Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, credincioșii parohiei bucureștene „Sfântul Nicolae”‑Vlădica au trăit clipe de bucurie duhovnicească cu ocazia hramului bisericii parohiale închinate Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a săvârșit azi, 6 decembrie, Sfânta Liturghie în lăcașul de cult, precum și slujba de sfințire a noilor clopote.
Bucureştenii îşi sărbătoresc ocrotitorul
Peste numai câteva zile, credincioşii îi vor cinsti pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, şi pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, ocrotitorul Bucureştilor. Astfel, joi, 25 octombrie a.c., la orele 9:00, potrivit tradiţiei locului, sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie cel Nou vor fi scoase în procesiune din Catedrala patriarhală şi aşezate în baldachinul special amenajat pe Dealul Mitropoliei, unde vor rămâne pentru a fi venerate de către credincioşi până duminică noaptea, 28 octombrie a.c.. Cu această ocazie, se vor săvârşi slujbe de priveghere în fiecare seară, începând cu data de 25 octombrie şi până în data de 27 octombrie inclusiv, la orele 17:00. În zilele de 26 şi 28 octombrie, începând cu orele 9:30, va fi oficiată Sfânta Liturghie pe podiumul amenajat lângă Catedrala patriarhală. În ziua de 27 octombrie, ziua de prăznuire a Cuviosului Dimitrie cel Nou, după Sfânta Liturghie, care se va oficia în Catedrala patriarhală, va avea loc sfinţirea şi inaugurarea studiourilor de radio şi televiziune Trinitas ale Patriarhiei Române, situate în Palatul Patriarhiei, informează Biroul de presă al Bisericii Ortodoxe Române. Sărbătorirea Sfinţilor ocrotitori ai Bucureştilor - Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir (26 octombrie) şi Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, ale cărui moaşte se păstrează în Catedrala patriarhală - reprezintă, de secole, un popas duhovnicesc pentru credincioşii din Bucureşti şi împrejurimi, ca şi pentru sutele de mii de pelerini din întreaga ţară.






.jpg)
