În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Bilanțul activităților Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pe anul 2023
Sâmbătă, 27 ianuarie 2024, membrii Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților s-au întrunit în ședința anuală de lucru, în cadrul căreia s-a prezentat bilanțul întregii activități a eparhiei în anul 2023.
În deschidere, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar, consilierii și inspectorii eparhiali, precum și membrii forului bisericesc, clerici și mireni, au fost prezenți la slujba de Te Deum săvârșită în paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” sub protia arhim. Melchisedec Velnic, exarh al mănăstirilor, alături de cei cinci protoierei ai eparhiei.
În continuare, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului eparhial Suceava, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, după apelul nominal, s-au desfășurat lucrările ședinței de lucru.
În debutul întâlnirii, arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a prezentat raportul general al sectoarelor Administrației eparhiale, evidențiind activitatea desfășurată pe parcursul anului dedicat de Biserica Ortodoxă Română pastorației vârstnicilor și imnografilor și cântăreților bisericești (psalți).
Pentru a ilustra bogatele și frumoasele făptuiri, cei prezenți au avut ocazia să urmărească o sinteză video realizată de Sectorul media și comunicare a numeroaselor evenimente desfășurate în anul 2023 în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților prin sectoarele de resort și instituțiile partenere, structurate în trei planuri: administrativ-pastoral și economic-patrimonial, cultural-misionar și educațional, social-filantropic.
Dintre principalele realizări amintim: finalizarea și redeschiderea Centrului Muzeal și Multicultural „Cazinoul Băilor”, îmbogățirea eparhiei cu patru noi mănăstiri, sfințirea ansamblului monahal Sihăstria Râșcăi, organizarea Olimpiadei Naționale de Religie pentru seminariile teologice, desfășurarea de evenimente sub egida Anului Cultural „Ciprian Porumbescu”, derularea proiectului „Carte de rugăciuni în dar pentru suflete românești” (pentru familiile de români din Ucraina), oferirea de sprijin social-filantropic pentru mai mult de 60.000 de persoane, continuarea seriei de tabere „Temerari pe drumul cunoașterii”, începerea procesului de consolidare și reabilitare a ansamblului de clădiri al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.
De asemenea, între evenimentele marcante ale anului trecut se numără: organizarea în premieră a procesiunii cu moaștele Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți, procesiunea prin eparhie cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou pentru al patrulea an consecutiv, cursurile de formare pentru tinerii preoți ai eparhiei, organizarea evenimentului „Centenarul Oastea Domnului - istorie și actualitate”, inițierea proiectului catehetic „Tinerii Bucovinei, păstrători ai tezaurului strămoșesc”, derularea competițiilor sportive „Cupa Mușatinilor” și „Cupa Domnițelor”, desfășurarea programului „Liturghia copiilor” de Ziua Educației, continuarea proiectelor - Concursul național de recitare „Glas de copil - Maica Domnului, Darul lui Dumnezeu pentru oameni”, Concursul „Sunet de toacă”, „Ora de Biblie”, simpozioane dedicate unor personalități precum Anastasie Crimca, Bartolomeu Anania, Miron Barnovschi, Simeon Florea Marian, Iraclie Porumbescu ș.a.
Întreg aparatul administrativ a fost felicitat pentru activitatea desfășurată, dar și pentru întocmirea laborioasă a raportului de activitate, cuprins într-un volum cu un format grafic de excepție, tipărit la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, însumând aproape 600 de pagini.
Ulterior susținerii raportului au avut loc ședința de lucru pe comisii și ședința în plen, iar la final, luările de cuvânt din partea invitaților, reprezentanți ai instituțiilor locale și membri ai Adunării eparhiale, de drept și onorifici.
În cuvântul de încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a reiterat ideea importanței comuniunii în lucrare și slujire în Biserică, după modelul Preasfintei Treimi.