Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Acțiune caritabilă la o parohie misionară din Timișoara
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, prin Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități „Podul Lung”, a găzduit de curând o activitate în scop caritabil. Acțiunea s-a desfășurat pe baza parteneriatului și a colaborării pe care Centrul „Podul Lung” o are de mai mulți ani cu Parohia ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului”-Timișoara-Iosefin.
Astfel, tinerii Grupului catehetic „Preot Ioan Imbroane”, ce funcționează pe lângă parohie, s-au deplasat la sediul centrului pentru a participa la un atelier de mărțișoare. Aceștia au fost întâmpinați de personalul centrului, care le-a oferit atât maculatura de bricolaj, cât și explicațiile și tehnica pentru a realiza mărțișoarele dorite.
Duminică, 1 martie, credincioșii Parohiei Iosefin vor putea cumpăra sub formă de donație mărțișoare confecționate de tinerii care au participat la acest atelier. Suma strânsă din donații va fi folosită în activitățile pe care personalul Centrului „Podul Lung” le desfășoară cu copiii.



.jpg)
