În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Activităţi filantropice în Arhiepiscopia Craiovei
Copiii internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova şi Spitalul Municipal Băileşti au primit daruri, cu prilejul sfintelor sărbători de iarnă. Acţiunile filantropice au fost organizate cu sprijinul preoţilor misionari slujitori la paraclisele şi capelele unităţilor spitaliceşti.
Iniţiativa a aparţinut preotului capelan Marcel Răduţ Selişte care s-a implicat în această activitate, alături de Grupul de voluntari „Sfântul Luca“ din cadrul Spitalului Judeţean, pentru a aduce o bucurie celor 30 de copii internaţi la Secţia de Pediatrie II şi Departamentul de Oncopediatrie a unităţii medicale. „Darurile au fost împărţite micuţilor bolnavi în sunetul colindelor creştine tradiţionale româneşti cântate de grupul de colindători ai ASCOR - Filiala Craiova. Studenţii creştin-ortodocşi au o importantă contribuţie atât la activităţile filantropice organizate de Grupul de voluntari «Sfântul Luca» pentru copiii internaţi în Spitalul Judeţean Craiova, cât şi de Grupul «Sfântul Vasile cel Mare», ai cărui membri fac voluntariat în beneficiul bătrânilor aflaţi în grija Căminului pentru Persoane Vârstnice Craiova“, a subliniat părintele Marcel Răduţ Selişte. Activitatea filantropică organizată de praznicul Sfântului Nicolae continuă seria Programului de Iarnă al Grupului de Voluntari „Sfântul Luca“ al Paraclisului „Sfântul Luca“ din cadrul Spitalului Judeţean Craiova, începută cu un pelerinaj la mănăstirile din judeţul Gorj realizat în luna noiembrie, cu participarea a 40 de copii din cadrul Departamentului de Oncopediatrie, însoţiţi de părinţi, cadre medicale ale departamentului şi voluntari. Pelerinajul a fost posibil cu sprijinul preotului Gabriel Sorescu şi al credincioşilor de la Parohia „Sfântul Nicolae“ - Brânduşa.
Totodată, în cadrul Programului de Iarnă al Grupului de Voluntari „Sfântul Luca“, va fi organizată în beneficiul copiilor monitorizaţi de Departamentul de Oncopediatrie al spitalului şi o serbare, prilej cu care va fi împodobit bradul de Crăciun, iar copiii vor primi daruri.
Tinerii care doresc să participe la activităţile filantropice în beneficiul copiilor cu afecţiuni oncologice organizate de Grupul de Voluntari „Sfântul Luca“ şi la activităţile filantropice în beneficiul bătrânilor asistaţi de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova organizate de Grupul de Voluntari „Sfântul Vasile cel Mare“ se pot adresa părintelui Marcel Răduţ Selişte, înaintând o solicitare de înscriere, însoţită de un CV, la adresa de email marcel.radut@gmail.com.
O acţiune similară de ajutorare a copiilor a avut loc şi la Spitalul Municipal Băileşti, unde părintele Nuţă Gheorghe, cu sprijinul credincioşilor, a oferit daruri copiilor spitalizaţi şi le-a făcut sărbătorile mai frumoase, împodobind un frumos pom de Crăciun. (Gabriela Firu)