Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Al treilea volum al „Trilogiei crizelor“, apărut la Sibiu
Trilogia crizelor morale elaborată de preotul Aurel Sas, fost slujitor în diaspora românească din Statele Unite ale Americii, se încheie cu un volum dedicat răspunsurilor pe care ni le dau Sfintele Scripturi şi Tradiţia Bisericii la toate provocările acestei vieţi moderne. Volumul „Salvarea din crize şi dezastre prin anii vieţii plăcuţi lui Dumnezeu“ a apărut recent la Editura „Andreiana“ a Arhiepiscopiei Sibiului.
Ca şi celelalte două volume precedente, puse sub titulatura „Trilogia crizelor morale după revelaţiile biblice“, şi această lucrare conţine o consistentă şi profund teologică analiză a pasajelor scripturistice prin care omenirea găseşte răspunsuri la toate provocările din prezent.
După cum sugerează titlul volumului, inspirat din vestirea Mântuitorului Iisus Hristos în sinagoga din Capernaum, când se arată iudeilor a fi Cel profeţit de Isaia, părintele Aurel Sas arată cititorilor că doar prin pocăinţă şi prin întoarcere către Dumnezeu ne putem găsi salvarea din mrejele acestei lumi, din ce în ce mai stăpânite de întunericul îndepărtării de cele sfinte.
„Anul plăcut Domnului“, vestit odinioară de proorocul Isaia, în care omenirea a început să fie răscumpărată prin actele mântuitoare ale lui Hristos, poate deveni acum „ani plăcuţi Domnului“, în sensul că viitorul umanităţii stă doar în închinarea vieţii lui Dumnezeu şi transformarea lumii într-un ogor al Domnului. Dacă, în celelalte două volume precedente, autorul afirma clar încă din titluri: „Crizele economice sunt rezultatul crizelor morale“ şi „Dezastrele din univers sunt urmarea păcatelor“, cel de-al treilea volum încheie trilogia dând speranţă oamenilor că toate problemele lumii îşi au sfârşit în momentul când Dumnezeu devine ţina finală a tuturor.
Aşa cum explică în „Cuvânt de binecuvântare“ Înaltpreasfinţitul Nicolae al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi, „tema prezentului volum poate fi descrisă foarte exact prin două citate: «Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul Savaot. Şi atunci Mă voi întoarce şi Eu către voi» (Zaharia 1, 3). Al doilea citat cuprinde îndemnul la pocăinţă al lui Hristos Însuşi: «Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor» (Matei 4, 17). Această temă este ilustrată prin abordarea unor subiecte foarte variate. De la un bilanţ al catastrofelor din lume făcut la începutul anului 2008, cunoaşterea lui Dumnezeu prin credinţă în lucrările Sale în istoria popoarelor, mult dezbătuta problemă a cipurilor şi teme de interes naţional românesc. Aceste teme sunt motivul precizării învăţăturii de credinţă creştin-ortodoxă bazată pe Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. În acest context, părintele Aurel Sas oferă reflecţii interesante asupra învăţăturilor de urmat din dezbaterea respectivelor teme“.
„Calea cu sens unic“
Aşa cum afirmă părintele Aurel Sas încă de la începutul lucrării, întoarcerea către Dumnezeu, pocăinţa şi schimbarea vieţii sunt „calea cu sens unic“. Părintele Aurel Sas doreşte ca prin acest volum să trimită cititorul direct la adevărurile Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii, care ne călăuzesc viaţa spre Dumnezeu şi spre un trai închinat Lui.
„Terminând lectura religioasă a acestei cărţi, dobândeşti noi orizonturi de viaţă, spre păzirea cu credinţă şi stricteţe a descoperirilor biblice, prin care omul poate porni pe drumul anilor de viaţă plăcuţi Domnului (Luca 4, 19)“, se adresează autorul către cititorii săi. Cu argumente scripturistice solide, dar şi cu o bibliografie pe măsura demersului misionar al acestei lucrări, cel de-al treilea volum al Trilogiei crizelor morale realizat de părintele Aurel Sas demonstrează, cât de clar se poate, că salvarea familiei, aflată în mari încercări, dar şi salvarea întregii societăţi umane vine doar din păzirea poruncilor şi a Evangheliei lui Hristos. Pentru cei care nu cred în aceste lucruri, autorul pune la dispoziţie argumente raţionale, exemple concrete şi îndemnuri la meditaţie asupra problemelor lumii.
Hristos, Calea spre salvare
Din cuprinsul cărţii amintim câteva capitole intitulate sugestiv pentru tema dezbătută. În primul capitol al lucrării, numit „Legea morală şi crizele ei la începutul sec. XXI“, autorul dă răspunsuri la o serie de întrebări cum ar fi: „Ce este Legea veşnică?“, „Ce este Legea morală pozitivă?“, „Ce cuprinde Legea morală din Noul Testament?“, „În ce constă desăvârşirea Legii morale a Noului Testament?“. Exemplele de pocăinţă şi de întoarcere către Dumnezeu din Sfintele Scripturi sunt prezentate în capitolul „Întoarceţi-vă la Mine şi veţi fi mântuiţi!“, pentru ca în capitole precum „Salvarea omenirii la răscruce în secolul XXI prin urmarea lui Hristos“ sau „Vedeţi să nu vă amăgească cineva!“, autorul să ofere soluţii concrete la criza societăţii actuale, în care Dumnezeu nu mai are loc. Din toate aceste capitole şi părţi ale volumului nu lipsesc reflecţiile personale ale părintelui Aurel Sas, cu privire la probleme morale din lumea noastră, precum şi îndemnurile sale de a fi mereu aproape de Hristos şi de Biserica Sa din lume.