Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Bucuria mărturisirii credinței pe străzile Capitalei Europene a Culturii
Citește și: Ziua prelegerilor la ITO Timișoara
A treia zi a ITO 2023, 2 septembrie, a fost, pentru tineri, un nou prilej de a se bucura de prieteniile recent legate, de a-și mărturisi credința înaintea întregii cetăți și de a primi lecții de viață deosebit de importante pentru vârsta lor. După a treia și ultima sesiune de conferințe la care au asistat în Sala Olimpia din Timișoara, delegațiile au luat parte, la orele amiezii, la Procesiunea prieteniei.
Tematica ultimei sesiuni de conferințe a evenimentului a avut în vedere câteva aspecte fundamentale ale antropologiei creștine, precum și probleme actuale întâlnite în viețile generațiilor tinere.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a deschis sesiunea mulțumind invitaților că au acceptat să le ofere cunoștințe și informații de mare actualitate tinerilor prezenți. Primul conferențiar a fost părintele prof. dr. Vasile Mihoc de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu care a susținut, de această dată, prelegerea „Valoarea supremă a ființei umane. Elemente de antropologie ortodoxă”.
Următoarele prelegeri s-au axat mai mult pe probleme concrete și au reprezentat o oportunitate unică de a înțelege mai bine pericolele la care sunt expuși tinerii din ziua de astăzi. În cadrul lor, au fost explorate aspecte critice ale acestor probleme, fiind totodată propuse soluții preventive eficiente. A fost subliniat, de asemenea, rolul important al Bisericii Ortodoxe în lupta împotriva traficului de persoane și a consumului de droguri, subiectele ultimelor conferințe, și implicarea ei prin educație și suport spiritual în demersul de protejare a tinerilor.
Mai întâi a luat cuvântul comisarul-șef Laurențiu Dincă de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Timișoara, a cărui prezentare, acompaniată de vizionarea unui foarte util clip video, s-a intitulat „Traficul de persoane, un fenomen în schimbare într-o societate în schimbare”. În continuare, doctorul Bogdan Gheorghe și psihologul Alina Neagoe, din partea Agenției Naționale Antidrog a Ministerului Afacerilor Interne, au expus pericolele consumului de droguri. Psihologul Alina Neagoe a evidențiat motivele pentru care consumul de substanțe interzise devine atractiv pentru adolescenți, dar și legătura dintre această practică și problemele de sănătate mintală.
În încheierea sesiunii de conferințe le-a vorbit tinerilor conf. dr. Radu Țincu, medic primar Anestezie și Terapie Intensivă - Toxicologie la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Capitală, prelegerea sa intitulându-se „Drogurile - flagelul generației actuale”. Acesta a explicat care sunt consecințele biologice ale consumului de droguri și a evidențiat faptul că motivele sau cauzele consumului nu sunt numai de ordin psihologic, ci și spiritual: „Stând de vorbă cu tinerii și cu dependenții de droguri, am ajuns la concluzia că dependența este mai degrabă o problemă a sufletului. Tocmai de aceea, am spus că Biserica trebuie să fie parte a informării publice cu privire la droguri, pentru că ele sunt o problemă sufletească. Un tânăr de 13 ani nu se apucă pur și simplu să consume droguri, ci o face în anumite circumstanțe care țin mai degrabă de partea lui psiho-emoțională. Am ajuns în situația actuală pentru că am pierdut anumite valori fundamentale, dintre care una este familia. Comunicarea dintre familie și tânăr este o problemă identificată de majoritatea pacienților cu care am vorbit. În cazul în care comunicarea din familie lipsește, tinerii se alătură unui anturaj care îi înțelege, le oferă sprijin emoțional și, din păcate, și droguri. (...) De asemenea, avem nevoie de educație. Din păcate, în ultimii 30 de ani, autoritățile statutului au neglijat problema drogurilor și au ascuns această realitate, crezând că va trece de la sine. Nu a trecut ci, dimpotrivă, s-a amplificat”. Medicul Radu Țincu a oferit, în continuare, răspunsuri clare, fundamentate medical, la întrebări primite de-a lungul carierei sale de la tinerii sau persoanele dependente cu care a interacționat, întrebări de mare interes și pentru publicul de la ITO. De asemenea, în cadrul acestor ultime prelegeri a avut loc și o sesiune de întrebări și răspunsuri prin intermediul cărora tinerii participanți au dobândit informații foarte utile lor și au înțeles care este rolul lor în încercarea de stopare a acestui fenomen grav, întâlnit uneori chiar în grupurile lor sociale.
După pauza de prânz, toți cei 3.500 de tineri invitați, alături de coordonatorii lor și de numeroși clerici, tineri și credincioși din Arhiepiscopia Timișoarei, au pornit în procesiune pe străzile orașului de pe Bega, săvârșind un act public de mărturisire a identității lor creștine și a credinței lor ortodoxe. Pe tot parcursul Procesiunii prieteniei, tinerii au purtat steagurile manifestării, ale eparhiilor și ale țărilor reprezentate și au cântat imnuri religioase și patriotice, dar și cântece specifice regiunilor și țărilor din care provin.
Plecând de la Sala Olimpia, aceștia au trecut Podul Michelangelo și au înaintat pe strada cu același nume, continuând apoi pe Bulevardul Ion C. Brătianu, pe lângă Castelul Huniade, pentru a ajunge la Opera Națională Română, aflată în Piața Victoriei. Aici a avut loc un moment emoționant. Tinerii i-au comemorat pe eroii care au dat startul Revoluției din 1989 chiar în această clădire. La îndemnul Părintelui Mitropolit Ioan, miile de tineri au adus un omagiu luptătorilor anticomuniști și, îngenunchind spre Catedrala Mitropolitană asemenea celor din decembrie 1989, au rostit într-un glas rugăciunea „Tatăl nostru”.
În continuare, procesiunea s-a îndreptat spre Catedrala Mitropolitană, acolo unde un sobor de preoți a săvârșit o slujbă de pomenire pentru eroii Revoluției din Timișoara și din întreaga țară trecuți la cele veșnice. Răspunsurile liturgice au fost oferite, cu emoție și entuziasm, de toți tinerii adunați.
În seara acestei zile, după ce au servit cina, delegațiile de tineri au participat la slujba Vecerniei săvârșită în parohiile Timișoarei. După slujbă, oaspeții au luat parte la dialoguri cu tinerii localnici, împărtășind amintiri și experiențe.