După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Activităţi caritative ale copiilor, la Parohia „Sf. Nicolae“ - Sadova
Ca şi în alţi ani, copiii grupei de cateheză din programul „Hristos împărtăşit copiilor“ de la Parohia „Sf. Nicolae“ - Sadova au fost solidari în această perioadă cu cei care se află în nevoinţă sau suferinţă. Astfel, mai multe persoane s-au bucurat de munca pe care copiii din această parohie au transformat-o în daruri - medicamente, haine, produse de igienă, pâine sau cărţi.
După ce în Postul cel Mare din acest an, copiii de la Parohia „Sf. Nicolae“ - Sadova au participat la acţiunea pe care Sfântul Sinod al Bisericii noastre a iniţiat-o sub auspiciile Anului omagial euharistic şi au oferit daruri copiilor de la Aşezământul „Sf. Ierarh Leonte“ din Rădăuţi, zilele trecute, în preajma sărbătorii Sfântului Nicolae, aceiaşi copii au oferit daruri şi cărţi celor de la Şcoala Profesională Specială din municipiul Câmpulung Moldovenesc, loc unde îşi duc traiul elevi cu nevoi speciale sau probleme sociale. Activitatea a avut loc în virtutea colaborării dintre Parohia „Sf. Nicolae“ - Sadova şi Şcoala Profesională Specială din municipiu, parteneriatul încheiat între cele două instituţii având denumirea „Copil ca tine sunt şi eu“.
Tot la Şcoala Profesională Specială din Câmpulung Moldovenesc, în ziua de 9 decembrie 2014, (Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana), copiii din Parohia Sadova, împreună cu preotul paroh Simion Mîndrilă, au dus beneficiarilor darurile copiilor din clasele I şi a III-a B, cântând mai apoi colinde ce vestesc Naşterea minunată a Pruncului Hristos.
„Copiii participanţi la activitatea de la Şcoala Profesională sunt membrii corului «Nicholaus» al parohiei noastre, ce au fost recompensaţi cu premii la Festivalul de muzică religioasă «Buna Vestire» de la Fundu Moldovei în anii 2013 şi 2014. La final, pot spune că micuţii au fost impresionaţi unii de alţii, descoperind că peste tot copilăria este aceeaşi, cu farmecul, nevinovăţia şi puritatea ei. Sub albul zăpezii de decembrie şi al colindelor străbune, împreună, cadre didactice şi membrii cei tineri ai parohiei, am hotărât că următoarea întâlnire va fi în Biserica «Sfântul Nicolae», în cadrul Sfintei Liturghii“, ne-a declarat pr. Mîndrilă Simion, parohul din Sadova. (Tudorel Rusu)



.jpg)
