În perioada 30 iunie - 8 iulie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, a debutat seria taberelor de vară din Eparhia Buzăului şi Vrancei. Acestea sunt organizate de Sectorul învățământ și activități cu tineretul al eparhiei, în parteneriat cu Asociația „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi” - Iași.
Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului
În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului s-au desfășurat marți, 8 februarie 2022, lucrările Adunării eparhiale, prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic. Evenimentul a avut loc în Paraclisul „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din incinta Centrului eparhial și i-a reunit pe toți membrii aleși în cadrul acestui organism deliberativ.
Ierarhul argeșean a deschis lucrările Adunării eparhiale, amintind evenimentele importante desfășurate pe parcursul anului 2021 și mulțumind celor direct implicați în toate activitățile eparhiei: „Le mulțumim tuturor deputaților din Adunarea eparhială pentru întreaga activitate desfășurată. Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să păzească eparhia noastră și pe toți cei care locuiesc, lucrează aici și trăiesc credința ortodoxă strămoșească”.
Prin intermediul unui material video realizat de Departamentul Mass-media al arhiepiscopiei a fost prezentată activitatea desfăşurată în anul precedent de Centrul eparhial. Au fost evidențiate activitățile derulate în cadrul sectoarelor: administrativ-bisericesc, economic-financiar, construcții bisericești, cultural-misionar, social-filantropic, teologic-educațional și patrimonial. De asemenea, a fost prezentat și un rezumat al evenimentelor organizate în perioada 4-6 iunie 2021 în localitatea nemțeană Cracăul Negru, cu ocazia sfințirii noii biserici din această parohie. După vizionarea materialelor video, o parte din membrii Adunării eparhiale și-au prezentat opiniile legate de realizările ostenitorilor de la Centrul eparhial și au făcut mai multe propuneri constructive ce privesc misiunea Bisericii în societate, se arată pe site-ul arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.



.jpg)
