În Amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București va avea loc miercuri, 27 mai, de la ora 18:00, lansarea volumului „Dobândirea Sfântului Duh în Sfânta Liturghie”, lucrare apărută la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, scrisă de părintele prof. univ. dr. Daniel Benga de la Universitatea Ludwig-Maximilian din München, Germania. Cartea aduce în atenție o temă centrală a vieții liturgice și duhovnicești a Bisericii, explorând modul în care credincioșii se împărtășesc de lucrarea Duhului Sfânt în cadrul Sfintei Liturghii, ca izvor al vieții în Hristos și al comuniunii eclesiale.
Boala alcoolismului va fi tratată în parohiile din Protopopiatul Oneşti
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, în sala de şedinţe a Protoieriei Oneşti, în perioada 5-7 mai s-a desfăşurat un seminar despre alcoolism, adresat clerului ortodox.
Seminarul a fost susţinut de psihologul Floyd Frantz, misionar prin intermediul Centrului Creştin Misionar Ortodox „Sf. Augustin“ - Florida, aflat în România din noiembrie 2000, iniţiatorul şi directorul programului „Sf. Dimitrie“ din Cluj-Napoca. La cursul despre tratarea alcoolismului au participat 20 de preoţi care slujesc în parohiile de pe cuprinsul Protoieriei Oneşti. În prima zi a seminarului s-au dezbătut fazele progresive ale alcoolismului, alcoolismul ca boală de familie şi rolul acesteia în recuperarea celor alcoolici, şi s-a explicat graficul progresiei şi recuperării din această boală. În a doua zi, domnul Frantz a scos în evidenţă importanţa rolului preoţilor în parohii, pentru recuperarea spirituală a celor decăzuţi, dând şi explicând definiţia bolii spirituale a alcoolismului. În ultima zi au fost prezentaţi paşii de recuperare a enoriaşilor, precum şi strategii de intervenţie la nivelul parohiilor. În cele trei zile de discuţii, preoţii au primit mai multe materiale, pe care le vor folosi în activitatea misionar-pastorală, pe care o desfăşoară în parohiile lor. De remarcat este că Floyd Frantz se axează foarte mult pe Sfânta Scriptură, subliniind că în ajutorul celor ce doresc să recupereze suflete bolnăvicioase vine şi lucrarea Duhului Sfânt. Domnul Frantz a încheiat acest prim seminar cu dorinţa de a se reîntâlni cu preoţii din Protoieria Oneşti, pentru a întări cele prezentate cu noi cărţi şi lucrări ştiinţifice pentru combaterea acestui viciu care distruge numeroase vieţi în fiecare zi. (Raluca Alupei, asistent social - Protoieria Oneşti)



.jpg)
