocat amintiri şi evenimente importante din istoria facultăţii.
În a doua parte a cursului festiv a fost strigat catalogul, iar fiecare dintre cei prezenți şi‑a prezentat realizările pe plan misionar și pastoral, precum și pe plan familial. În cadrul întâlnirii au fost retrăite amintiri din cei patru ani de studenție de la Sibiu și au fost evocați marii profesori ai facultăţii din acea vreme.