Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Biserica „Sfântul Pantelimon” din Bașeu-Hudești are un nou paroh
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, sâmbătă, 14 ianuarie 2023, diaconul Ionuț Pușcașu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” din Bașeu, comuna Hudeșu, Protopopiatul Darabani. Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica parohială de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
În cuvântul său de binecuvântare, ierarhul a adresat un îndemn noului slujitor: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, noul părinte paroh a primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan de a prelua rugăciunile și slujirea ca paroh în această biserică. Avem încredințarea că precum lucrurile s‑au desfășurat cu binecuvântare, cu roadă bună și cu frumusețe, la fel să o facă și părintele Ionuț. Vă îndemn să‑l cinstiți, să‑l purtați în rugăciune, după cum pe el însuși îl îndemn să‑și ia cu adâncime această slujire care este grea, dar în care puterea lui Dumnezeu ajută să fie frumoasă și să lărgească inima preotului, astfel încât să poată să cuprindă fără de greutate și suferințele, și grijile, și nevoile celor din parohie, dar și bucuriile și dorurile cele mai adânci”.
Tot în cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția Sa a săvârșit Taina Botezului pentru fiica noului paroh, Ecaterina Maria. Parohia „Sfântul Pantelimon” din Bașeu numără în prezent 170 de familii.



.jpg)
