Academicianul Ioan Aurel Pop: „Icoana are un mare rol istoric”

La pavilionul cultural din Sibiel, județul Sibiu, a avut loc duminică, 29 august, conferința „Icoană ca speranță a sufletului”, susținută de președintele Academiei Române, prof. univ. dr. acad. Ioan Aurel Pop, împreună cu pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu.

Conferința a făcut parte din manifestările desfășu­ra­te în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) 2021 și i-a avut ca invitați speciali pe Înaltpreasfinţitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, și pe Constantin Chiriac, președintele FITS și directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu.

În deschiderea întâlnirii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Lau­rențiu i-a felicitat pe organizatori pentru realizarea acestui eveniment la Sibiel, locul unde părintele Zosim Oancea a adunat laolaltă sute de icoane pe sticlă într-un muzeu unic în lume.

„Avem o şansă de a gândi mai adânc, de a apropia de sufletele noastre frumuseţea dumnezeiască, atât cât a putut fi ea exprimată de o fiinţă umană. Sfântul Apostol Pavel spune că a fost ridicat până la al treilea cer şi a văzut lucruri pe care nu le poate exprima omul, nu le poate reda. Ce a văzut Sfântul Pavel a fost cu totul dumnezeiesc. Încercăm şi noi prin talent de a reda ceva cât mai frumos, dar acel ceva cât mai frumos este şi contribuţia persoanei, talentul, care vine tot de la Dumnezeu, şi apoi mai este şi harisma, adică binecuvântarea lui Dumnezeu (...) Un credincios care ştie să se roage are dialog cu Dumnezeu. Un credincios care are în faţă o icoană intră în dialog direct cu persoana reprezentată în icoană. Niciodată nu este singur, chiar dacă duce o viaţă de singurătate”, a spus ierarhul.

„Icoana are un mare rol istoric”

Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a susţinut o prelegere despre rolul icoanelor în istoria poporului nostru şi în lumea ortodoxă: „Icoana are un mare rol istoric şi o să vă dau două exemple. Unul este din istoria universală, dar apropiată de partea noastră de lume, în care ne-am mişcat, şi unul ţine de istoria naţională. Toată lumea ştie că icoana a fost în primejdie de-a lungul timpului, nu-i nici astăzi ferită în unele medii de anumite critici. Sunt şi astăzi oameni care citesc Sfânta Scriptură la modul reducţionist şi interpretează lucrurile fără să cunoască istoria în ansamblu şi fără să cunoască sensurile cuvintelor din vremurile cele vechi, sensuri care s-au schimbat între timp. Prima primejdie pentru icoană a fost în Bizanţ, acum mai bine de 1.000 de ani, şi primejdia aceasta a durat un secol şi ceva, în secolele al VIII-lea şi al IX-lea, când a fost mişcarea iconoclastă, adică de distrugere a icoanelor şi de scoatere a lor din viaţa noastră creştină. Atunci a fost o primejdie foarte mare, pentru că şi unii împăraţi de la Constantinopol s-au nevoit pe căi greşite şi s-au exprimat alături de unii teologi, primejduind icoana şi plecând de la o interpretare greşită a unei părţi din Sfânta Scriptură cunoscută de toţi: «Să nu-ţi faci chip cioplit!», fără să înţeleagă că această cerinţă se referea la idoli, la alţi dumnezei, nu la Dumnezeu, la Fiul Lui, la Fecioara Maria şi la sfinţi”.

Ioan Aurel Pop a remarcat că a doua primejdie a fost legată de Reforma protestantă, în Transilvania: `Pătrunderea învăţăturilor protestante a primejduit şi Biserica noastră şi implicit icoanele. Cam între 1550 şi până spre 1700, adică tot un secol şi ceva, icoanele noastre au fost primejduite de stăpânii vremelnici ai acestei ţări, care au fost protestanţi, în cea mai mare parte calvini, vorbesc de principii Transilvaniei, în primul rând, aici, în zona aceasta, pe pământul săsesc, au fost luterani, dar calvinii erau cei care conduceau viaţa acestei ţări şi viaţa politică a Principatului Transilvănean de atunci. Şi ca să-i atragă pe ortodocşi la Reforma protestantă, la forma calvină în primul rând, şi asta consemnează adesea cronicile din Şcheii Braşovului, spre exemplu, au declarat că viaţa noastră spirituală, viaţa noastră duhovnicească este plină de eresuri, plină de învăţături precreştine şi necreştine. Între aceste învăţături erau enumerate nu numai descântecele noastre, nu numai rugăciunile locale care nu erau trecute în canoane, pe care le ştiau femeile şi bărbaţii în vârstă şi le transmiteau fiilor şi fiicelor, nepoţilor şi nepoatelor, dar au pomenit şi cultul sfinţilor pe care ştiţi că l-au repudiat protestanţii, lumânările din biserici, cultul morţilor, obiceiul nostru de a merge de mai multe ori pe an la morminte şi de a face pomeni şi, grav, cultul icoanelor”.

Astfel, unii superintendenţi calvini au vrut să scoată icoanele din biserici. `Vreau să vă spun că a fost o reacţie neorganizată, dar unitară şi uniformă de opoziţie şi, până la urmă, au trebuit să renunţe duşmanii icoanelor. Altminteri, la fiecare manifestare importantă a poporului român, icoanele au fost prezente şi în biserici şi în afara lor şi în sufletele oamenilor”, a spus Ioan Aurel Pop.

„Icoană este ţara”

Părintele Constantin Necula a vorbit despre rolul duhovnicesc al icoanei și a subliniat însemnătatea acesteia pentru creștini.

„Astăzi mi se îndeplineşte un vis de vreo 10 ani de a vedea cu ochiul nostru cum arta teatrală ajută artei vizuale, în general, şi icoanei, în special, pentru ca să dovedim că Biserica este punte de legătură culturală pentru un popor descumpănit (…) Îndrăznesc să spun: Luaţi, vedeţi, aceasta este icoana românească în care ne-am trăit toţi frumuseţea nea­mului românesc care, în Ardeal cel puţin, cu tot respectul, s-a născut la sat! (...) Icoană este ţara”, a spus pr. conf. univ. dr. Constantin Necula.

Secțiunea dedicată conferințelor speciale din cadrul Festivalului Inter­național de Teatru de la Sibiu a reunit, de-a lungul mai multor zile, întâlniri între personalități de marcă ale culturii românești și universale.