La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a reliefat însemnătatea acestei sărbători, subliniind că Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie își extinde patronajul spiritual asupra întregii eparhii de la Curbura Carpaților, dincolo de ctitoria sa istorică de la Brazi. Totodată, ierarhul a evocat personalitatea remarcabilă a Mitropolitului de Neapolis și Stavroupolis, evidențiind zelul său misionar și implicarea jertfelnică în dinamizarea vieții duhovnicești și edilitare a mitropoliei pe care o păstorește. Îndemnul adresat credincioșilor a fost acela de a descoperi în statornicia credinței Sfântului Teodosie un izvor permanent de mângâiere și întărire sufletească în fața tuturor încercărilor vieții.
Acțiune filantropică a studenţilor creştini la Oradea
Odată cu începerea Postului Nașterii Domnului, membri ai Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Oradea, au colindat în mai multe locuri cu scopul de a strânge bani pentru o acțiune filantropică organizată anual. Studenți de la toate specializările și absolvenți ai Universității din Oradea s-au implicat în adunarea sumei necesare pentru cele 250 de pachete care au fost distribuite luni, 16 decembrie, la pacienţii Spitalulului Municipal „Dr. Gavril Curteanu” din Oradea. Darurile au fost distribuite tuturor celor internați, copii, adulți și vârstnici. Programul de colindat a început în 30 noiembrie și a avut loc la biserici orădene sau din localități de pe meleaguri bihorene şi la casele unor oameni binevoitori. Repertoriul muzical a fost alcătuit din colinde vechi, moștenite de la strămoși.
Rezultatul activității s-a văzut din bucuria de pe fețele celor necăjiți și întristați. Studenţii au colindat, de asemenea, la fiecare etaj al spitalului, în parte, începând cu etajul al IX-lea și până la parter, inclusiv la Secția de oncologie.



.jpg)
