Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Binecuvântare arhierească la Așezământul de copii din Rădăuți
Minunata familie a Așezământului de copii „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți” a scris duminică, 1 octombrie 2023, o pagină luminoasă în jurnalul cu amintiri de mare preț, ziua hramului bisericii așezate sub oblăduirea Acoperământului Maicii Domnului, fiind anul acesta un eveniment deosebit datorită binecuvântării primite din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la un Altar amenajat în incinta complexului, care este locul numit acasă de peste 110 copii.
La momentul rânduit, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic l-a hirotonit întru preot pe diaconul Constantin Alin Rusu, pe seama așezământului de copii.
Răspunsurile liturgice care au înfrumusețat slujba au fost date de Corala „Ciprian Porumbescu”, sub bagheta dirijorală a lui Alexandru Semeniuc, iar la momentul chinonicului, corul de copii al centrului a interpretat pricesne închinate Născătoarei de Dumnezeu.
La finalul Sfintei Liturghii, cu prilejul hramului și pentru a aduce pace și binecuvântare în rândul credincioșilor, ierarhul a rostit rugăciuni de dezlegare și rugăciuni pentru sănătate trupească și sufletească, precum și rugăciuni special alcătuite de Înaltpreasfinția Sa pentru copii, elevi și studenți.
În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a vorbit despre înțelesul duhovnicesc al textului Sfintei Evanghelii rânduit pentru această zi și despre praznicul Acoperământului Maicii Domnului, o sărbătoare care datează din secolul al V-lea. Ierarhul a adus în atenție parcursul istoric al descoperirii cinstitului acoperământ, minunile săvârșite de Maica Domnului prin acesta, precum și simbolistica icoanei care înfățișează sărbătoarea acestei zile.
La final, arhim. Iustin Tănase, în calitate de gazdă, a adus cuvânt de mulțumire tuturor celor care în ultimii 12 ani au luat parte la lucrarea jertfelnică prin care sute de copii au format o mare familie.
Așezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie” a devenit pentru beneficiari casă, grădiniță, școală, biserică, în care o mare familie trăiește cu frică de Dumnezeu și învață să facă voia Lui.
Cei peste 110 copii ai familiei extinse a centrului care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți se bucură zi de zi de dragostea, bunătatea și jertfa celor care împlinesc rolul binecuvântat de părinți duhovnicești, între care arhim. Iustin Tănase, director al așezământului și consilier eparhial al Sectorului asistență socială și medicală al Centrului eparhial Suceava, și stavrofora Ecaterina Lichi, psiholog în cadrul centrului și stareța Mănăstirii „Intrarea Maicii Domnului în biserică”.