În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Binecuvântări arhierești la început de an pentru suceveni
Cumpăna dintre ani a fost sărbătorită în duh de rugăciune și cu bucuria arhiereștii binecuvântări de către credincioșii prezenți la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava - Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”. În paraclisul închinat celui dintâi Sfânt ocrotitor al Moldovei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul slujbei au fost rostite cereri speciale, iar la momentul rânduit au fost citite rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile primite în anul care tocmai s-a încheiat, înălțându-se totodată cereri de binecuvântare pentru următoarea perioadă.
Răspunsurile liturgice care au înfrumusețat slujba au fost date de membri ai Grupului psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.
La finalul slujbei, ierarhul, alături de soborul slujitor, a citit rugăciuni pentru sănătatea sufletului și trupului și rugăciuni de dezlegare.
Cu prilejul acestei zile, pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au fost publicate cuvinte de învățătură ale Înaltpreasfințitului Părinte Calinic despre întreita sărbătoare prăznuită liturgic astăzi: praznicul împărătesc al Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului, începutul Anului Nou și pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei.
În cadrul cuvântului ierarhului la Anul Nou au fost aduse în atenție aspecte privind caracteristicile acestui moment marcat de Biserică printr-o serie de rugăciuni de mulțumire, imnuri de laudă închinate lui Dumnezeu. „Pe parcursul unui an, istoria şi eshatologia se întâlnesc, aşa cum se întâlnesc în Hristos firea omenească și cea dumnezeiască. Trecerea de la istoric la eshatologic se face în Sfânta Liturghie. În Sfânta Liturghie, trecutul, prezentul şi viitorul coexistă, astfel încât anul istoric trăit liturgic devine teofanie. Din punct de vedere liturgic, în înşiruirea zilelor unui an retrăim întreaga viaţă a lui Hristos, de la Naştere până la Înviere, şi de la Înviere până la Pogorârea Duhului Sfânt. În sărbători noi nu comemorăm, ci reactualizăm momentul”.
În prima zi a noului an, începând cu ora 8:30, a fost săvârșită Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Altarul amenajat în incinta complexului monahal, sub protia Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.