Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit luni seara, 23 februarie, la Catedrala Patriarhală din București, slujba Pavecerniței celei Mari, înconjurat de un sobor de
Bucuria colindelor, la Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice din comuna Mirceşti
Farmecul sărbătorilor de iarnă a ajuns şi pe Lunca Siretului din comuna Mirceşti, acolo unde copiii de la Şcoala Gimnazială Muncelu de Sus, coordonaţi de învăţătoarea Felicia Angheluş şi de profesorul Adrian-Mihăiţă Topolniceanu, i-au colindat luni, 15 decembrie 2014, pe bătrânii asistaţi de la Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice din comuna Mirceşti, jud. Iaşi, în cadrul proiectului „Dăruind un zâmbet, clădeşti o speranţă”.
Cu această ocazie, pe lângă bucuria specifică momentelor ce ne readuc în inimi marea sărbătoare a Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, elevii de la instituţia de învăţământ, alături de profesorii lor, au confecţionat şi oferit cadouri - alimente neperisabile, dulciuri şi fructe, dar şi felicitări cu ornamente de Crăciun tuturor bunicilor din acest cămin. De asemenea, elevii au susţinut un program de colinde şi o scenetă dedicată praznicului împărătesc al Naşterii Domnului, intitulată „Iată Domnul vine în lume“. (A.T.)



.jpg)
