Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Arhimandritul Ciprian Grădinaru, cetățean de onoare al comunei natale
Părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naționale, a primit marți, 24 mai, titlul de cetățean de onoare al comunei natale Hlipiceni, în cadrul ședinței Consiliului local.
La eveniment au mai participat părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, părintele Petru Fercal, protopop de Botoșani, primarul Gheorghe Marian Luchian, viceprimarul Mihai Șcarlii, membrii Consiliului local al comunei Hlipiceni, numeroși clerici, dar și locuitori ai comunei.
„Aici, în comuna Hlipiceni, părintele s-a implicat și a ajutat foarte mult. Suntem bucuroși că el a plecat de aici și prin gândul său, prin fapta lui nu a uitat niciodată aceste locuri. Acestea au fost motivele care au stat la baza inițierii proiectului de hotărâre și o fac cu toată convingerea, cu toată bucuria - părintele Ciprian Grădinaru va fi cea de-a doua persoană declarată cetățean de onoare al comunei Hlipiceni”, a spus primarul Marian Luchian.
Totodată, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, i-a oferit părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru o diplomă de onoare în semn de înaltă prețuire și a subliniat: „Părintele nu a sprijinit doar proiectele de dezvoltare ale comunității Hlipiceni, ci a sprijinit și proiectele județului Botoșani în ansamblul său. Această diplomă este un semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru întreaga activitate pastorală și pentru sprijinul acordat autorităților județene și locale”. De asemenea, i-a oferit o machetă cu „flacăra credinței” și un buchet de flori.
Părintele Ciprian a mulțumit tuturor și a mărturisit: „Când am plecat la Mănăstirea Sihăstria ca să-mi închin viața lui Dumnezeu, nu mă gândeam la faptul că Domnul va rândui ca să rectitoresc și biserica satului nostru sau că voi fi ridicat la cinstea evenimentului de astăzi de a fi fiu de onoare al satului nostru Hlipiceni, titlu pe care-l primesc cu mare bucurie și cu trăire duhovnicească. Aș dori să aduc pioase mulțumiri părinților mei trupești, preoților satului, învățătorilor și profesorilor noștri, dar și tuturor sătenilor care au păstrat toate respectând rânduiala Sfintei Biserici, precum și cele ale satului nostru, datinile și obiceiurile populare ale strămoșilor noștri”.
Părintele vicar Marian Timofte a transmis de la nivelului Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor felicitări părintelui arhimandrit pentru acest titlu, „care onorează deopotrivă și persoana părintelui, dar și autoritatea locală de aici, pentru manifestarea recunoștinței, pentru tot ceea ce a făcut și face în continuare această mlădiță a acestei comune, care a crescut și aduce, cum spune Evanghelia, rod însutit”.