Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Binecuvântare arhierească la Drăgoiasa - Suceava
În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 13 septembrie 2020, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a slujit Sfânta Liturghie în mijlocul credincioşilor din satul Drăgoiasa, comuna Panaci, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc.
La orele dimineții, Preasfinția Sa a fost întâmpinat cu pâine și sare de către Vasile Cozan, primarul comunei Panaci, şi de către preoţii din soborul slujitor.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Paraclisul „Pogorârea Sfântului Duh” din curtea Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din filia Drăgoiasa a Parohiei Păltiniş-Panaci. Răspunsurile liturgice au fost date de maicile de la Mănăstirea Catrinari.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Damaschin a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţia Sfintei Cruci în viaţa creştinilor ortodocşi: „Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne spune că, aşa cum Moise a înălţat şarpele pe stâlp, tot aşa Fiul Omului - Domnul nostru Iisus Hristos, trebuia să Se ridice pe Sfânta Cruce. Acest eveniment din Vechiul Testament cu şarpele şi stâlpul face trimitere la jertfa Domnului Hristos pe Sfânta Cruce şi, aşa cum poporul evreu, muşcat fiind de şarpe, uitându-se la şarpele de pe lemn se vindeca, aşa și noi, muşcaţi fiind de şarpele cel nevăzut, adică atinşi fiind de cele ale diavolului, ne vindecăm de veninul care intră în noi prin păcatele pe care le facem uitându-ne la Sfânta Cruce, uitându-ne la Domnul Hristos. Mântuitorul nostru Hristos, Care a biruit şarpele atunci când a fost răstignit, tot aşa El, cu puterea Lui, când Îl primim în vieţile noastre, biruieşte pe şarpe, învinge pe demon, vindecă firea noastră cea îmbolnăvită de păcat”.
Părintele paroh Alexandru-Petru Balabasciuc a mulţumit ierarhului pentru că a răspuns invitaţiei de a veni la Drăgoiasa, pentru slujire şi pentru binecuvântările arhiereşti.
În satul Drăgoiasa, comuna Panaci, s-a ridicat la jumătatea veacului trecut o biserică în cinstea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Cu trecerea timpului, sfântul locaş s-a degradat şi a fost ridicată o nouă biserică, care a fost sfinţită acum douăzeci de ani. Pe locul unde a existat vechea biserică s-a ridicat un paraclis, Sfânta Masă rămănând aceeaşi din 1949, când s-a pus piatra de temelie pentru prima dată.